Există o concepție destul de larg răspândită potrivit căreia intervențiile estetice asupra chipului și corpului ar fi ceva frivol și monden. Sigur că nimeni nu ar avea indecența să considere că o intervenție estetico-medicală făcută pentru corectarea diformităților produse de boli și accidente ar fi un ”răsfăț” sau o încercare de a falsifica imaginea cuiva. De ce, însă, îmbătrânirea, care este o boală incurabilă și autoimună, nu e percepută tot ca un fenomen degradant și deformant pentru imaginea și demnitatea umană? În societatea românească oricum educația estetică lasă de dorit, tot din cauza faptului că preocuparea pentru frumusețe este considerată ușuratică și superfluă.
Doamna doctor Daniela Taher este maestră într-un domeniu hibrid, care amestecă medicina de vârf cu arta. Este membră activă a European Academy of Dermatology, International Society of Dermatologic Surgery, Dermatologic and Aesthetic Surgery International League, fost secretar al Middle East Society of Dermatologic Surgery, trainer internațional pentru produsele de mezoterapie și inducție colagenică, peelinguri chimice, conducând cursuri de pregatire pentru medici dermatologi.
Ilinca Bernea: Să facem un scurt istoric al domeniului.
Dr. Daniela Taher: Tehnicile actuale sunt rezultatul experienței dobândite încă din Evul Mediu, de la începutul secolului al XVI-lea, dar, propriu zis, medicina estetică modernă s-a dezvoltat abia după Primul Război Mondial. Necesitatea de a trata răni, arsuri, cicatrici a accelerat cercetarea în domeniu. Chirurgii au avut posibilitatea să își facă mâna atunci. Această experiență a permis punerea la punct a unor protocoale de care au beneficiat, într-o primă etapă, actrițele de la Hollywood. Odată cu apariția a ceea ce se numește close-up camera, chestiunea a devenit stringentă, pentru că au fost obligate de producător să-și retușeze nasul, buzele, obrajii și chiar să-și refacă linia de implantare a părului.
Iar în Evul Mediu cum era?
În jur de 1500, primii clienți ai chirurgiei estetice au fost domnii. Unii erau mutilați de război, alții de boli. Erau mulți suferinzi de sifilis, iar nasul în formă de șa îi trăda, de aceea erau înnebuniți bărbații să ascundă chestiunea. Era un stigmat.
Aveți emoții când știți că remodelați un chip?
Sigur, e inevitabil.
Care sunt mentalitățile prevalente legate de aceste intervenții, prezente în cultura locală?
Mult timp apanajul elitelor, medicina estetică s-a democratizat, chiar s-a vulgarizat într-un fel în ultima vreme. Pe unii i-a luat complet pe nepregătite, cum ar fi cei din țările proaspăt ieșite din fostul bloc comunist. Aici, clienții au fost supuși unor critici și judecăți neavenite. Tehnicile actuale de care dispunem sunt, de fapt, rezultatul a zeci de ani de cercetare și al unui efort colectiv al medicilor, inginerilor și biologilor care au reușit să ofere soluții. Motivația, de cele mai multe ori, e simplă: a arăta mai bine ne face uneori mai fericiți. Sigur că diferă de la persoană la persoană. Cel mai frecvent oamenii apelează la medicina estetică pentru a corecta anumite defecte cu ar fi asimetrii, cicatrici sau defecte native, un nas înfundat, prea lat, o bărbie prea mică. Majoritatea pacienților mei, cu astfel de probleme vin. O a doua categorie sunt cei care vor să-și modifice trăsăturile după standarde de frumusețe contemporane. De exemplu vor buze mai pline, obraji mai ridicați sau mai bombați, față triunghiulară. Un surâs perfect, simetrii evidente, proporțiile perfecte se impregnează în subconștientul nostru de fapt și conturează modele estetice pe care oamenii vor, știind că există această posibilitate, să le întruchipeze. În a treia categorie sunt persoane mai în vârstă care vor să arate mai tinere, dar natural. Intervențiile chirurgicale sunt riscante și pot avea drept consecință un aspect artificial. Iar alte persoane vor pur și simplu să își recapete încrederea și să se integreze mai bine în anumite cercuri sociale sau să fie în acord cu imaginea lor de sine.
