Patru ani de relație

18 April 2021

Patru ani de relație. Mai mult decât patru ani de relație. Uneori timidă, uneori avântată, de cele mai multe ori deschisă, caldă, completă și completată, condimentată, complexă, completă. O relație lucrată, dar fără efort, una în care lucrurile au venit natural. Ne-am mai scris înainte și aici, am scris despre noi, despre fiecare, i-am scris celuilalt, ne-am alungat, apoi ne-am strigat și am revenit la matcă. Adică la noi, întotdeauna.

Sunt lucruri care ne plac, sunt lucruri care nu ne plac, sunt lucruri pe care le acceptăm la celălalt, lucruri la care ne-am adaptat. Compromisuri. Deși este prea mult spus așa. Noi nu sărbătorim iubirea noastră cu anumite ocazii, ci în fiecare zi, în fiecare clipă, în fiecare atingere și privire. Ah, atingere..! Aproape am distrus-o, uneori, din cauza orgoliului, de care nu, nu am scăpat, dar pe care l-am îmblânzit, dar, întotdeauna, noi. Nu știu să spun altfel.

Cred că poate fi scrisă o carte despre relația noastră (și, de ce nu, o să o scriem cândva). Acum, scriem împreună provocări, stimulându-ne intelectual, scriem împreună la a doua carte (prima am scris-o singur), scriem aici și la o altă revistă, ne ținem ocupați fără să fie ceva artificial și întotdeauna găsim ceva de făcut, de văzut, de jucat, de vorbit, de ascultat, de cântat – da, iubita mea, nu pot să spun că mă deranjează atunci când cânți -, facem aproape toate lucrurile împreună și, uite, contrar unor păreri stupide conform cărora o relație se distruge de la o prea mare apropiere, continuăm să ne iubim, culmea, din ce în ce mai mult. Da, chiar se poate să fie din ce în ce mai mult, cu o bază cumplit de solida. Și da, este cum am spus, ne-am spus și continuăm să ne spunem, „noi și restul lumii” pentru că, mai mult decât orice, ceilalți pot, dacă vor, să fie spectatorii unei iubiri deja mature și împlinite.

Nimeni și nimic nu ne poate distruge pentru că am ales așa. Conștient. Asumat. Și continuăm să construim relația noastră. Da, asta nu se termină niciodată. Am auzit că s-ar termina în relațiile în care cei doi devin blazați, indiferenți unul cu celălalt, dar nu știu cum este și nici nu vom afla pentru că noi, iubito, suntem în fiecare zi și în fiecare clipă, altfel, altcineva, aproape.

Până la sfârșitul timpului, iubito, noi!

Toate articolele lui Felix, aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Soțul meu are o fostă nevastă

„Femeile care vor să facă sex…

Ești minunată, dar nu pentru mine!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro