6 lucruri care te fac un bun părinte

7 February 2023

O preocupare comună a tuturor părinților este cum să-și educe cât mai bine copilul. Fiecare familie are propriul model parental pe care, în mare parte, l-a preluat din familia de origine și l-a mai ajustat în funcție de ideile de parenting care se vehiculează și pe care le consideră potrivite. Unii se întreabă cât de păgubos este antagonismul dintre părinți în ceea ce privește metodele de educație? Deși părinții ar trebui să transmită aceleași valori copilului, totuși consecvența nu e atât de importantă, pe cât de importantă e calitatea relației dintre părinți: înțelegerea și respectul reciproc.

Un bun părinte nu se evaluează prin prisma acțunilor sale: la câte cercuri își trimite copilul sau cât de rar îl ceartă.Un bun părinte se deosebește de ceilalți prin prezența unui vector interior, e cel care recunoaște că are uneori accese de furie, ridică tonul vocii, își pedepsește copilul. Atunci când furia se domolește părintele ar trebui să poarte un dialog interior cu sine însuși, în care să ajungă la o concretețe stenografică, să reconstituie mental situația și să-și imagineze un alt scenariu, în care ar fi avut un comportament potrivit situației. Ulterior să inițieze un dialog cu copilul său în care să recunoască că nu a procedat corect, că acesta nu a meritat o astfel de atitudine, dar că avea nevoie de sprijin și ajutor părintesc. Dar să nu se justifice prin faptul că a avut o zi grea la serviciu sau că comportamentul copilului a fost cauza. De asemenea, acesta ar fi indicat să-i comunice că dacă se mai întâmplă astfel de situații să nu-și asume vina pentru răbufnirile sale. Copilul înțelege cum e bine să se comporte, așa că acest avertisment nu îi va da undă verde să greșească. Comportamentele indezirabile ale copilului sunt o consecință a faptului că cerințele pe care i le înaintăm sunt peste puterile și resursele sale.

În momentul în care se întâmplă o schimbare bruscă în comportamentul copilului, manifestată prin lipsă de cooperare, neascultare, protest – părintelui nu-i rămâne decât să se înarmeze cu răbdare și să fie înțelegător, să ofere empatie și compasiune, nu în mod înduioșător, dar în calitate de instrument formal-dramatic. Cel mai potrivit lucru este ca părintele să-și rețină supărarea întemeiată și să se alăture trăirilor și activităților copilului său. Să se alăture jocului preferat al copilului, să încerce să înțeleagă ce se întâmplă în mintea lui, întrebându-l „Mi-ar plăcea să știu ce găsești captivant în acest joc?”. Condiția cea mai importantă este ca părintele să fie sincer cu copilul, dacă nu pricepe nimic, să recunoască prin remarca ”Îmi pare rău, pare interesant, dar nu prea înțeleg mare lucru”. Neapărat să se abțină de la a da sfaturi, a cicăli, a recurge la violență sau a se distanța de copil, dar să ofere prezență prietenoasă și să creeze un cadru confortabil. Nicio persoană care este bine în interior nu evită contactul uman, nu refuză să converseze, dar are tendința să evite discuțiile neplăcute. În cazul în care copilul devine distant sau tăcut, înseamnă că a acumulat o experiență care îi produce nesiguranță.

Când părintele greșește față de copil nu e suficient să spună ”Cred că te-am jignit?”, îl putem consola cu adevărat pe copil atunci când îi spunem ”Îmi pare rău că te-am jignit!”. Putem educa empatia vorbind despre emoții, ”Înțeleg că ești supărat, dar să știi că m-a durut când ai făcut…”, pe când dacă îi spunem ”Încetează, nu mai fă asta!”, noi îi transmitem copilului un mesaj pe care acesta îl percepe la nivel cognitiv, că este o persoană rea. În primul caz, condamnăm coportamentul, pe când în al doilea, individul.

În ceea ce privește banii, copilul ar trebui să cunoască tot ce ține de bugetul familiei, care sunt cheltuielile, veniturile, pentru ce se fac economii. Acesta ar trebui să simtă că ori de câte ori este posibil părintele vine în întâmplinarea cererilor sale care presupun resurse bănești. Astfel se cultivă un simț al înțelegerii și acesta va manifesta îngăduință atunci când i se refuză ceva.

Remunerarea pentru rezultate școlare și treburi casnice atribuie un caracter mercantil motivației acestuia și diminuiază motivația intrinsecă, interesul dezinteresat pentru învățare sau activitățile casnice.

Educarea disciplinei financiare și evaluarea adecvată a bunurilor materiale la copii se face prin exemplul oamenilor nevoiași, prin filantropie și acte de caritate. A da copilului bani pentru acte de binefacere este o modalitate potrivită de a-l orienta corect din punct de vedere financiar.

Nu e nevoie să satisfaci orice capriciu al copilului. Copilul are nevoie pur și simplu de apropiere și sprijin necondiționat. Ca să ne dăm seama de ce are nevoie un copil, am putea să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm doi parteneri: unul este mereu disponibil, ne oferă atenție, sprijin emoțional, vine în întâmpinarea nevoilor noastre; iar celălalt dă sfaturi, critică, își măsoară implicarea pozitivă, având grijă să nu ofere prea mult. Pe care îl veți prefera?

În ceea ce privește gadgeturile, fiecare părinte trebuie să stabilească un timp limită în funcție de personalitatea copilului (30 min sau 1,5 oră pe zi), dar această regulă să fie respectată indiferent de comportamentul sau notele copilului. Timpul trebuie să fie monitorizat de părinte și la expirarea acestuia copilului trebuie să i se ia gadgetul. Important să nu cedeze presiunii copilului, chiar dacă se ajunge la scandal, regula va fi învăța după două aplicări consecvente.

Deși toți copiii sunt seduși de ecrane, totuși atitudinea lor variază, unii manifestă o curiozitate moderată, iar alții devin dependenți. Cel de-al doilea tip de comportament este un indicator al anxietății, neacceptării de sine, a faptului că acesta nu se simte bine în viața reală. Îl putem scoate pe copil din lumea virtuală atunci când îi creăm un mediu primitor și iubitor, dar pentru început ar trebui să ne apropiem de el acolo unde se găsește și să manifestăm interes pentru jocul lui.

Copilul nu trebuie pedepsit sub nicio formă, în schimb stabilim reguli, limite și interdicții. Oricât de rău s-ar comporta copilul, aceasta se datorează exclusiv stării sale de disconfort psihologic.

”Meseria de părinte este o meserie care epuizează și înviorează, care te disperă și exaltă, o meserie în care a ști nu înseamnă nimic fără emoție, în care dragostea e sterilă fără forța spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată și plină de farmec.” (adaptare după câțiva autori)

Toate articolele scrise de Anișoara, aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Poate și tu ai nevoie de tratament cu pastile de „Nu-mi pasă” de 1000 mg

Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.

De ce ne este atât de greu să ne iubim pe noi înșine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro