Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu există finaluri fericite

15 July 2018

MONICA TONEAÎncă mai crezi în happy ending? Încă mai crezi?! Dacă da, fă ceva acum, în cel mai imediat moment, altfel îți scapă printre degete! Nu tăria de caracter îți lipsește. Nu tu te fereai cel mai mult de blazare și mediocritate? Nimeni nu scapă, de ce te amăgești? Dar încă mai ai ocazia să îi conferi ansamblului de lucruri ce te înconjoară acea senzație după care tânjești acum. Te-ai întrebat până acum, de când a plecat, dacă nu cumva, în modul lui abrupt, exact asta a făcut? Speriat de ce ați fi putut deveni, a sărit în gol, pentru a vă salva?

Te minți singură când îți spui că vouă nu vă lipsea nimic, dar nebunia clipei, ați avut-o vreodată, oare? Cel mai mult, respingi schimbarea. Ea te aduce în fața necunoscutului. Alegi instinctiv calea cea mai sigură, autoconservare stupidă, aș zice. Să nu ieși din tipare. Păi, voi exact de asta aveți nevoie. Vă credeați speciali, certă existență căreia nu-i găseai cusur. Dulce amorțire a simțurilor. Să vă pierdeți rutina în monotonia valurilor. Comerț echitabil, ți-ai zis, împăcată. Ei bine, nu! Trebuie să dai ceva la schimb, în genere, pe tine însăți. Și el e dator, nu te îndoi. What the f*uck, nu la căldurică se întâmplă nebunia! Trebuie să evadezi din colțul tău confortabil, să devină dureros de inconfortabil, pentru a simți impactul. Nu-i așa?

femeie-confuzie-durere

E valabil în orice situație. Imaginează-ți doar, un exercițiu simplu. Tu la sfârșitul vieții. Marea revelație. În care destăinui cuiva, oricui. Recunoști, dacă te încrezi în ceva, divinității. Am îndrăznit, am avut totul! Cine oare nu se visează în această ipostază? Cine reușește, însă?…

Și încă ceva, să ajungi să crezi cu convingere că ai repeta o acțiune, iar și iar, de câte ori ai avea ocazia să intervii pentru a-i schimba direcția (în condițiile ideale, în care, să zicem, că există această posibilitate), mi se pare absurd. Einstein spunea parcă, nu? Să faci la infinit un lucru așteptând rezultate diferite, este definiția nebuniei. O fi. Câți dintre noi ar avea curajul să nu schimbe de fapt nimic, să-și repete tendințele și să creadă cu tărie în alegerea drumului potrivit? Să nu aștepte reacții diferite. Câți dintre noi ies din zona de confort?

Ar trebui să fi aflat până acum, pași în doi, preocupați strict de interese personale, egal fuzionare. Nu crezi?! Bun, ați ajuns într-un punct unde nu mai există recuperarea de după, îți spui. De după ruptură. Dacă va surveni. Niciunul din voi nu s-ar regăsi într-o nouă relație. Alți actori, eforturi suplimentare și inutile. Amândoi vă cunoașteți așteptările și ele nu includ pe nimeni, decât pe voi doi. Prin urmare, să survină ea, ruptura, ați fi kaput. Finita la commedia! O flagelare acută a simțurilor. Nimic altceva. Epave care nu stârnesc nici măcar curiozitatea altora, cum v-ați făcut-o cu mâna voastră. Nu mai suscitați vreun interes pentru umanitate. Doi nebuni ce au îndrăznit, dar nu au cunoscut traseul. Cam greu să vezi adevărul prin încâlceala asta de idei obscure.

Oare să-ți fie străin?! Unul dintre voi a intuit veridicitatea din spatele lucrurilor, mergi în pașii lui, neabătută! Parcă ai mai auzit, odată, asta. Nu-ți amintești unde, sau când. O vorbă spusă, demult, într-un vis probabil.

Este singurătatea un supliciu? Că tu ai rămas, iar el a plecat, e oare vreo diferență? Ești tu mai singură decât el? Nu-ți dau pace întrebările simple, obiective. El face ceva, se redescoperă, se caută, vă caută, pe când tu… tu… Ce faci tu, concret? Aștepți. Momente fără finalitate. Eterice senzații. Nu, nu te întrista sub duritatea vorbelor. Gestul tău a fost, cel puțin eroic. Ai fost puternică, i-ai dat drumul, trecere grea peste clocotul ființei tale, pe care ai ales să-l ignori pentru o proiecție a unui gând, cel ce te ține pe picioare: un om liber, nu încătușat într-o emoție, se va întoarce cândva la tine, întreg. Și dacă nu… Dacă nu, toate la timpul lor, nu mai  proiecta tu idei preconcepute și strâmbe într-un viitor incert.

Nu există happy ending-uri. Le poți da iluzia asta inevitabilă anumitor sfârșituri, dar cum nu tu crezi  în inexistența evenimentelor lineare, tragi singură concluzia: finalul nu poate fi în întregime fericit. Parcursul sinuos nu poate duce la acest rezultat. E mai fericit decât alte variabile nefericite, fie! Dar cuvântul, în sine, e arogant. Transpare o imensă urâciune a lucrurilor. Fericirea e doar o noțiune relativă. Și neapărat abstractă. Aș găsi o mie de exemple, dar nu e necesar. Unul este suficient. Cel mai grăitor, cel mai la îndemână. Echilibrul umanității. Sau dezechilibrul ei. În ce stadiu se află umanitatea? În echilibru? Suntem noi oamenii copleșiți de emoție divină globală? Absolviți de boli, griji, vini, păcate? În eventualitatea în care accept că toate lucrurile se întrepătrund, am găsit răspunsul la întrebarea primordială: de ce suntem noi aici? În ignoranța noastră ne îmbătăm ca niște diletanți de aburii fericii din varii motive și la sfârșitul zilei ne complimentăm pentru cât de bună ne-a fost ziua ce tocmai s-a încheiat. În cazuri rare percepem cu o placiditate sfâșietoare că fericirea e doar o mască pe care o afișam, cu scopul de a atenua puțin realitatea brută. Teoria fericirii, doar prin dezbaterea ei te poate smulge de pe șine ca un tren deraiat. De ce? Din cauza confuziei create, într-o zi poți fi fericit și nefericit în același timp. Da, fericirea este o înșiruire de momente bune, intercalate cu o grămadă de secvențe lipsite de noimă, tărăgănate sau supărătoare. Ah, ah, da, de fapt întrezărești fericirea care este o sinapsă a momentelor aflate în opoziție emoțională. Crâmpeie, asta e fericirea. Dar când faci socoteala la sfârșit, pare sfidătoare afirmația unui final fericit. Pfiu, prin ce am trecut, dar s-a terminat cu bine! Nope! No f*cking way! Numai dacă mai crezi în platitudini.

Acum sunt derutată. Oare sunt pusă la încercare?

Pe Monica o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeia adulmecă s*xul de la o poștă! Nu te juca cu nasul ei!

Ne vedem joia viitoare!

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,461 views

Your tuppence

  1. Nu există finaluri fericite – Imagini și cuvinte / 15 July 2018 15:49

    […] Textul integral îl găsiți pe Catchy […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro