Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu se moare din dor

20 November 2017

Suntem purtători de dor. Avem doruri mari și doruri mici. Toate ne încap în suflet și așteaptă acolo, cuminți, ziua în care vor fi stinse.

Povestea dorului ei începe din copilărie. Și-a pierdut bunicii și atunci a simțit pentru prima dată dorul. Mângâia fotografiile cu ei și-nchidea ochii cu gândul că somnul o să-i aducă-n visul ei și-o să le poată spune cât de mult le simte lipsa. Apoi, timpul a vindecat din dor.

dor

Și-a deschis aripile și-a plecat să vadă lumea. A plecat odată cu dorul ei, dar setea de cunoaștere și curiozitatea, au făcut-o să-l vadă altfel. Când el stătea să-i iasă din piept, se urca în tren și lua drumul spre casă. La capătul liniei se abătea de la asfalt și-o lua pe cărarea noroioasă. Era cel mai scurt drum.

Odată cu trecerea anilor, distanțele dintre ea și casă s-au mărit. Cu cât era distanța mai mare, cu atât dorul devenea mai aprins și mai dureros.

Azi poartă dorurile cu ea și-a învățat că nu se moare din dor. Le stinge câte puțin, de fiecare dată când e-n pragul casei părintești. De acolo-i vede pe bunicii ei care nu mai sunt. De acolo simte gustul zilelor în care alerga în ocol după cățelul cu blană roșcată căruia-i zicea Martinel. De acolo, mirosul serilor de iarnă e altfel decât din orice alt colț de lume.

Toate colțurile lumii îi știu dorul.

Guest post by Anca Nardeto

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

E jale la mare, pericol de femei acre!

Fotografia și citatul zilei – Pera Novacovici

Nu mai am nimic de pierdut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,332 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro