Mulțumesc, Cristina, oriunde te-ai afla!

Catchy

2 June 2017

Avea ochii cei mai verzi pe care îi văzusem vreodată, până atunci cel puțin. Privirea aceea, zburdalnică și serioasă în același timp, îmi va rămâne, cu siguranță, în memorie mereu ca aparținând celei mai dragi ființe întâlnite prin cele câteva școli prin care am trecut.

Eram în clasa douăsprezecea, la profilul uman al unui liceu decent din București, când, la începerea ultimului an școlar, am cunoscut-o pe Cristina, pe noua „dirigă”, „profa” de română.

De câte ori mi-o amintesc, deslușesc cu ușurință și cu tot miezul minții mele o femeie frumoasă și deșteaptă cum nu prea am mai avut șansa să întâlnesc ulterior.

1014220_900

Orele cu ea erau o adevărată încântare, atât a ochiului, cât și a spiritului. Ne jucam, pe atunci, cu toții, elevi și profesor deopotrivă, cu versurile atât de ofertante ale Luceafărului. Jocul ăsta nu prea avea reguli, și poate tocmai de aceea ne și plăcea atât de mult. Aproape că uitam că, prin lumea asta mare, mai poate exista pe undeva vreo urmă de plictis sau de nerăbdare. Citeam câte o strofă pe care apoi o comentam minute în șir în fel și chip, întrebându-ne în sinea noastră – sau chiar și cu voce tare – oare dacă Eminescu se gândise și el „la toate astea” sau eram noi pur și simplu nebuni și de neoprit în ale descoperitului de noi și inedite valențe ale unor versuri atât de iubite, dar și de comentate de-a lungul timpului. Concluziile erau diverse și uneori chiar credeam că ne aflam pe aceeași undă cu „poetul nepereche”, în timp ce în alte dăți nu mai eram la fel de siguri.

În general, diriga făcea în așa fel încât orele de română să nu fie, de fapt, ore obișnuite de liceu, ore goale de conținut, ci adevărate minute prețioase și unice, în care fiecare dintre noi putea să mărturisească fără teamă ce gândește, fără să își bată prea mult capul dacă spune sau nu vreo prostie.

Dar o „prostie”, așa cum o înțelegeam noi pe atunci, era doar un prilej bun de glume și chicoteli savuroase pentru toți. Râdea și diriga cu noi aproape de fiecare dată când vreun „luceafăr” din clasă scotea câte o „perlă” din prea adâncul „puț al gândirii”.

Diriga avea un râs puternic și plin, un râs savuros și acaparator care umplea pe dată sala de clasă plină de elevii avizi de nou și de incitant. Aproape că ne acoperea tuturor râsetele când găsea ceva suficient de amuzant în discuțiile din clasă.

Râdea cu gura-i frumoasă și senzuală larg deschisă, iar buzele-i împlinite tremurau ca și cum s-ar fi prins ad-hoc într-un dans nebunesc dar, paradoxal, și firesc în același timp. Râdea și se bucura cu întreg corpu-i deopotrivă.

Pieptul susținut de sânii voluptuoși îi ținea isonul cu spunere, iar trupul îi vibra sub acordurile unei bune dispoziții ce nu o părăsea nicicând.

În timpul orelor, diriga noastră nu stătea mai niciodată la catedră. Se așeza mereu în mijlocul nostru, prin vreo bancă rămasă liberă de pe urma vreunui coleg chiulangiu sau scuzat de la ore pe caz demonstrabil de boală.

Purta cele mai lungi fuste din lume, care însă erau și cele mai crăpate fuste tot din aceeași lume.

Stătea, senzuală, picior peste picior, alternându-le poziția cu grație când și când. Știa, cu siguranță, că atât nouă, cât și lui Eminescu probabil, ne plăceau picioarele lungi și frumoase, etalate cu eleganță în timpul orelor de română.

Diriga avea și o atracție pentru pantofii cu vârf ascuțit și pentru unghiile tăiate în aceeași formă, și uneori te ducea cu gândul la o vrăjitoare apărută ca din senin și fugită din vreo poveste, deși noi știam bine că nu era deloc așa, doar  dovedise de atâtea ori că e o zână, și nicidecum vreo scorpie călătorind pe o mătură, fără perspective clare de izbândă.

Se machia destul de strident aș zice, dar prin asta nu vreau să sugerez că era un machiaj vulgar. Nu. Indiferent ce culori alegea în vestimentație, își machia mereu ploapele până sus, sub sprâncene, cu un maron cărămiziu, mat.

Pomeții erau intens puși în valoare cam de aceleași nuanțe ca și ochii. Buzele și le ruja însă cu un ciclamen năucitor, care, pur și simplu, te făcea să nu te mai poți opri din a o privi (bine, și faptul că buzele-i erau perfecte își avea, deopotrivă, rolul lui important aici).

Era o femeie de o senzualitate și de o frumusețe rare, șatenă cu ochii verzi, suplă și sexi pe de o parte, charismatică, inteligentă și cultă, pe de altă parte.

Datorită ei mi-a plăcut atât de mult limba română și, probabil tot datorită ei, am absolvit și Literele. Astăzi îmi place să scriu, cu siguranță, și datorită ei. Îi sunt recunoscătoare Cristinei pentru aproape tot ce sunt eu astăzi ca formație și ca pasiuni.

…Și, pe lângă toate astea, îi voi rămâne veșnic recunoscătoare dirigintei mele și pentru că, la teza cu subiect pe numere (cei din banca din stânga primeau un subiect, cei din dreapta un altul), a exclamat cu vocea-i puternică și unică:

– Numărul unu primește Camil Petrescu, numărul doi, Liviu Rebreanu!

Cât am iubit-o și pentru alegerea asta, deși eram aproape sigură că mi-ar fi picat Rebreanu, dacă nu aș fi rugat-o atunci din priviri să dea Camil numărului meu…

… și nu din întâmplare și pe fiul meu cel mic îl cheamă Camil.

Mulțumesc, Cristina, oriunde te-ai afla!

Semnează: o elevă care uită mai greu 

Guest post by Mădălina Vlăsceanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mândru că sunt român?

Sunt nebună?…

„Ești frumoasă, dar ești proastă”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,344 views

Your tuppence

  1. ella / 2 June 2017 15:45

    O descriere minunata, daca fiecare am avea sufletul strabatut de o amintire atat de vie,desore un profesor, cu siguranta azi si societatea ar fi fost alta !

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro