Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nimic nu este întâmplător

11 November 2018

Dragă cititorule, m-am tot gândit oare cum să încep această mărturisire. Pentru că este o mărturisire din inima mea. O mărturisire despre cum am început să scriu și pe care simt nevoia să v-o fac în cele din urmă.

M-am tot frământat zile întregi, m-am apucat de scris, am renunțat și tot așa, până când, într-o bună zi, mai bine zis într-o frumoasă zi de vineri, mergând spre muncă, am întâlnit în drumul meu un om înalt, cu părul cărunt, cu o față atât de plăcută și de tandră, încât mi-a adus aminte de dragul meu bunic.

Trecând pe lângă el, am simțit ca un fior, poate cel mai plăcut fior simțit vreodată.

Trecând pe lângă el, l-am privit în ochi, i-am zâmbit, după care mi-am văzut în continuare de drumul meu. În acea zi, am avut parte numai de stări de bine și gânduri pozitive.

barbat in varsta

După câteva zile de la această întâmplare, am ieșit într-o dimineață la plimbare, bine venită în starea în care mă aflam, căci simțeam că am nevoie să îmi mai limpezesc puțin gândurile. Voiam în dimineața aceea să fac multă mișcare, să profit de aerul curat și tare al primelor ore din zi și să întâlnesc oameni plăcuți și fericiți. În timp ce mă plimbam prin centru, m-am hotărât să merg până în parcul de la marginea orașului, undeva aproape de pădure, unde era o terasă ce servea ceai din fructe de pădure. Era ceaiul meu preferat și acolo îl preparau într-un mod deosebit, iar apropierea pădurii și a păsărelelor ce ciripeau fericite prin copaci mă umplea de energie și îmi dădea o stare incredibilă de bine.

Stând acolo la o masă, punându-mi gândurile în ordine și savurând gustul îmbietor de fructe al ceaiului, la un moment dat îl zăresc din nou pe acel domn înalt cu părul cărunt, Se afla chiar la intrarea pe terasă.

Fără să vreau, mi-am ridicat timidă privirea spre el și, de data asta, îi zâmbesc și schițez un mic salut din cap. Parcă fără să vrea, s-a apropiat de masa mea și s-a oprit lângă mine, privindu-mă puțin mirat. Tot fără să-mi dau seama, mi-am intensificat și eu zâmbetul. Cum tăcerea noastră se prelungea, mi-am făcut curaj și am vorbit eu prima, deși glasul îmi tremura de emoție

— Bună ziua, dragă domnule!

— Bună ziua domnișoară! mi-a răspuns el și am observat că avea o voce puternică și hotărâtă.

— Îmi cer scuze, am continuat eu, și nu știu dacă gestul meu este politicos, dar aș vrea să bem un ceai împreună, chiar dacă nu vă cunosc.

Domnul cu părul cărunt a părut o clipă derutat și nu am știut dacă în momentul următor va izbucni în râs sau va clătina mirat din capul leonin și va pleca, lăsându-mă baltă. În cele din urmă, cu o ușoară ezitare, a luat un loc lângă mine, încercând pe sub acele sprâncene foarte dese și cu ochii aceia migdalați să mă analizeze din cap până în picioare.

— Mă scuzați că am fost atât de curajoasă și v-am abordat astfel, dar dumneavoastră, prin felul de a fi și înfățișare, îmi aduceți aminte de dragul meu bunic.

Cum tot nu spunea nimic, privindu-mă doar țintă cu ochii lui albaștri, am continuat:

— Vă rog încă odată să mă scuzați pentru abordarea mea atât de directă, dar aș vrea dacă se poate să servim un ceai împreună, nu de alta, dar dumneata îmi aduci foarte mult aminte de aerul și emoția trăite în copilărie.

În cele din urmă, s-a așezat și a comandat tot un ceai de fructe, apoi mi-a spus:

— Vreau să îți spun, draga mea domnișoară, că în prima zi când ai trecut pe lângă mine și mi-a zâmbit, aveam niște probleme foarte mari și poate din cauza asta nu te-am observat bine. Dar după ce am trecut, mi-am dat seama că sunt urmărit de imaginea ta, încât, la un moment dat, am vrut să mă întorc și să te întreba dacă nu cumva ne cunoaștem cumva de undeva, pentru că îmi erai foarte familiară. Dar cum momentul a trecut, nu m-am mai întors și am plecat mai departe.

A venit fata de la bar cu ceaiul și, după ce i-a mulțumit, a luat o înghițitură, apoi a spus:

— Nu știu dacă îți vine să crezi, dar după ce ai trecut pe lângă mine, urmărit fiind încă de zâmbetul tău minunat, mi-am dat seama că toate problemele mele par acum fleacuri și că se pot rezolva foarte ușor. Am pus mâna pe telefon și în numai cinci minute nu mai exista nicio problemă în viața mea. Toate păreau doar baloane de săpun care s-au risipit și s-au spart în bătaia vântului.