Trebuie să recunoaștem că avem cu toţii o listă de lucruri care nu ne convin, legate de aparențele noastre și pe care am vrea să le ameliorăm sau să le schimbăm, deci, de fapt, trebuie să fii sincer cu tine și să nu-ți reprimi dorințele de acest tip. Unele schimbări ne-ar putea face să simțim că aspectul exterior e în concordanță cu cine suntem. Acestor motivații li se adăugă și altele, cum ar fi, de exemplu, frica de respingere. Mediul social presează și impune anumite standarde estetice. De asemenea, ținând cont de faptul că, mai ales în țările dezvoltate, speranța de viață a crescut mult și sănătatea s-a îmbunătățit, procesul de îmbătrânire a devenit mai lent și s-a produs un decalaj între vârsta reală și vârsta interioară, respectiv cea la care ne percepem, ba chiar și între ceea ce numim vârsta biografică și cea biologică. Suntem realmente mai tineri decât ne recomandă anii. De exemplu, la 50 de ani ne simțim și ne percepem ca odinioară la 38. La 70 ne percepem ca fiind de 50. Medicina estetică este o meserie manuală, care are o parte artistică, deloc neglijabilă. Din punctul meu de vedere este o armă a libertății, pentru că ne ajută să ne eliberăm de complexe. Modificarea imaginii ne face să ne simțim mai puternici și să simțim că avem puterea să influențăm ceea ce ni se întâmplă.
Imaginea corpului este un concept lansat de psihanalistul austriac Paul Schilder. Aceasta este intrinsec legată de percepția persoanei asupra propriei atractivități. De asemenea, arată el, e important pentru fiecare dintre noi să simțim că felul în care suntem văzuți de ceilalți corespunde datelor noastre de personalitate și caracter că nu ne simțim străini de propriul corp. Acesta este o identitate palpabilă. Îmbătrânirea ne răpește imaginea natural-ideală care este cea cu care ne identificăm în prima tinerețe, iar faptul este un focar de depresie.
Da. Ce oferim noi ca medici e o emoție pozitivă. Mai degrabă suntem artizani în plan emoțional decât în alt sens.
În medicină, în general, apar constant tehnologii și aparatură nouă, dar și metode inovatoare de rezolvare a unor probleme. Cât de greu e să fiți la curent mereu cu ele și cât curaj aveți să testați pentru prima oară câte o invenție sau descoperire de ultimă oră?
E greu. Ca să fii bine informat și ”top of the top” trebuie să citești foarte mult, să participi mereu la congrese și conferințe. Eu merg la cinci congrese internaționale pe an. Sunt abonată la trei reviste de specialitate. Tot ce încerc nou, testez mai întâi pe pielea mea. Am avut la un moment dat mâinile arse de diferite substanțe. Iar procedurile cam derivă unele din altele, nu sunt complet inedite. Ce e important e să ai experiență și să poți anticipa consecințele unui tip de intervenție și, mai ales, să știi să rezolvi complicațiile care ar putea apărea. E important să îți poți imagina cum vor evolua lucrurile și cum va arăta o lucrare în sens propriu-zis estetic. Făcând mii de proceduri de-a lungul anilor partea de precizie și măiestrie să zicem că sunt acoperite.
Față de celelalte țări în care ați lucrat, Liban și Franța, cum se prezintă România?
La ei putem vorbi deja de un domeniu consacrat demult. De exemplu, în Liban au început să facă injecțiile cu colagen în anii ‘80. Nimeni nu făcea așa ceva atunci în România. În 1999, libanezii au început să facă o serie de injecții cu acid hialuronic. Nici nu exista acidul în țară. Comunismul a ținut România într-o epocă anterioară și nici nu se puteau face studii în străinătate. Majoritatea medicilor și chirugilor estetici libanezi s-au format în Brazilia, la școala lui Yves Pitanguy. Eu am terminat aici facultatea, dar am plecat imediat în Liban și am profesat acolo, iar pentru că ei erau foarte avansați, mi-am făcut ucenicia în condiții optime. După aceea, am învățat în Germania și apoi în Franța.
Să începem cu prima chestiune. Ce este cu aceste prejudecăți din mentalitățile locale legate de intervențiile estetice?
– Nu sunt atât prejudecăți, cât lipsă de educație, aș zice. Această ramură medicală nu este o invenție recentă.
Ați fost hotărâtă de la început să vă specializați în această ramură medicală?
– Eu am vrut de mică să fac medicină anti-age. De când am citit povestea cu ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. A fost foarte impresionantă. Inițial, ideea era să fac gerontologie, m-am dus la Ana Aslan, dar nu mi-a plăcut mediul, și, cum exact atunci începuse să se dezvolte medicina estetică, m-am gândit că aceasta ar putea fi calea spre ce mă interesa pe mine. Eu am vrut să mă inițiez în tehnici anti-age. Nici acum nu există propriu-zis așa ceva ca specialitate medicală. Sunt multe care se ocupă și de problema îmbătrânirii, dar nici una dedicată ei, în sine. În orice caz, progresele sunt rapide. Nu îmi închipuiam că o să ajungem la asemenea performanțe în nici 20 de ani.
Vă mulțumesc frumos.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Cum să-ți păstrezi tinerețea fără să-ți pierzi identitatea – Mâini de artist, cu precizie de chirurg
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
