Politicieni + infidelităţi = LOVE

Dora Constantinovici

20 December 2011

Am văzut de curând The Ides of March (la noi, Ziua Trădătorilor). Drama este centrată pe ultimele zile din campania de nominalizare pentru preşedinţie ale unui candidat (George Clooney). În spatele campaniei însă se află șeful de campanie (Philip Seymour Hoffman) și secretarul de presă (Ryan Gosling), cei care sunt de altfel motoarele campaniei. Ultimul se află la prima lui cursă electorală și se trezeşte prins într-o serie de maşinaţiuni, trădări şi scandaluri care pun în pericol şansele politicianului de a cîştiga (pe bună dreptate, aş adăuga).  Un scandal sexual riscă să îl doboare pe candidat. Până la urmă candidatul îşi pierde doar şeful de campanie, iar secretarul de presă devine noul maestru al culiselor. Traiectoria candidatului continuă doar că de data aceasta nu el decide cine și cum îi va conduce campania, nici cine îi servește cafelele. E un film politic bun, nu atât de bun ca In the Loop, dar merge. Rețeta e simplă: una bucată politician, campania acestuia și inevitabilul scandal sexual.

Concluzia este că, dacă vrei să ajungi la putere, rețeta cea mai sigură este tot cea cu șantajul. Preferabil acela care se folosește de (nu-i așa?) proverbiala relație mai mult decât colegială dintre candidați și staff-ul lor. Candidatul din filmul de mai sus nu face compromisuri în legătură cu discursul atunci când vine vorba de religie și declară sus și tare că nu va încerca să obțină voturi mințind frumos, nu uită să specifice că e un om credincios, dar doar în ceea ce privește viața de familie și dragostea față de soția sa. Asta cu toate că își înșală liniștit jumătatea. Deci nu mai e la modă (în SUA cel puțin) să spui că stai duminică în genunchi și te rogi unui dumnezeu sau altul, ci că stai în tot timpul tău liber în chip de slujitor pios al soției și familiei din dotare. Și de fapt aici vroiam să ajung, la discursurile politicienilor atunci când acestea implică deja viața lor particulară. Sunt unii care nu fac paradă de sentimentele lor față de familie și soție sau soț. Alții însă mizează exact pe cartea familistului cinstit și pierd – public și personal.

Nimeni nu mai are răbdare să caute în arhive discursurile politicienilor care jurau fidelitate alegătorilor în aceeași măsură în care o acordă familiei – nimeni nu i-a fotografiat în amănunt pe aceștia când rosteau cuvintele mărețe. Poate, dacă ar fi făcut-o, am fi descoperit cu toții mâna dusă la spate, cu două degete încrucișate ca să “spargă” jurământul. 🙂

Infidelitatea rămâne un element constant al peisajului politic peste tot în lume și Ruth Houston – expert în infidelitate (nu-i aşa că nu ştiaţi că există şi un astfel de job?! 🙂 ) şi autoarea cărţii Te înşală? – 828 de semne din care îţi poţi da seama – susţine că politicienii nu iau în serios infidelitatea decât dacă îi costă voturi.

Mda, uneori îi costă, alteori nu. Și în România, politicienii au fost implicați în scandaluri amoroase – unele dovedite, altele rămase doar la stadiul de zvon sau bârfă tabloidă, iar costurile încă nu s-au dovedit majore. Lumea uită. Ca în oricare altă țară balcanică, alegătorii se identifică mai des cu cel care înșală – puțini se simt ei înșiși cu adevărat înșelaț,i poate doar puțin nedreptățiți de soartă. Bărbatul afemeiat este perceput în inconştientul colectiv drept mai puternic şi mai abil decât cel monogam. Este invidiat de către ceilalți bărbați și iertat de femei – pentru că așa sunt ei, bărbații… Şi oricum, între timp, se organizează alte alegeri şi, odată cu aparițiile alături de noua iubită pe la baluri de caritate, petreceri mondene sau, de ce nu, pe câte o copertă glossy, se spală şi se calcă rapid imaginea șifonată.

E interesantă teoria profesorului Kanazawa ce predă cursuri de psihologia evoluţiei la London School of Economics: cu cât un bărbat este mai infidel cu atât este mai puţin inteligent. 🙂 El spune că bărbaţii au fost întotdeauna “uşor poligami”. Acum, însă, mulţi “intră de bunăvoie într-o relaţie sexual exclusivă”. Acest lucru este “o noutate evolutivă”. Cei mai inteligenţi adoptă aceste noutăţi şi devin “mai evoluaţi”. Concluzia lui Kanazawa: bărbaţii care nu reuşesc să se adapteze, care cedează tentaţiilor şi trădează sunt, probabil, mai proşti. Cei mai deştepţi “sunt în măsură să înţeleagă valoarea fidelităţii”. Hm, oare câți apucă să citească teoria lui Kanazawa înainte de alegeri? Și câți o cred? 🙂

De la 1 octombrie 2011, infidelitatea în căsnicie poate duce nu doar la despărţire, ci şi la faliment. Un articol din noul cod civil îi răzbună pe “încornoraţi” şi îi obligă pe infideli la plata unor daune în cazul despărţirii. Prevederea, preluată din jurisprudenţa statelor europene, a fost introdusă pentru a repara prejudiciile morale, ruşinea şi umilinţa simţite de cel trădat în dragoste. Aș fi preferat ca o pedeapsă de acest fel să se aplice și în cazul infidelităților politicienilor față de alegători. Vreau ca, dacă un politician îmi jură credință timp de 4 ani, să se țină de cuvânt, nu să-l prind că mă vinde ieftin unui partid sau altul cu tot cu votul meu. Și nu știu pe la alții prin cartier cum e, dar la mine, în sectorul 6, promisiunile unei iubiri neinteresate și pure din partea candidaților au apărut odată cu primii colindători. Poate e simplă paranoia, dar zău dacă nu ma simt deja puțin trădată.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
874 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro