Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Pentru toți insomniacii în vreme de carantină

26 March 2020

E 03:35 dimineața când intru în living-room cu pași greoi. Sunt trează deja de vreo jumătate de oră, dar am tot sperat ca gândurile care mă năpădiseră după trezirea bruscă se vor calma și somnul va reveni. Nu s-a întâmplat. Creierul meu s-a agățat cu încăpățânare de frecvența Beta, ce incită galopul mental al unei herghelii de cai sălbatici ce alergau în toate direcțiile. Era clar, somnul se disipase, eram trează ca după o sesiune de genoflexiuni. Nici vorbă să mai pot adormi. Și până să mă scufund în gânduri legate de frustrare și insatisfacție față de neputința mea de a (a)dormi, m-am ridicat din pat. Știam că nu mai era cale de întoarcere și decât să mă zvârcolesc în pat, întorcându-mă de pe o parte pe alta, oscilând între senzații de rece și de cald, căutând în van o poziție care să mă calmeze, mai bine accept situația și urmez sfatul doctorului. M-am ridicat din pat și bâjbâind prin întuneric, m-am îndreptat spre living-room. Știu procedura. Doar am mai aplicat-o de atâtea ori. Mă ridic din pat, ca să nu îi dau ocazia creierului să asocieze patul cu o experiență stresantă, precum răsucitul enervat printre așternuturi, gânduri furioase acompaniate de oftaturi și de debilitantul sentiment de neputință, mai ales în comparație cu ceilalți, cei care pot dormi.

©Igor Morski

Pentru un insomniac, partenerul iubit care doarme lin alături, devine deodată un inamic, un motiv în plus de furie. El/ea poate să doarmă, dar tu nu. Pentru un insomniac, patul și dormitorul pot deveni rapid spații ce sunt asociate cu frică. De fapt e impropriu spus frică, ci mai degrabă anxietate, ce se manifestă în special înainte de culcare. Psihologii o numesc anxietate anticipativă, se simte la nivel corporal și e acompaniată de numeroase gânduri de îngrijorare: “Iar a venit noaptea și iar nu voi putea adormi, uite e deja târziu, îmi mai rămân doar șase ore de somn, iar eu am nevoie de opt” sau “E timpul să merg la somn, dar iar mă voi trezi în miez de noapte, după doar una/două/trei ore de somn și iar voi sta cucuvea toată noaptea”, “Mă voi trezi sigur noaptea și nu voi mai putea dormi, iar mâine nu voi putea funcționa normal, voi fi letargic, somnolent, incapabil să mă concentrez, insatisfăcut, fără randament, dezamăgit de mine și deprimat. Voi bea nenumărate căni de cafea în încercarea disperată de a mă trezi, de a fi din nou dinamic, capabil, în formă, dar voi fi cuprins de dezamăgire când îmi voi da seama că somnolența și lipsa de randament vor persista. Degeaba. Voi adormi în miez de zi, pe canapeaua din living-room, biruit de lipsa de somn și poate la un moment dat mă voi simți din nou treaz. Și iar va veni noaptea, iar mă voi chinui să adorm și iar mă voi trezi la mijloc de noapte, după un somn stupid de scurt și chinuit.»

E 04:10, stau în fotoliu și scriu în notițele de pe telefon. Ecranul negru e în « night mode », o setare mult mai prietenoasă pentru producția de melatonină. Aș fi putut scrie de mână, dar tastatura telefonului mi-a fost mai la îndemână. Îmi înfrânez dorința de a mă conecta la rețelele sociale. Creierul meu e deja în priză, nu mi-ar prinde bine să îl mai stimulez cu articole, fotografii, video-uri amuzante sau știri înfricoșătoare. Iar rețelele sociale nu vin cu un buton de “switch-off” la pachet. Nu le poți opri cu ușurință, ele au fost concepute ca să te acapareze, să te absoarbă în totalitate, seducându-te continuu. Fluxul de informații online nu se termina niciodată. Nu e precum o carte care are un început și sfârșit, un început și sfârșit de capitol sau de pagină, sau un semn de carte fizic pe care îl strecori printre pagini.

Rețelel sociale sunt o capcană periculoasă pentru insomniacul frustrat în miez de noapte, nefericit cu sine-însuși, enervat pe toți ceilalți care reușesc să doarmă, confruntat cu neputința sa, cu eșecul personal. Surfatul online pe timp de noapte de insomnie e ca o miere otrăvită, care momentan îți ia gândul de la rana ta, de la faptul că tu nu poți dormi, dar nu te lasă nici să te vindeci, agravându-ți și mai mult boala. Pentru că neputința de a dormi pe durată îndelungată, insomnia cronică, e o boală care îți invadează și afectează tot cotidianul care trebuie re-organizat în jurul somnului sau mai degrabă lipsei de somn.

E 04:25. Sforăitul cățelului adormit nu se mai aude. Un oftat ușor și câte un plescăit solitar i-au luat locul. Întins cât e de lung, pe spate, în pătuțul lui cu saltea confortabilă, ciufulit și complet relaxat, se lăfăie în brațele lui Ene. Dar nu îl invidiez. Mă enervează doar când sforăie vârtos, ca un motor ce trebuie uns care mă scoate din sărite, râcâindu-mi simțurile. Și oricum, pentru un insomniac, până și cel mai ușor zgomot poate deveni sursă de trezit și de agasare. Afară în noaptea încă neagră, printre crengile copacilor ciripesc păsărelele. E un ciripit mai prelung, ca o conversație sfătoasă, fără limită de timp sau de răbdare. M-a trezit cu o noapte în urmă, ținându-mă trează o bucată, dar somnul a învins și am reușit pânp la urmă să adorm. În noaptea asta însă, le-am luat-o înaintea păsărilor. M-am trezit singură, brusc și definitiv, nu m-au trezit ele.

E 04:35 și tot aștept ca starea de moleșeală să mă învăluie, ca somnolența să se instaureze și să îmi facă pleoapele greoaie ca să ma pot duce din nou în pat, la somn. Dacă merg mai devreme, o fac degeaba, pentru că adormitul nu e ceva care poate fi provocat, cel puțin nu prin metode naturale. Somnologul de la Clinica de Somn pe care l-am consultat acum un an în timpul terapiei cognitiv-comportamentale de grup pentru insomnie cronică ne-a spus clar: nu putem controla ora când adormim, dar putem controla ora la care ne trezim. Iar repetiția și rutina orei de trezit fac bine corpului și reglează somnul. Așa că aștept răbdătoare. Iar dacă ma ia din nou somnul, sper doar ca dimineața să am forța și determinarea să mă trezesc la ora stabilită, să mă dau jos din pat, fără sa apăs pe butonul snooze, să nu mă mai întorc pe partea cealaltă biruită de oboseala, în ciuda durerii de cap, a ochilor care nu vor să se deschidă, a viselor care se tot perindă, a greutății corpului ce nu vrea altceva decât să doarmă.

Am suferit de insomnie cronică. Puteam avea și până la 18-20 de insomnii consecutive pe lună. Acum mă confrunt doar cu insomnii trecătoare, alimentate de stres. Iar mai ales acum, pe timp de carantină, somnul redevine fragil. Statul în casă, incapacitatea mea de a-mi structura programul, lipsa unor spații și perioade de tranziție între activități, lipsa contactului social față-n față, contact care ma stimulează și mă ajută să lupt cu somnolența, lipsa de varietate și de lumină din apartamentul întunecos în care locuiesc, incertitudinea din jurul acestei epidemii, dubiile, sunt doar câțiva dintre factorii ce îmi afectează negativ somnul. Iar insomniile îmi afectează moralul, motivația, capacitatea de atenție, imunitatea, hormonii și energia. Toate se țin lanț.

E 04:50 și cățelul a început să sforăie în reprize timide. Păsările de afară își continuă conversația. Eu butonez sfârșitul acestui text, în timp ce sorb din când în când din ceaiul de tei și lavandă. Suplimentul pe bază de floarea pasiunii parcă a început să își facă efectul, îmi simt corpul parcă mai relaxat. Decid să pun telefonul deoparte, iau o carte în mână cu gândul să citesc până când pleoapele îmi vor deveni din nou grele. Îmi aduc aminte de sfatul somnologului și nu mă mai uit la ceas. Să știi ora în timpul nopții nu te ajută în niciun caz să adormi, ci doar atrage anxietatea cu gânduri ce vor calcula automat: «mai am doar 1/2/3 ore până când trebuie să mă trezesc». Nu îmi iese întotdeauna și deși am cele mai bune intenții, tot mai trag cu ochiul la ceas. Încep să citesc un pasaj din carte, e despre acceptarea vulnerabilității și a eșecului. Se pare că prin acceptare, șarja emoțională și suferința psihologică scad. Privirea îmi devine din ce în ce mai tulbure, iar ploapele apăsătoare. Sting lampa, mă ridic și bâjbâi drumul către dormitor. Mă întind ușurată. Mă ia cu somn, în sfârșit, noapte bună!

Citiți și Pentru toți cei care nu pot dormi

Gabriela Doicaru – Spencer

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Gândurile, ce pierdere de vreme!

Topul emoţiilor negative şi cât timp ne blochează imunitatea

Filosofia oricui poate fi oricând făcută praf de un zâmbet

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro