Uneori, două inimi nu mai găsesc strada comună pe care au pornit. Când se întâmplă din ne-iubire, nu prea mai sunt speranţe, dar de multe ori se întâmplă din lipsă de comunicare, de ascultare, de interese comune, din orgoliu sau din egoism.
Când vă daţi seama că începeţi să rătăciţi strada pe care aţi pornit împreună, încercaţi să vă amintiţi ce v-a unit, de ce v-aţi îndrăgostit de persoana respectivă, de ce v-aţi dorit să facă parte din viaţa voastră, de ce ea/el şi nu altcineva, şi încercaţi s-o vedeţi cu ochii cu care aţi văzut-o la început, când totul era miere şi speranţă şi iubire.
Aveţi grijă cum folosiţi cuvintele. Sunt pietre grele atunci când jignesc, când sunt ţipate, răstite, când rănesc. Răni care pot să rămână nevindecate, să sângereze la fiecare ceartă, să aducă tristeţe, să elimine orice dorinţă.
Gândiţi-vă cât de uşor ar fi să reparăm totul sau aproape totul cu câteva gesturi, câteva cuvinte şi multă răbdare şi înţelepciune, cât de important ar fi să demonstrăm sentimentele care ne leagă de perechea noastră, având grijă să aprindem lumina dragostei în momentele cele mai întunecate.
©Eugenio Recuenco
Şi ar fi de ajuns:
1) Să cerem scuze. Nu e nimic înjositor să-ti ceri scuze cand ştii că ai greşit, chiar dacă îţi e greu s-o faci, gândeşte-te cât de mult ai aprecia ca tu să le primeşti.
2) Să ascultăm. În graba şi în goana care ne înconjoară, nu ne mai oprim să ascultăm şi să înţelegem. În linişte, fără să ne impunem, fără să judecăm sau să intimidăm. Şi nouă ne place să fim înţeleşi, de ce să nu oferim aceeaşi întelegere celui de lângă noi?
3) Să cerem ajutor. Uneori ne gândim că pierdem timpul să-i cerem ajutor, că oricum n-o să ne asculte, n-o să aibă timp, n-o să dea importanţă. Cred că orice om se simte centrul Universului când îşi aude femeia spunând: dragul meu, am nevoie de tine. E semn de iubire, de apreciere, de încredere.
4) Să iertăm. Oricât am fi de furioşi şi oricâte resentimente am avea, trebuie să ne amintim că nici noi nu suntem perfecţi, şi noi putem să greşim. Fiecare individ are personalitatea şi caracterul lui şi, în consecinţă, s-ar putea să aibă opinii şi idei diferite de ale noastre. Dacă la început tocmai ele ne-au atras şi au determinat alegerea,de ce acum ar trebui să fie altfel?
5) Să lăsăm deoparte individualismul. Într-un cuplu, când cuvintele cele mai folosite sunt „eu”, „tu” şi foarte rar „noi”, începe să se clatine dorinţa de a fi împreună. Prioritatea ar trebui să fie povestea noastră de iubire, doar din convingerea că ea merită tot efortul, poate să vină restul.
6) Să spunem „mulţumesc”. E un cuvânt simplu, dar cu o mare încărcătură emoţională, înseamnă comunicare, sinceritate, înseamnă că eu apreciez, că pentru mine are valoare gestul tău.
7) Să zâmbim. Un zâmbet sincer, fără sarcasm, poate să repare o fisură în relaţia noastră, poate să dea încredere, să aline, să mângâie. Şi zâmbetul e molipsitor, eu îţi zâmbesc, iar tu, fără să vrei, fără premeditare, îmi răspunzi cu un zâmbet care poate să schimbe, să reînnoiască. Nu rezolvăm nimic, ba dimpotrivă, dacă ne trezim în fiecare dimineaţă îmbufnaţi şi încruntaţi, nu facem decât să începem o nouă zi, o nouă şansă la viaţă, pe picior greşit.
8) Să ne îmbrăţişăm. Dacă oamenii s-ar îmbrăţişa mai mult, conflictele, neînţelegerile, supărările, ar fi mai puţine. Nu vă sfiiţi s-o faceţi la orice vârstă, face minuni o îmbrăţisare caldă, sinceră, plină de afecțiune, de înţelegere.
Oferiţi-vă din nou dimineţile de la început de drum împreună! O să fie talismanul vostru în momente de furtună, o să aveţi lângă ce să vă cuibăriţi temerile, grijile, oboseala, rutina şi o să vă dea energia de care o să aveţi nevoie ca să o luaţi de la capăt.
Azi, mai frumos, mai simplu, mai înţelept ca ieri.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.