Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Luna Plină în Scorpion: Iubirea și frica nu pot ocupa același tron

29 April 2018

cristina lotruOare cât din ceea ce ne-am propus în noiembrie anul trecut (Luna Nouă în Scorpion) s-a îndeplinit? Energia scorpionică venea atunci să ne împingă de la spate către o schimbare, susținută și de optimismul lui Jupiter (Jupiter în Scorpion, până în octombrie 2018) pentru ca, mai apoi, în faza de Lună Plină, să culegem roadele transformării.

„De fapt, Scorpionul știe în adâncul sufletului său că are puterea și energia să transforme, să scoată la iveală toată această energie întunecată pentru a o alchimiza (inclusiv pe cea a partenerului), de a o transforma în lumină. Dar până să-și conștientizeze această putere interioară de vindecare, Scorpionii fac ce fac și toți ceilalți, slujesc Ego-ului (My way or the highway), și sunt prea loiali situațiilor de compromis care sfârșesc inevitabil într-o criză existențială.”

În perioada Lunii Pline în Scorpion (29-30 aprilie), suntem cu energia întinsă la maximum între două semne fixe, două extreme astrologice, Scorpionul și Taurul. Colac peste pupăză, opoziția Soare în Taur, Lună Plină în Scorpion intensifică emoțiile, situațiile de viață, relațiile, însăși perspectiva asupra vieții împinge să iasă din matca obișnuitului, cotidianului, spre o nouă cale. Căutăm echilibru, stabilitate, parteneriate, plăcerea simțurilor și bucuria vieții (deziderate ale Taurului „venusian”), și toate să fie musai la lumina zilei (Soarele în Taur) și expuse public pe Facebook. Nu suntem dispuși însă, poate doar forțați de împrejurări, pe care le numim pe nedrept fatidice, să ne confruntăm cu Umbra noastră, cu emoțiile netrăite, cu extremismul ideologiilor noastre și cu nevoia de a controla totul, însăși viața, teme ale Scorpionului „plutonian”.

luna plina scorpion

sursă foto: thehoodwitch.com

Chestia cu obsedații de control (tematica scorpionică) este că iubirea și frica nu vor putea nicicând ocupa același tron. Controlul înseamnă, de fapt, frica de a avea încredere în noi înșine și în viață, iar iubirea înseamnă tocmai a ne lăsa în brațele vieții, știind că ne-am branșat dinainte intențiile pozitive. Cu cât de vom avânta mai mult în ambiții personale, ignorând umbra destinului care ne dă târcoale tocmai spre împlinirea adevăratului nostru potențial, cu atât vom simți că viața e nedreaptă cu noi, că ceilalți sunt aici ca să ne facă viața mai grea, că abundența e pentru alte popoare, și alte asemenea concluzii apocaliptice care nu fac decât să confirme regula semnelor fixe: iluzia controlului asigură un oarecare echilibru?

„Noroc” cu Scorpionul pentru care zona de confort nu este deloc călduță și nu se găsește pe canapea, ci în abisurile inconștientului nostru, în sufletul fiecăruia dintre noi, unde se află și lumină și întuneric, și frică și iubire, și unde cutezanța și centrarea aprind lanterna conștiinței, a alegerii proprii și a puterii personale.

De prea multe ori, trăim mai mult în mansardă sau în podul propriei vieți pentru că ne e teamă să ne apucăm de curățenia generală. Cu capul în nori și cu mintea în aer, într-o gândire compulsivă care nu mai e demult străină în secolul vitezei, credem că știm dinainte ce se ascunde în subsolul casei noastre, al ființei noastre. Și tot cu aceeași frică la purtător, ne temem să deschidem ușa propriului suflet de teamă de propria noastră putere și capacitate de a ne transforma și vindeca. Căutăm soluția în afara noastră, leacul miraculos și tămăduirea în relații și muncă, pe la sălile de yoga sau prin India, neștiind că acestea sunt numai oglinzi care amplifică ceea ce se află deja în interiorul nostru.

Dacă ar fi să aleg cea mai importantă lecție a energiei Scorpionului, nu aș ezita să spun că, sub percepția celorlalți cum că Scorpionul este egocentric și sub masca proprie de luptător, scopul nobil al Scorpionului este conștientizarea propriei puteri, cunoașterea sufletului pe de-a întregul și, implicit, la un nivel transpersonal și colectiv, iubirea de sine și iubirea pentru ceilalți.

Dacă în loc de frică punem iubire, o să vedem clar că în viața primim și oferim din ceea ce suntem, nu din ceea ce avem sau din ce ne dorim mai mult și mai mult.

Să rămânem, așadar, conectați cu provocarea acestei Luni Pline în Scorpion, aceea de a ne căuta pe noi în noi înșine (și nu în exterior), oricât de dureros ar părea la început.

Pe Cristina o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În așteptarea a ceva

Vreau răsfăţ din partea unui stăpân de calitate

Unde ești, iubire?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,519 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro