Pomana nu vindecă rana

21 March 2022

Spune un vechi proverb berber că există un pai care poate rupe spinarea cămilei.

Uneori sunt cele mai mici și aparent ușoare lucruri care pot răpune, moral, un om.

Ceea ce proverbul nu spune, și majoritatea oamenilor nu realizează, e că reciproca e mult mai importantă.

Tot ce-ai de făcut să susții spinarea cămilei e să ridici tu acel pai.

Gândește-te pentru un moment. Confruntat cu forțe covârșitor de mari, și în fața unor întâmplări imposibil de împachetat la o simplă privire, un individ oarecare va resimți panică, deznădejde și neputință. Neajutorare. Resursa lui de supraviețuire cade înapoi dinspre etajul intelectual spre cel reflexiv-instinctual. Caută să obțină, în primul rând, confortul fizic: mâncare, apă, căldură. Caută apărarea într-o minimă companie, încât angoasa să fie mai mică la întinderea mâinii.

Acum înmulțește tot ce-am descris cu o sută. Cu o mie. Cu o sută de mii. Cu 10 milioane.

Sunt enorm de multe cămile.

Dar fie și milioane de paie, tot paie rămân.

Ne concentrăm, în această perioadă, pe efortul de-a asista migranți ucraineni fugiți din calea războiului. Știm, cei cu experiență profesională și muncă anterioară de teren, că e un drum al supliciilor, marcat de – inițial – excesivă generozitate dar mai apoi lovit de lipsuri și de frustrări.

Două mari categorii de fenomene lovesc reziliența, în astfel de fenomene:

  1. Trauma vicariantă, sau oboseala compasiunii celui care îngrijește. După a suta, a mia poveste asemănătoare, mintea omului nu mai poate oferi vreo emoție. Și, paradoxal, aceiași oameni care și-au dat ”și cămașa de pe ei” primilor veniți vor avea un moment când nu mai pot. Și când s-ar putea că vor răbufni la adresa acelui migrant, să-i spunem X, care – fără nicio vină – se întâmplă că ajunge în fața lor fix la clipa fatidică. Dar va avea parte de un răspuns paradoxal.
  2. Regresia infantilă a migranților, pe măsură ce trece un timp Y de la momentul când au plecat în bejenie.

Regresia infantilă a migranților e mai puțin studiată, și de ea se discută de obicei cu multă sfială, pudoare chiar. Și asta pentru că – inițial – percepția asupra lor e absolută. Oameni necăjiți, scăpați din condiții extreme.

Totuși pune-ți problema când e ultima oară când cineva s-a ocupat de absolut orice domeniu al vieții tale, fie viața ta săracă sau bogată. Când e ultima oară când cineva s-a ocupat de mâncarea ta, de hainele tale, de acoperișul pe care să-l ai deasupra capului.

Infantilizarea migrantului se întâmplă fix în ecologia ajutorului, în peisajul construit pentru asistarea lor. Adaugă la asta durerea, nălucile și angoasele pe care le duce cu el un migrant, dar și oroarea tuturor acelor lucruri pe care le-a avut, și le-a pierdut, și poți intui cam cum arată sănătatea lui mintală.

Dă-i un om să mănânce un pește, și-ai să-i asiguri o masă. Învață un om cum să pescuiască, și va avea de mâncare tot restul vieții. Zice alt proverb.

Ce este acela umanitarism? Ce este aceea generozitate?

În cele din urmă cam de câte haine are nevoie un om? De cât lapte, carne, brânză, ouă? Câte gratuități? Câte resurse?

Pomana nu vindecă rana. Intervenția terapeutică, dacă poate să fie eficientă, musai să țintească mai sus, mai bine, mai departe de atât.

Altfel pomana, de fapt, întreține rana.

Mai sus, mai bine, mai departe de atât înseamnă respect pentru om, dar și introducerea lui pe-o traiectorie de învățare, unde omul e participant viu și activ/ angajat (”engaged”) în procesul lui de viață, respectiv de migrațiune.

Până acum țările ”gazdă” s-au lăudat cu numărul de refugiați primiți. E o imagologie înșelătoare, pe undeva himerică, și are de-a face cu răspunsul de stres în fază acută a tuturor. Sobru spus, nu suntem la olimpiada de prins melci. Nu contează dacă Polonia a primit cei mai mulți, sau dacă per mia de locuitori Moldova a fost cea mai solicitată. Sunt date utile pentru construcția unei platforme de ajutor, dar psihologic nu face neapărat o diferență.

Ce face diferența este cât de bine vom putea ocroti sănătatea morală, și mintală, a celor ”în mișcare”, dar mai ales a celor care aleg să se așeze, o vreme, în țările noastre.

Aici intervine asistența umanitară avansată. Pentru că acești oameni, cu cât stau mai mult în ”puncte de așteptare” socială de fapt se de-socializează. Relațiile între ei, la început călduroase (”toți ucraineni, glorie Ucrainei”) tind, în timp, să degenereze în tot felul de frecușuri, la fel cum copiii la parc ocazional se ceartă pe nisipar. Către ei trebuie să meargă, rapid, mâini întinse spre a le facilita câteva lucruri cruciale:

Acces la piața muncii. Acces la sănătate. Acces la educație. Acces la învățarea limbii, fără de care un individ este pierdut.

De cine să te apuci mai întâi? Care este modelul adecvat prin care poți face asta.

Sunt două doctrine concurente, parțial complementare. Poți să te concentrezi pe cei mai apți, persoane care au deja reziliență, și mai apoi să-i angajezi la rândul lor în efortul umanitar.

Sau poți să te concentrezi pe populațiile vulnerabile, și prin asta să rezolvi ”paiul care rupe spinarea cămilei”.

Ce face România, deocamdată?

Deocamdată oferim o formă de asistență primară umanitară. Dar ca strategie, ca viziune de urmat pe mai departe, ne concentrăm pe populațiile vulnerabile, și lăsăm mai la urmă pe cei rezilienți. Și asta poate că e criticabil, dar alternativa nu e nici ea fără lipsuri.

Iar tu? Tu poți face partea ta. Nu neapărat acolo, în prima linie, unde cu mâinile tale să dai niște merinde sau o sticlă de apă. Dar poți să-ți sprijini comunitatea ta locală să poată, la rândul ei, oferi asistență migranților.

Poți conecta pe zona ta de expertiză/ competență încât nu mult – doar o zi pe săptămână – să vezi dacă poți face o formă de voluntariat avansat. Voluntariat avansat nu înseamnă să cari cu cârca. Voluntariat avansat înseamnă să adaugi la resursa de abilitare a refugiaților în a dobândi competențe lingvistice, acces la educație sau piața muncii.

Merită să începi să te gândești, dacă n-ai făcut-o deja.

Guest post by Dr. Gabriel Diaconu, senior psychiatrist la MedLife



Citiţi şi

Being the Ricardos

Soțul meu are o fostă nevastă

De ce scriem pe Catchy?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro