Că tot este în trend evaluarea națională cu rezultatele excelente sau mai puțin bune, cu repartizările haotice, cu părinții afundați în cataloage, cu licee și cu absolvenții de gimnaziu în cumpănă mare, vin și eu cu un sfat: părinți, nu mai creșteți copii frustrați! Să fie clar! Nu ajută pe nimeni, nici pe voi și nici pe ei!
Marți, în tot haosul din curtea unei școli, cu elevi care tăbărâseră pe panoul unde erau afișate rezultatele și cu părinți agitați pe telefoane, am asistat la un episod din categoria “Las’ că știu eu mai bine ce este bine pentru tine”. Scena era cam așa: două mame gălăgioase, care mai de care să-și laude fiicele pentru notele obținute și o tânără emoționată, stresată, vizibil obosită, cu umerii lăsați și fața palidă în fața doamnelor. Una era mama ei, cealaltă mama unei colege. Amândouă încercau să o convingă să intre la un liceu cu profil matematică-informatică, eventual intensiv, că acolo se face carte și luase și fata note mari. Fiica celeilalte alesese acest profil, așa că mama fetei nu voia ca a ei să se lase mai prejos. Și o dojeneau, și o sfătuiau și cred că mai aveau puțin și o amenințau, iar fata tot nu voia. “Nu informatică… și nici profil real, că eu nu pot ține pasul, este greu și nu pot să mă descurc”, tot insista fata.
Mama sus și tare: “Lasă, mamă, că faci meditații și te pregătești în fiecare an și reușești”. Fata, extenuată după față și sătulă de discuție (probabil că nu era prima dată), cu lacrimi în ochi, jenată de situație, dar și speriată de idee, de ce va urma, conștientă probabil că nu-i va plăcea, insista: “Dar nu mai vreau, te rog, pregătiri și nici meditații. Cât să o țin așa? Abia am scăpat de pregătiri pentru evaluare și să mai fac și anii următori… am obosit”. Copila bătea ușor din picior, își strângea pumnii, dar nu îndrăznea mai mult de replica “Am obosit”.
Nu știu cum s-a terminat și nici ce șanse avea fata să-și convingă mama, tot ce știu este că de îngâmfare, infatuare, orgoliu și multe altele, mama nu avea timp să mai asculte și părerea copilei, pe principiul “Eu știu mai bine pentru tine, ai doar 15 ani, de la 18 ani poți să decizi pentru tine”. Și sunt mulți părinți așa.
Dragilor, opriți-vă! Nu mai creșteți copii frustrați. Nu vă deosebiți cu nimic de generația precedentă, de părinții voștri care vă obligau să fiți ingineri, medici și învățători, că se câștigă bine și este un serviciu bun. Asta în timp ce voi visați că sunteți Oana Sârbu și Ștefan Bănică în „Liceenii”, boemi și liberi, sau visați să munciți pe șantier ca Alexandru din “Declarație de dragoste”, că tot era la modă filmul atunci. Sau mai rău, erați Ioana din același film, care voia la Medicină, dar în opinia altora nu era de nasul ei să devină medic.
Nu le mai tăiați aripile copiilor! Nu le mai cereți să vă îndeplinească ei visurile. Ați avut șansa voastră și încă o mai aveți. Vreți să fiți medici sau ingineri sau profesori, fiți! Nu veți fi excepția care a început facultatea la 30-40 de ani, au mai fost și alții, dar lăsați-vă copiii să trăiască.
Or să sară unii cu gura: “Dar dacă îl/o las să facă ce vrea el/ea, va ajunge o pramatie”. Serios? Sau: “N-avem noi bani pentru visele lui/ei”. Ce-ar fi să le acordaţi sprijin și încredere? I-ar ajuta mai mult.
Citiţi şi Copiii sunt geniali
V-o spune un om care nu are copii, dar care a muncit pentru visul său. V-o spune copilul care aproape a leșinat când a dat Capacitatea și care după Bacalaureat a ajuns la medic, epuizată. Și nu de gura părinților, culmea. Ci din dorința absurdă (abia acum am înțeles) de a demonstra că sunt un copil bun. Toți copiii sunt buni! Nimeni nu trebuie să demonstreze nimic! Și, da, am vrut și eu să fiu avocată sau polițistă. Meserii bune despre care toată lumea vorbea frumos, stabile, cu bani mulți, pentru care învățam până la epuizare. Dar m-am trezit la timp și mi-am urmat visul de a fi jurnalist. Iar când am intrat la jurnalism și i-am spus mamei că altceva nu mă mai interesează, mi-a spus simplu “Asta îţi place, asta faci”, deși știa că este o profesie liberală, deși generația ei o vedea ca pe un hobby, deși se temea că nu au bani să mă susțină. Dar ce credeți? O vorbă bună a fost suficientă ca să îmi împlinesc visul!
Nu mai experimentați pe copiii voștri. Sunt deja niște șoricei de laborator în experimentele mai marilor din educație. Sunt suficiente generații de sacrificiu pentru cei care ocupă pe rând scaunul de ministru.
Guest post by Cătălina Sandu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
