O femeie de 40 face cât două de 20

Cosmin Neidoni

29 September 2016

Cosmin NeidoniNiciodată până acum nu am înțeles, nici acum pe de-a întregul, de ce o femeie la 40+ poate exercita o putere de seducție atât de mare. De un timp încoace, s-a întâmplat, evident și datorită propriei vârste, să întâlnesc mai multe femei trecute de 40 de ani si, vă mărturisesc, că le-am urmărit cu atenție deosebită.

Surâsul femeii de 40+ are o candoare aproape copilarească și aparține acelui bărbat care va ști să-i descopere toate resursele camuflate îndărătul unor gesturi desprinse parcă din mișcarea subtilă, ne-amplă, a unui dirijor de menuet mozartian. Știți ce e minunat la o asemenea femeie? Zâmbetul ei este ca o raniță care poartă toate înfrângerile cu demnitatea învingătorului.

Vârsta femeii respectă logica oglinzilor cu geometrie variabilă: ea reflectă, în funcție de starea sufletească, nu doar vârsta biologică pe care femeia o are, ci toate vârstele pe care le-a avut deja: când se știe iubită și apreciată, vibrează ca la 25 de ani, când e respectată în numele portofoliului personal de victorii, e calmă ca la 40, iar când o alinți, aducându-i aminte, șăgalnic, de freamatul ezitantelor iubiri, e ca o copilă de 20 de ani, gata să râdă zgomotos contaminant până la uitarea de sine.

40 plus este o vârstă teribilă, pentru că, vorba lui Charles Peguy, este vârsta la care devenim cine suntem cu adevărat. Formula asta se verifică cu prisosință la femei, pentru că ele sunt mai atente cu propria lor devenire decât bărbații şi ştiu să își gestioneze emoțiile mult mai frumos decât o facem noi pentru simplul motiv că, genetic vorbind, sunt înzestrate cu mai multă inteligență emoțională.

femeie

Femeia de 40+ are mai multă poezie și, paradoxal, mai mult erotism decât femeia de 20 de ani. Se știe bucura de toate acele lucruri care, la prima tinerețe, par mărunte, dar odată cu vârsta sunt cu adevărat importante și apreciate: fragmentele sublime ale copilăriei petrecute la bunici, mirosul umed al trandafirilor proaspăt culeși, amintirea difuză, caldă a primului sărut cu ochii închiși din adolescență, bucuria unui apus creionat de Dumnezeu pe cerul senin și rubicond, îmbrățișarea plină de candoare a copiilor – toate aceste apretează inima senină a unei femei trecute de prima tinerețe. Erotismul femeii este încă la zenit și, urmând a se instala treptat nadirul vieţii pasionale, o femeie de 40 de ani își trăiește asumat și conştient fiecare minut de erotism, dăruindu-se generos celui care va ști să-i descopere, triumfal, vitalitatea şi frumusețea.

Ştiți ce credea Coco Chanel? – sunt în deplină consonanță cu opinia ei – că nimeni nu mai este tânăr după 40 de ani, dar poate fi încă irezistibil. Eu asta cred: că o femeie atentă cu propria ei devenire, acordând cu egal interes atenție şi vieții ei interioare și celei exterioare, pendulând sub nimbul senin şi discret al propriei frumuseţi domesticite doar de unele riduri răzlețe, atentă la magia cuvintelor şi la farmecul discret al inteligenței masculine – exercită o atracţie aproape hipnotică. Priviți cu atenție și veți descoperi că este încă o fiinta catifelată, cu condiția, desigur, de a nu se fi lăsat doborâtă de asprimille, uneori dureroase, ale vieții. Altminteri însă, veți descoperi sufletul ei cald de copilandră și șarmul vitalităţii erotice gata sa erupă ca și cel mai spectaculos vulcan.

Am în vedere femeia cu un bun gust axiologic, nu orice femeie gata să coboare garda în fața primului bărbat intimidant cu mușchi tarzanici. Dacă fac radiografia verticală a stărilor ei sufleteşti, voi spune că femeia cu adevărat atrăgătoare, la 40 de ani, are ceva greu de mimat: luciditatea și calmul, deopotrivă cu finețea unei inimi care știe că a iubi înseamnă a dărui.

Dacă ştii să descoperi cu atenţie perla din scoica inimii unei femei de 40 de ani – nu ești, ca bărbat, un om pierdut, dar, atentie, seducția ei încă perfect funcţională poate dăuna grav echilibrului, dacă vei înghiţi pe nemestecate, ca la 20 de ani, din farmecul ei dumnezeiesc de frumos!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Oare are amicul dreptate?

Iubitule, tu mă…?

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
296,611 views

Your tuppence

  1. Maria / 21 June 2017 21:22

    Începe să-mi fie milă de suratele de 20. Spuneți-mi vă rog un articol care le laudă și pe ele. De fapt, stai, ele nu-și pierd timpul citind articole motivaționale 😀

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Claudius / 26 November 2016 15:03

    Femeia de 40 e mai atractiva ca barbatul de 40, el are burta, chelie si probleme stiti voi de care, ea nu are. Asa ca ar trebui ca femeile de 40 sa iasa numai cu barbati tineri dar femeile inca traiesc in Evul Mediu si accepta societatea patriarhala. Mentalitate invechita.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 26 Thumb down 6
    Reply
  3. Secretul femeii de 30 de ani – Men Talk | Catchy / 15 November 2016 19:09

    […] Farmecul unei femei mature nu stă nici în semeţia ei de tip victorian și, cu atât mai puțin, în modestia ei. Farmecul ei stă exact la mijloc, între cele două extreme: în conştiința propriei valori și în controlul calculat al propriilor defecte. În privința asta, abia de la 30 de ani femeia deprinde asemenea dexterităţi pe care, apoi, le desăvârşeşte la 40 de ani. […]

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 1
    Reply
  4. Gogu Demagogu / 20 October 2016 9:29

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 6 Thumb down 10
    Reply
  5. Indianul navajo / 18 October 2016 15:52

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 6 Thumb down 10
    Reply
  6. Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 26 – 30 septembrie 2016? / 7 October 2016 16:31

    […] O femeie de 40 face cat doua de 20 – catchy.ro 52547 Facebook interactions 7 Twitter trackbacks 639 Twitter followers […]

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  7. Isteria asta cu femeia de 40 de ani! – Life Bites | Catchy / 2 October 2016 19:25

    […] perioadă, unde dai cu clik-ul vezi numai articole cu femeia de 40 de ani…ba că ar fi “două într-una“,ba că e în plină creație și excelează la nu știu câte capitole, ba că e […]

    Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 9
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro