Nu poţi primi nimic nou dacă ai deja mâinile pline

22 December 2020

Viaţa e atât de surprinzătoare, tocmai pentru că nu ştii ce te aşteaptă în clipa următoare. Paşii te duc uneori pe cărări nebănuite. Primeşti o veste care brusc îţi schimbă cursul vieţii. Planurile sunt bune pentru lucrările mici. În marile misiuni sunt de prisos.

Porneşte la drum ghidată de intuiţie şi mai ales fii vigilentă, orice moment de slăbiciune îţi poate schimba direcţia ireversibil. Când nu ştii cum să procedezi, aminteşte-ţi de toate sfaturile înțelepte pe care le-a primit-citit-auzit, neîndoios răspunsul este undeva în tine, doar trebuie să-l alegi pe cel potrivit. Fă alegerile cugetat, orice vrei să păstrezi, oricum se va pierde, aşa că lasă să dispară fără deznădejde. Nu poţi primi nimic nou dacă ai deja mâinile pline. Fii atentă la semne, ele sunt nişte avertismente pe care prea des le neglijăm; uneori trebuie să insişti, să iei cu asalt, alteori să renunţi. Ia-ţi o pauză şi vezi dacă merită efortul.

Nu te lăsa ademenită de caleştile aurite, ele duc spre castelul în care ai putea să pierzi ceea ce ai mai de preţ. Nu alerga prea repede, mergi în ritmul anotimpurilor, al apusurilor şi al răsăriturilor; vei ajunge la timp. Dacă te pomenşti în beznă, priveşte în jur cu atenţie, neapărat vei găsi un fascicul de lumină, oricât de neînsemnat ar fi, concentrează-te spre acel punct.

©Andrea Torres Balaguer

Fii atentă la ceea ce simţi, fă alegerile în funcţie de simţăminte, nu trece cu vederea nimic, reţine ceea ce-ţi face bine, dar şi ceea ce-ţi face rău, ca nu cumva să ajungi să nu mai poţi simţi nimic. Când te simţi rănită, amputată, lipsită de repere, nu te speria, e şansa de a-ţi clădi viaţa de la capăt, de astă dată cu o mai mare grijă faţă de sine şi în acord cu sinele tău profund.

Ascute-ţi simţurile: o privelişte din natură, o vibraţie muzicală, o aromă, gustul asociat unor amintiri din copilărie îţi pot deschide porţi în tine ce le credeai de-a pururi zăvorâte.

Iar când nu ştii pe unde s-o apuci, aminteşte-ţi că există un loc care te aşteaptă mereu să revii, un loc care e deopotrivă un spaţiu, un timp, o stare, e casa sufletului tău. Vei simţi că e timpul să te întorci acasă. Şi nu mai amâna, porneşte chiar azi!

Citiți și Să nu credeți când spun că totul e bine

Anișoara Melnic

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

După 22 de ani

Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)

Jurnal de Arizona: Dragă mamă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro