Scott Pilgrim vs. The World

Irina Nedelcu

4 October 2010

Nu încetez să mă minunez de fiecare dată când mai descopăr o trupă, un scriitor sau actor canadian. O naţie subestimată, acuzată pe nedrept de nevoia frustrantă de afirmare ca popor – a cărei istorie începe prin 1860, Canada îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai puternic la nivel cultural.

Scott Pilgrim vs. The World. Un film care din păcate nu va face prea mulţi bani la box office. Din păcate, pentru că este poate cel mai bun film pe care l-am văzut anul acesta şi da, îmi permit sa fiu subiectivă, pentru că am plătit de prea multe ori bilet la cinema şi am plecat după două ore cu sentimentul că am pierdut şi timp, şi bani.

Edgar “Gets-it” Wright este celebrul regizor britanic responsabil pentru Shaun of the Dead, Hot Fuzz şi, mai nou, şi pentru Scott Pilgrim vs. The World. Ecranizare a comic-ului cu acelaşi nume scris de canadianul Brian Lee O’Malley, Scott Pilgrim vs. the World este o combinaţie reuşită de one liners cu o distribuţie fără defect: Michael Cera (cunoscut din Arrested Development, Superbad sau Juno), Kieran Culkin (fratele mai talentat, zic eu, al adultului Macauley Culkin) sau Jason Schwartzman (Spun, Bored to Death) printre alţii, într-o interpretare unică a dinamicii unei noi relaţii, mai precis a bagajului emoţional pe care îl cărăm cu noi de la o relaţie la alta. Bagaj tradus prin foşti/foste parteneri/e.

O poveste de dragoste spusă printr-un discurs creativ, amuzant, surprinzător, muzical: chiar dinainte de primul cadru eşti inclus într-un univers cu reguli bine definite, tipologii de personaje pe care ajungi să le îndrăgeşti mai mult cu fiecare replică, două ore de feel good laugh out loud film.

De ce Canada? Personajul principal este canadian, interpretat de un actor canadian, acţiunea se petrece în Toronto, coloana sonoră a filmului este asigurată de trupe ca Metric sau Broken Social Scene – şi ele, tot canadiene. De urmărit îndeaproape acest fenomen la care se mai adaugă nume de trupe cum ar fi Arcade Fire sau The Unicorns.



Citiţi şi

Confuze la cap, dar, în rest, iubibile

 Cei patru Robin Hood din cartierul francez – Discount

Scarlett a fost modelul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
331 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro