Dar, înainte de asta, ţin să vă atrag atenţia că numele personajelor din această carte nu sunt chiar obişnuite. Nu le veţi întâlni în forma aceasta: Magdalena, Radu, Cornelia, Vasile, Ionela, Miron şamd.
Ţin neapărat să fac această precizare, întrucât unul ca taică-meu, spre exemplu, a refuzat, în ciuda gradului nostru de rudenie foarte apropiat, să citească romanul mai departe de pagina 17.
Mi-a zis :
-Când o să scrii şi tu o carte omenească, cu nume mai puţin idioate decât astea, o să fiu primul care-o s-o citească. Pân-atunci, zi mersi că nu-ţi dau cu ea în cap !
I-am zis mersi. Era vorba, totuşi, de o carte de 500 de pagini.
Restul celor șapte curajoşi care au citit romanul până la capăt, după ce au ieşit de la spitalul de boli nervoase, mi-au transmis că neinspirata decizie de a citi cartea mea până la capăt a purtat responsabilitatea grabnicei lor internări, care i-a forţat să pocească numele cunoscuţilor în conformitate cu logica ce a stat la baza deformării numelor din cartea lui Je.
-Să mă c*c pe numele personajelor tale, a fost replica lor, la unison.
Asemenea experienţe triste, laolaltă cu incertitudinea că aţi fi la fel de înţelepţi ca taică-meu, să puneţi cartea deoparte după 17 pagini, m-au obligat, aşadar, să vă aduc la cunoştinţă pericolele la care vă expuneţi citind romanul “Dear Darlin’. Namor”.
Din acest motiv, înainte de a trece, cum am zis, la regulile concursului, vreau să înlătur, o dată pentru totdeauna, vălul ce pluteşte deasupra acestor nume.
Şi aş alege pentru exemplificare primele două nume sus-menţionate, Magdalena şi Radu. Presupunem că noul nume rezultat, Magdalena Radu, ar aparţine unei persoane oarecare, nici proastă, nici deşteaptă, nici urâtă, nici frumoasă, nici grasă, nici slabă, nici anostă, nici captivantă. Ok? O persoană aflată undeva la mijloc, cum sunt multe din personajele acestui roman.
Ideea de la care am pornit este că o asemenea persoană, o dată născută, se află, ca noi toţi, într-o perpetuă evoluţie şi transformare. Formal, ea se numeşte Magdalena Radu, însă, în realitate, această îmbinare de litere reprezintă o simplă convenţie pentru identificarea unei entităţi mult mai complexe.
Şi m-am întrebat cum ar trebui să arate un astfel de nume, dacă el ar reflecta schimbările fizionomice şi temperamentale ale persoanei pe care o identifică. Şi, astfel, am ajuns la concluzia că, atunci când Magdalena Radu ar avea impresia că este inteligentă, numele ei ar putea fi scris mAgdalEnA RaDu, când s-ar simţi proastă, numele ai s-ar putea scrie AmGdaleNa RadU, când ar fi tristă, numele ei ar putea fi MaGDaleNa RaDU, când ar fi cu capul în nori, numele ei ar putea apărea drept MAGDALENA RADU, când s-ar gândi că viaţa-i de kkt şi nu merită trăită, numele ai ar arăta Magdalena Radu, când s-ar machia, numele ei ar fi Magdalena Radu şi, la fel, numele său ar putea fi scris într-un milion de feluri pentru fiecare modificare subtilă ce s-ar produce atât în înfăţişarea ei exterioară, cât şi în starea sufletească.
Asta a fost marea găselniţă din pricina căreia cei şapte cititori viteji ai cărţii au fost internaţi dintr-o lovitură la spitalul de boli nervoase.
Bun.
Şi, acum, concursul:
Găsiţi nişte nume şi mai aiuritoare decât cele pe care le-am găsit io şi veţi putea intra în posesia unei cărţi din care, cu puţină încăpăţânare, poate veţi citi chiar 20 de pagini, ca să-i faceţi în ciudă lui taică-meu. Lăsați vă rog aceste nume într-un comentariu până pe 21 decembrie (24:00) și volumele vor pleca spre câștigătoare de-a doua zi.
P.S. Melodia aceasta a dat titlul cărţii. N-are nicio treabă cu conţinutul ei. Mi-a plăcut melodia. Ascultaţi-o ! E foarte săltăreaţă 🙂
Citiţi şi
4 iunie 2020 – cronica știrilor pozitive
Cititoarea (falsă poveste de Crăciun)
Am fost iubita celui mai frumos și mai trist bărbat din lume
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.