Mereu m-am gândit că proștii se distrează mai bine în viață. Iar lucrul ăsta mi-a fost dovedit când, fiind în vacanță, m-am trezit urcând într-un turn de 100 de metri înălțime, uitând, pesemne, total de frica mea paralizantă de înălțime. Și așa, urcând treptele spre ultimul etaj, înjuram, pe rând, decizia mea absolut ignorantă de a urca, constructorii care nu au făcut antetrepte acum 500 de ani, turiștii cu care mă intersectam pe scări şi pe iubitul meu, victimă colaterală, care încerca, din păcate fără succes, să mă readucă într-o stare cât de cât rațională.
Viața asta chiar e formată doar din decizii și costuri ale acestora. Și, probabil, cea mai bună decizie pe care am luat-o întreaga vacanță a fost să nu mă gândesc prea mult la repercusiunile alegerii mele de a urca în turn. Pentru că, așa cum ar spune un bun prieten, amânarea deciziei este, de fapt, cel mai mare consumator de timp, prin urmare, ceea ce ne ține pe loc în viață. În plus, cu cât stai să analizezi mai mult variantele, cu atât decizia devine mai grea.
Apoi, ce am învățat din mica mea experiență este că, indiferent cât de proastă ți se pare decizia pe traseu, trebuie să ți-o asumi și să-i dai o șansă. Nu m-aș fi întors nici moartă din drum. Odată pornită din loc, aveam să ajung la destinație. Trăiam o spaimă cruntă, dar dezamăgirea de a mă fi întors de la jumătatea drumului, rămânând doar cu sperietura, nu și cu amintirea de a fi văzut orașul de sus, era ceva ce nu mi-aș fi putut ierta. Așa că, ţinând mâinile încleștate pe mâna curentă, i-am ordonat fizicului meu să nu cedeze sub valurile de adrenalină.
Odată ajunsă în vârf, aș fi aruncat de acolo, să se facă țăndări până jos, dragostea de confort. De câte ori n-am ales oare varianta confortabilă, sigură, lipsindu-mă de atât de multe experiențe? A fost pentru mine poate cel mai elocvent exemplu al faptul că, prin eforturi și sacrificii prezente, poți ajunge să trăiești, în viitorul mai mult sau mai puțin apropriat, lucruri cu adevărat unice. M-aș fi pupat și îmbrățișat, aproape că-mi venea să plâng de fericire că reușisem să-mi ofer această experiență.
Ce am concluzionat, pe scurt: deciziile trebuie luate cât se poate de rapid, de obicei intuiția te ajută. De data aceasta, curiozitatea m-a făcut să uit de toate fricile. Apoi, frica pe care am trăit-o urcând treptele turnului a fost dovada clară a faptului că trebuie să înaintez. Cu atenție, dar trebuie să mă mișc. Altfel, aș fi rămas blocată undeva între treptele 237 și 238, trăind suspendată în spațiu, la o înălțime deloc plăcută. Și, în cele din urmă, că orice efort este răsplătit. Pentru că niciodată, indiferent din ce unghi am privit, lucrurile nu s-au văzut mai frumos ca din vârful acelui turn. Iar eu, rareori am fost mai mândră de mine.
Guest post by Laura Lungu
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Bărbatul modern: între confort, stil și… șlapi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
