Să crezi în povești! Încă. Ia-i mâna – atinsă întâi ca din întâmplare, cu timp în urmă – și spune-i “du-mă să-mi arăți stelele; numără-mi vise”. Lasă-l să-ți cuprindă umerii și să te ducă pe câmp, unde, întinși, îți va spune povești. “Uite, acolo, în dreapta, este Racul. Acolo ești tu. Vezi? În mijloc e Praesepe, cu stele mici, multe, ce lucesc precum ochii tăi”. Atunci se va apleca peste tine și, când vei crede că buzele lui le vor atinge pe ale tale, îți va șopti “într-o zi o să-ți spun povestea noastră” și te va săruta, lin, pe pleoapele închise. În stânga, lângă el, e Leul, din cincisprezece stele și… cu coada ridicată. A ta cum e? Atunci îl vrei privi promițător, a “descoperă singur”, iar mâna lui o va cuprinde pe a ta în promisiune de “nu-ți voi face rău, niciodată”. Dincolo – îți va arăta cu degetul spre stânga – e Lyra. Se spune că de acolo am venit noi, de fapt. Că într-o zi am fost trimiși ori alungați pentru că ne-am permis să iubim. Tu iubești?
Privirea ta îi va spune “eu știu?”, iar el, înțelegând, va spune “într-o zi vei ști” și-ți va atinge buzele cu degetul, într-un sărut-promisiune-neîncepută. Dar mie îmi place Orionul, va continua îndrumându-ți privirea în direcția opusă, mult spre dreapta. Are mai multe stele, dar de aici se vede ca o cruce. Credința, blonda frumoasă, credința în iubire, poate, nu aia pe care o știi tu. Steaua aia, Bellatrix, mă inspiră – îți va șopti, în ureche, cu vocea gâtuită de emoția apropierii gâtului tau. “Dar nu o vezi”, vei zice. “Nici tu pe mine. La ce visezi, suflete?” “Știi, acum mult timp” – vei începe – “a fost ceva care…”. “Dar nu mai este” – îți va întrerupe firul poveștii – “Acum, suntem noi, aici. Dincolo, e viața ta, a mea, dar a noastră nu există. Mâine, când voi pleca, după ce ne vom trezi îmbrățișați și fericiți, vei rămâne cu stelele. Știi… sunt alte tale. Așa cum ochii tăi verzi sunt ai mei, pentru că m-ai privit a <te recunosc>, prima dată. Uite, hai să-ți arăt” – va continua descheindu-ți sandalele – “mergi cu mine și simte, doar simte. Dacă mergi mult spre Orion, când bate vântul, toate celelalte stele dispar și constelația rămâne cu tine, devine a ta”. Te va lua de mână și vei merge, desculță, alături de el, prin iarba înaltă, până vei simți din nou asfaltul încins sub picioare. “De aici, mă duci tu, te voi urma oriunde”, va șopti abandonându-ți-se.
…
Dimineața vă va prinde îmbrățișați, vei ști că ați dormit înlănțuiți a “ne aparținem” și, uimită, vei spune “Mi-ai spus o poveste?” “Sunt o poveste. Crezi în povești, încă?” – îți va răspunde și-ți va săruta, pentru prima dată, colțul gurii, apoi va pleca lăsându-te să visezi la data următoare.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