— Vă mulțumesc! Mă simt fericită că v-am putu ajuta, chiar dacă fără să vreau și poate că în mod indirect.

— Sunt o persoană foarte retrasă și tocmai datorită acelei întâmplări, am acceptat să mă așez lângă tine, ești o persoană foarte plăcută, emani multă fericire și energie pozitivă.

A mai băut puțin ceai apoi a continuat:

— Știi eu sunt scriitor și cele mai multe din romanele mele le concep în astfel de momente, când sunt singur doar eu și cu personajele mele, și chiar dacă trec o mulțime de oameni pe lângă mine, eu pur și simplu nu îi bag în seamă și de multe ori nici nu îi salut.

Timpul a început să treacă în mod plăcut, domnul Aurelian povestindu-mi despre tainele scrisului, iar eu i-am povestit o mulțime de întâmplări din copilăria și adolescența mea.

În timp de vorbea, l-am văzut dintr-odată cum se oprește și mă privește țintă, ca și cum ar fi fost transformat într-o stană de piatră.

— Diana!

— Da.

— Te-ai supăra dacă te-aș ruga să-ți așezi palma pentru o clipă în mâna mea?

M-am uitat foarte lung la el și nu înțelegeam cum dintr-o simplă discuție s-a ajuns la așa ceva.

— Hai, fă-ți curaj! Nu-ți voi face nici un rău, îți promit!

Stând pe gânduri și privind îmbujorată spre el, în cele din urmă, îmi fac curaj și întind palma spre mâna lui.

Atingându-i mâna, am simțit o căldură foarte puternică, mai că ai fi zis că îmi ia foc palma.

— Știi ce văd eu și ce simt în momentul acesta? m-a întrebat el cu o voce adâncă și închizând ochii.

— Nu, chiar nu vă pot înțelege!

— Văd o fetiță cu inima caldă și suflet minunat și care a avut de înfruntat multe probleme și greutăți până când a ajuns la vârsta asta. Ai avut de trecut multe încercări din care ai ieșit călită și cu sufletul pregătit să înfrunte viața așa cum este ea.

Mi-a dat drumul parcă cu părere de rău la mână, dar a prins-o iar ca și când ar mai fi avut ceva de văzut în ea, apoi a deschis ochii și, privindu-mă țintă, a spus:

— Aș vrea să îți dau un sfat, dacă îmi permiți și dacă vrei să îl accepți.

— Sigur că da, cu plăcere domnule Aurelian.

— Din câte am văzut, ai un potențial fantastic, așa că apucă-te să-ți așterni fiecare emoție și trăire pe o foaie de hârtie. Scrie, Diana, fiindcă ăsta va fi destinul și eliberarea ta în același timp. Scrisul poate fi și o povoară, dar și o dulce evadare în momentul în care viața îți va părea prea grea.

În cele din urmă, domnul Aurelian mi-a dat drumul la mână, m-a privit zâmbind cald în ochi și și-a luat rămas bun de la mine, ca și când ar fi fost sigur că niciodată nu-l voi mai vedea!

Am rămas blocată pentru câteva minute și încercam să-mi explic ce a vrut, de fapt, să-mi transmită.

Când am ajuns acasă și am rămas singură, am stat să meditez asupra cuvintelor și sfaturilor auzite astăzi. Acasă, între cei patru pereți, unde de cele mai multe ori am stat singură, unde în clipele de singurătate și de tristețe am plâns, apoi, când mi-am revenit, chiar am râs, m-am gândit să mă așez la masa din colțul camerei și să încep să-mi aștern fiecare moment al vieții mele pe o simplă foaie albă.

Oprindu-mă din scris, am simțit cum mă podidește plânsul, apoi, analizând fiecare cuvințel al domnului Aurelian, mi-a trecut și mi-am dat seama cât de frumos și plăcut este să-ți așterni fiecare emoție și trăire pe o hârtie. Este ca un fel de eliberare și chiar îmi dau seama că în viața asta, indiferent de situație, de oameni, de stare, nimic nu este întâmplător și că fiecare om pe pământ are rostul lui și apare în momentele mai bune sau mai puțin bune din viața noastră. Poate de aceea a apărut domnul Aurelian în viața mea, într-un moment în care chiar eram la o răscruce, ca să mă îndrume cum să mă eliberez prin scris.

Guest post by Bianca Ungureanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

El. Marea iubire…

Liliana Pădure, doctorița născută prematur cu malformații congenitale, salvează copiii considerați până nu demult rebuturile societății

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,460 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro