Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Pentru toți cei care nu pot dormi

16 April 2019

Lungită în pat, dorm într-un somn semi-conştient, când gândurile mă năpădesc. O stare de somn în care gândesc. Apoi mă trezesc brusc. Este noapte. Când somnul ar trebui să îmi fie cel mai dulce. Când perspectiva trezitului ar trebui amânată cu cel puţin 3-4 ore, ca să am doza de somn recomandată de specialişti.

Dar nu. Eu mă trezesc. Constant. Recurent. În fiecare noapte. Uneori, reuşesc să re-adorm. Rar totuşi. De cele mai multe ori apelez la un ritual complex. Spray de melatonină, cu efect “imediat”, cică. Inhalări de ulei esenţial de lavandă. Exerciţii de respiraţie pătrată, aşa cum am văzut într-un video de wellbeing. Inspir în patru timpi, reţin aerul în alţi patru, expir în patru timpi, îmi ţin respirația în alţi patru. Și iar, de la capăt. Cică ar trebui să mă calmeze.

Dacă nu merge, trec la faza următoare. Exerciții oculare. Adică mișcatul ochilor. Îi dau peste cap de câteva ori, încercând să dau semnal creierului să se relaxeze. Nu merge? Alte exerciții oculare. Mișc ochii înspre colțul din dreapta sus, timp de 100 ori, așa cum a recomandat o psiholoagă pe un forum de insomniaci.

Când mă simt agitată, anxioasă sau extrem de panicată, trec la exercițiile de tapping EFT (Emotional Freedom Technique). Mi-au fost de căpătâi în nopțile când mă trezeam cu atacuri de panică. Sper ca acele nopţi să rămână o amintire.

Iar dacă nicio iniţiativă nu dă rezultate, atunci nu îmi mai rămâne decât să mă dau jos din pat și să iau direcția camerei de zi. Îmi fac un ceai (musai relaxant, de tei, de mușețel, de busuioc indian) și apoi aștept. Să citesc? Sau să scriu? Depinde cum îmi simt capul. Mă doare? Atârnă greu? Îmi zvâcnesc tâmplele? Îmi ţiuie urechile? Uneori, în miez de noapte, intelectul nu mai funcționează. Așa că beau o gură de ceai. Acum, dacă sunt trează când alții dorm, barem să fac ceva. Să pictez? Uneori mă calmează. Să mănânc ceva, un sandwich? Poate mă ia cu somn de la carbohidrați? Mai bine o las baltă. Stomacul îl simt precum un bulgăre de pământ întărit. Intestinele îmi sunt balonate într-un burdihan ca de sarcină în 5 luni. O vagă senzație de vomă mă încearcă.

Când sunt extrem de agitată, mă apuc de frecat podelele. Sau de spălat geamurile. Da, eu sunt vecina de vis-à-vis care la 3-4 dimineața spală geamurile de la sufragerie. Uneori, fac de mâncare. Sau spăl vase. Sau curăț în bucătărie. Măcar să fiu utilă acum, că mai târziu o să pic de oboseală. Mut cărțile în bibliotecă. Mobila o mut mai rar. Împăturesc pledul de pe canapea. Fac liste cu lucruri de făcut, care mai târziu se vor pierde prin sertare. Răsfoiesc notițe scrise în alte nopți. Fac ceva din acea agitație. Iar mai târziu, când lumea se trezește sau se pregătește să iasă pe ușă, când unii au lăsat deja copiii la creșă sau la grădiniţă sau merg cu pași grăbiți ținând un copilaș de mână, pe mine mă loveşte somnul. Mă lovește zdravăn, în moalele capului, de nu mai pot să mă țin pe picioare. Mă loveşte bine, de mi se face fizic rău și trebuie musai să mă întind. Sau mă învăluie treptat, însă necruțător. E timpul să dorm. Și merg să dorm. Iar când mă trezesc, mă trezesc în cea de-a doua mea dimineață pe ziua respectivă. Mahmură. Lentă. Aproape imobilă.

Citiţi şi Doina Dumitru-Didiţă, doctoriţa care te ajută să te odihneşti noaptea

În vacanță, nu am avut atâtea opțiuni pe timp de noapte. Camera de hotel e mare, dar dacă aprind lumina îmi trezesc soțul. Și nu ar fi just. E de-ajuns un insomniac în familie. Îmi fac ritualurile de readormire pe cât de discret posibil. Măcar unul să doarmă dintre noi doi. Iar dacă nu am adormit în 30 minute, asta e, trebuie să mă dau jos din pat. E sfatul a mai multor doctori. Nici vorbă “să stai lungită în pat, cu ochii-n tavan până adormi!”, așa cum mă sfătuia în trecut o persoană bine intenționată, de parcă puterea voinţei ar rezolva deficitul melatoninei, disfuncția glandelor supra-renale, problemele digestive, dezechilibrul rinichilor, anxietatea și atacurile de panică. Poate ar merge pentru ea, dar nu pentru mine. Cel puțin nu acum. Așa că mă ridic din pat, ca să nu dau motiv creierului să asocieze patul cu zvârcolitul insomniac noaptea. Altfel, s-ar crea un fel de stres post-traumatic, creierul asociind patul și dormitorul cu experiențe neplăcute și traumatizante legate de somn.

Sunt în vacanță, într-o cameră de hotel. E noapte și nu am unde să mă duc. Nu vreau să-l trezesc pe el, care doarme atât de liniștit. Așa că merg în baie. Aprind lumina. Aduc fierbătorul de apă pe care îl iau în călătorii şi îmi fac un ceai. De așezat, unde să mă așez? Pe marginea căzii? Pe capacul de la WC? Asta da imagine! Să îmi beau cana de ceai, cu părul răvășit, stând așezată pe scaunul de toaletă. Nu mă îmbie. Așa că nu-mi rămâne decât o singură soluţie. Specialitatea mea. Mut mobila. Deschid ușa și împing cu grijă fotoliul în baie. Minim de zgomot. Nu l-am trezit.

Sunt în vacanță, într-o cameră de hotel. Soțul îmi doarme liniștit. Îmi sorb încetișor ceaiul și mă cuibăresc în fotoliul din baie cu o carte în mână. Să scriu? Să citesc? Sau să spăl cada?

Guest post by Gabriela Doicaru – Spencer

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



279 views




Citiţi şi

“Eşti urâtă, fă!”

Depresia – dacă e, e pe bune și nu glumește

Acasă: un must-be, nu un must-have

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro