„La mulṭi ani, Nico! Nu vreau să-ṭi stric ziua. M. a murit.”

Nicoleta Beraru

8 December 2017

Nicoleta BeraruCancerul mamar este cea mai frecventă formă de cancer la femei. La zece minute, undeva în lume, moare o femeie din cauza cancerului de sân. Depistat la timp, acesta poate fi  tratat. După vârsta de 40 de ani, este de datoria fiecărei femei să facă un control anual (mamografie și/sau ecografie).

S-a întâmplat chiar de ziua mea. „La mulṭi ani, Nico!” mi-a zis prietena mea. „Nu vreau să-ṭi stric ziua. M. a murit.” N-am ṣtiut imediat ce să răspund. Am bâiguit doar un „îmi pare rău” dezlânat ṣi pierdut, paralizată de tristeṭe.

Pe M. n-am cunoscut-o personal. Era veriṣoara prietenei mele. Vio îmi povestea verile, când mergeam acasă, de ea… cum mergea la mare, la Constanṭa, la ea, ce casă mare ṣi frumoasă avea, cum se plimbau pe malul mării. Eu, nostalgică, le urmăream pe faleză, le vedeam seara în rochiile lor lungi, vaporoase, plimbându-se fără griji, urmărind din ochi pescăruṣii. Acum trei ani, Violeta mi-a spus că M. are cancer de sân. „Dar sunt speranṭe. Până la urmă, vor vinde casa, doar să se facă bine. Bine că au ce vinde. Doctorii sunt optimiṣti în ceea ce o priveṣte”.

M-am bucurat enorm acum doi ani când am auzit că M. a trecut peste boală. Rămăsese fără un sân, dar era bine, se bucura din nou de viaṭă. Vio se plimba din nou cu ea pe faleză, din nou le răsunau râsetele în amurguri blânde, pe malul mării.

femeie-cancer

Astă vară, urcând o cărăruie de munte, prin pădure, ṣi povestind cu Vio vrute ṣi nevrute – ca între fete – am întrebat într-o doară de M, căci ṣtiam că era deja bine. Vio s-a oprit, m-a privit străin ṣi mi-a spus mirată: „Nu ṭi-am zis? Cancerul a recidivat. Dar se luptă, e optimistă.” Am rămas mută. Mută pentru câteva minute, care mi s-au părut atât de lungi, încât aṣ fi putut face ocolul pădurii.

De atunci, de fiecare dată, de câteva luni încoace, când vorbeam la telefon cu Vio, întrebam „ce mai face veriṣoara ta?”. Răspunsul era invariabil: „se luptă cu cancerul, dar e optimistă”. Într-o bună zi, primesc un telefon. Vio mă ruga să mă interesez de un medicament pentru M. Bineînṭeles că nu puteam să refuz aṣa ceva – aṣ fi făcut orice ca să pot ajuta cumva. I-am scris medicului meu de familie de aici, din Belgia, care mi-a promis că mă ajută. Am fost entuziastă de mâna pe care acesta a vrut să mi-o întindă. Am îndrăznit ṣi i-am trimis dosarul medical al lui M. Fusese trimis unui oncolog belgian, dar răspunsul avea să ajungă prea târziu. Cazul devenise disperat, dar M. era în continuare optimistă, deṣi suferea cumplit – cancerul îi afectase creierul ṣi plămânii. Făcea chimioterapie ṣi, în ultimul timp, nu mai părăsea patul. Vio, care locuieṣte cu mama ei, nu mai putea vorbi la telefon decât pe ṣoptite. „E o tragedie. Mama încă nu cunoaṣte tot adevărul. Nici soră-sa – mama lui M – căci are probleme cu inima. Soṭul lui M. ṣi M. nu dau semne că înṭeleg care e situaṭia. M. e în continuare optimistă.” Mă agăṭam ṣi eu de optimismul ei ṣi, deṣi citisem diagnosticul trimis de Vio pentru doctorul meu, speram că mai există o ṣansă. Deṣi nu o văzusem pe M. în viaṭa mea, se ṭesuseră între noi, fără ca ea să ṣtie, punṭi secrete de complicitate. Eram prietena pe care n-avea s-o mai cunoască vreodată.

„La mulṭi ani, Nico! Nu vreau să-ṭi stric ziua. M. a murit. A murit ieri, poate chiar în timp ce noi vorbeam de ea.” Nu-mi puteam reveni. Am plecat la serviciu, vorbind de una singură. Eram tristă ṣi înspăimântată. Mi se părea că mă dor sânii peste tot, că mii de suliṭe îmi erau înfipte în sâni, că sunt, de fapt, un sân dureros în sine. Am deschis calculatorul ṣi-am încercat să mă apuc de muncă. Nu am putut: o vedeam pe M. pe faleză, râzând fără griji, apoi o vedeam întinsă pe patul în care suferise, palidă ṣi lipsită de viață ṣi mi se părea că eu însămi sunt absurdă pe lângă viaṭa care se poate opri aṣa de brusc. Sentimente de profundă neputinṭă, de tristeṭe ṣi de spaimă se amestecau în mine ṣi mă năpădeau deodată ṣi odată cu mucii ce-mi curgeau amestecaṭi cu lacrimile ce-mi udau tastatura laptopului. Am bocit pe tăcute până am obosit ṣi am obosit când mi-au secat lacrimile. Să te odihneṣti în pace, dragă M.! Dumnezeu să te ierte!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

ANUNȚ: Caut timp

Cum ești, Viorel?

Dacă și în acest an ni se întâmplă la fel, înseamnă că suntem vii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,378 views

Your tuppence

  1. Anne / 8 December 2017 16:28

    Dumnezeu sa o odihneasca..

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro