Preţul frumuseţii

Mihaela Cârlan

27 November 2011

Asumarea zgomotoasă ori negarea ipocrită a retuşurilor faciale sau corporale sunt la fel de ridicole. La mijloc, sunt femeile care consideră înfrumuseţarea o chestiune de igienă sufletească şi mentală. Nu neagă nimeni farmecul discret al inteligenţei sau acea (a)clamată, inegalabilă, frumuseţe interioară, dar adie mereu o boare de ipocrizie peste declaraţiile de genul “prefer femeile deştepte sau bune la suflet, sau cu caracter”. De parcă lipsa frumuseţii ar fi garantul celorlalte calităţi, vizibile doar într-un anumit spectru. Pentru că deconspirarea bărbaţilor se produce odată cu prima femeie apetisantă care le străbate câmpul vizual şi  aproape le provoacă fractură de coloană cervicală. Şi atunci, care e adevărul despre frumuseţe: natural sau chirurgie estetică? Încearcă să ne răspundă doctorul Cristian Hariga, medic primar chirurgie plastică la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Pe doctorul în Medicină Cristian Hariga l-am întâlnit la cabinetul său. Bărbatul cu mâini fine şi neliniştite, de chirurg şi pianist, mi-a vorbit despre frumuseţea pierdută şi regăsită, sau niciodată avută şi câştigată. Fără să încerce să convingă altfel decât cu argumentul bunului simţ, al estetului care, deloc în joacă, îmblânzeşte timpul şi-l dă binişor înapoi sau alungă tristeţea de pe chipul celor mai puţin dăruiţi de Creator, a început să vorbească:

Circulă, din nefericire, un folclor medical pe toate canalele, şi mai ales pe net, un amestec de ştiri care stârneşte şi întreţine false mituri şi confuzie. Eu, ca specialist, sesizez toate acestea, şi, de câte ori am ocazia, pledez pentru adevăr.

Şi care e acest adevăr?

– Că la orice vârstă, pentru confortul psihic al oricărui muritor – excludem mofturile, pe care le dezamorsez cu onestitate, sunt recomandate procedeele de înfrumuseţare. Acestea pot fi de reshaping (remodelare) şi de deaging (întinerire). Aşadar, cine vă calcă pragul? Pacienţi între 20 şi 75 de ani, femei şi bărbaţi, deopotrivă. Însă, cel mai frecvent, aceştia se situează în segmentul 25-55, pentru procedee de întinerire. Pentru intervenţii “soft”, care produc efecte de conservare cu urme atât de discrete încât nici partenerii de viaţă nu le observă. Vă referiţi la maniera nechirurgicală? Sigur că da. Folosesc doar procedee care au trecut proba timpului – minim cinci ani. De la botox (cu o vechime de 31 de ani) şi filerele pe bază de acid hialuronic (care au peste 20 de ani) până la o serie întreagă de proceduri mai noi, cu energie radiantă.

injectii

De când se poate începe, cât de des se poate reveni, cât costă şi cine îşi poate permite?

– Aţi pus multe întrebări şi am să încep cu ultima. Oricine îşi poate permite. (Neîncrederea mea primeşte pe loc răspuns.) Da, un calcul simplu arată că mini-intervenţiile anuale presupun cel mult dublarea costului cosmeticelor de bună calitate, adică se pot ridica la cel mult 600 de euro. Apoi, cu cât se începe mai de timpuriu, spun asta pentru că ridurile pot apărea foarte devreme la unele persoane, cu atât rezultatele sunt mai bune. Iar referitor la frecvenţa vizitelor la cabinet, răspunsul e simplu – când trebuie.

De ce îşi doresc atât de tare femeile să se păstreze tinere?

– Pentru ele, pentru confortul lor interior.

Dar tocmai spulberaţi un mit. “Lumea” crede că femeile se “îmbunătăţesc” de dragul bărbaţilor ori pentru a fi invidiate chiar de suratele lor.

– O fi o brumă de adevăr şi aici, dar vă spun cu siguranţă că de dragul lor o fac.

PlasticSurgery

Există mini-intervenţii chirurgicale, cum ar fi blefaroplastia, cu efecte consistente asupra aspectului feţei. (Mă priveşte zâmbind.)

– Chirurgia de corectare a pleoapelor este pe nedrept considerată mini-intervenţie. Se operează o oră la fiecare pleoapă, deci în total patru ore. Sunt multe intervenţii considerate dificile care durează mai puţin.

Nu vă faceţi deloc publicitate. Şi totuşi v-au ales câteva femei care au şi vorbit despre asta: Daniela Nane şi Dana Deac.

– Da, sunt două dintre pacientele mele. Cea mai bună reclamă pentru orice medic este rezultatul discret al intervenţiei lui asupra frumuseţii pacientului, dar nu atât de discret încât ceilalţi să nu remarce stagnarea la o vârstă ce intrigă şi devine tot mai greu de ghicit.

Aţi refuzat vreo pacientă pentru că aţi considerat că nu era cazul să umblaţi la ceea ce natura îi dăruise?

– Sigur că da. Îmi amintesc de o tânără care avea proporţiile perfecte şi voia un implant mamar absolut nejustificat. Am convins-o să renunţe. Pe altele, însă, n-am reuşit. Dar măcar n-am fost eu cel care a stricat armonia deja existentă.

La plecare, m-a condus împreună cu soţia. Dacă nu-mi ajungea că le ştiam şi pe Daniela Nane şi pe Dana Deac, acum aveam în faţă o altă femeie frumoasă şi foarte… tânără. Nu ne putem mărita toate cu chirurgi având specialitatea doctorului Hariga, dar ne putem lăsa pe mâna celor mai buni, dacă ne dă… mâna 

***

Ce crede despre frumusețe…

 Rodica Mandache Eu am fost un spectator foarte bun pentru frumuseţe. Pentru oameni, natură, maşini, pentru tot. E ca o benzină care intră în tine, se transformă şi te transformă. La 14 ani eram uluită, hulpavă de frumos. Cu timpul am apreciat-o mai matur, mai înţelept. Ştiu că e perisabilă. Dispare. Începi cu paliative. La vârsta asta devii nostalgic, melancolic, nu-ţi vine să crezi că ai fost cândva atât de frumos şi că, poate, n-ai ştiut să te bucuri. Meseria mea e specială şi pentru că pot să-mi vizitez, din când în când, tinereţea.

***

Marius Bodochi O femeie, dacă e frumoasă, să rămână frumoasă! Soluţii sunt. Ca bărbat, te îndrăgosteşti de un fizic şi mai apoi descoperi celelalte calităţi. La 20 de ani eram topit după femeile care purtau pantofi cu toc cui şi ciorapi cu dungă, la 30, eram atent la fineţea încheieturilor, la 40 îmi plăceau cele cu sânii mari, iar acum, la 50, îmi plac toate. Dacă mai au şi sub 22 de ani… Cât despre modificări, eu, unul, n-aş umbla niciodată la faţa mea.

***

Daniela Nane

Frumuseţea înseamnă acum organism sănătos, siluetă zveltă, piele îngrijită şi, mai ales, echilibru emoţional şi mental. Zâmbesc când aud despre diverse proceduri care te fac să arăţi cu 5, 10, 15 ani mai tânără. Eu vreau să arăt ca o femeie îngrijită, de vârsta mea şi să mă bucur de fiecare zi. Fac Botox de două ori pe an, cosmetică în fiecare lună şi tratamente corporale de întreţinere atunci când am timp. Conteaza mai mult acum, când privesc o femeie, felul în care gândeşte, vorbeşte şi se comportă, iar calităţile indispensabile mi se par bunătatea şi blândeţea.

Dar tu? 🙂



Citiţi şi

Nu cred în despărțiri definitive

Paradisul interior al celor frumoși

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,754 views

Your tuppence

  1. De ce nu e porc bărbatul care se uită la fundul tău – Healthy You | Catchy / 25 September 2016 11:22

    […] şi un pic mai deşteaptă am susţinut cu toate forţele că femeia trebuie să aibă forme. Că e frumoasă pârguită, cu mici excese pe ici pe colo, numai bune de mângâiat şi sărutat. Cu o pulpă fermă, dar care […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro