O să facem aşa, o să rupem o piersică-n două,
voi zîmbi fistichiu, îmi voi pune hlamida cea nouă,
şi-o să plec fab, ştii, aşa precum pleacă
toţi ce ştiu să vadă, toţi ce ştiu să moară, toţi ce ştiu să tacă
în burg atunci o să fie vară şi praf de cretă şi ploi
eu voi ascunde cu grijă furtuna din noi
o s-o ţin în palme fab, sau în sîni o s-o ţin
de-or să coboare toţi sfinţii de ambră şi vin
din altare de lemn de mătase, uşoare.
Mă vor zări prin vitralii şi jur c-o să coboare.
Vor vrea să mă oprească, nu ştiu, îmi vor spune cândva
despre tot ce-am lăsat zilele-astea în inima ta
ori despre tot ce ai smuls tu odată din mine.
Îi voi privi în suflet fără pic de ruşine,
poate îmi voi căuta prin buzunare ceva
un nimic oarecare să le dau, şi-aş pleca.
Pentru că, vezi tu fab, eu zîmbesc, şi e vară, şi plouă
şi tac colorat fab, ca o piersică ruptă în două.
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
