Ṣi dacă te-aş intreba ce vrei de la viaƫă, ai ştii să-mi răspunzi? Ai ştii să-mi spui ce-ƫi doreşti tu şi nu ceea ce ştii că aşteaptă lumea de la tine să-ƫi doreşti?
Am deja o perioadă de când sunt singură, şi am şi o vârstă deja. Întrebarea pe care o urăsc cel mai tare este „de ce eşti singură?” Ce poƫi să răspunzi la asta? Pentru că nu mă vrea nici dracu’? Pentru că pe cine mă vrea nu l-aş vrea nici de-ar fi dracu’? Pentru că pe cine vreau eu nu mă vrea nici de-al dracu’?
Nu există răspuns la întrebarea asta, tot ce poƫi să faci e să ridici din umeri şi să încerci să schimbi cât mai repede cu putință subiectul. Bineînțeles că niciodată nu se dovedeşte a fi treabă ușoară deoarece următoarea întrebare este întotdeauna „dar nu ai vrea să fii cu cineva?” Din nou, ce poƫi să răspunzi? Ba da, pentru că mă simt incompletă şi nefolositoare pământului aşa singură şi amărâtă cum sunt. Sau aş putea să fiu sinceră şi să răspund, ba da pentru că m-am săturat să rămân fără planuri pentru că toƫi din jurul meu sunt în relaƫii sau căsătoriƫi şi cu copii.
Dacă, Doamne fereşte, îndrăzneşti vreodată să răspunzi cu nu, e nasol. În primul rând, nu te crede nici dracu’. Vor crede automat că minƫi ca să maschezi faptul că tu, de fapt, suferi şi te stingi pe dinăuntru că nu te vrea nimeni. Pentru ei este de neconceput că tu, de fapt, chiar îƫi doreşti să fii singură. Nup, aşa ceva nu există. TREBUIE să-ƫi doreşti să fii cu cineva, e nefiresc să-ƫi placă să umbli prin lume aşa, fără niciun atârnache lângă tine. Sau mai există şi varianta „eşti pe invers, nu?” Pe asta nu prea am înƫeles-o. Ṣi dacă aş fi pe invers, tot aş putea să fiu într-o relaƫie şi, ce să vezi?, tot singură sunt.
Desigur, există şi bunicii şi rudele, în general, care profită de orice situaƫie să te întrebe „dar tu când te măriƫi? copii nu faci şi tu?” Cum să le spui că tu, de fapt, nu vrei copii? Că nu ƫi i-ai dorit niciodată? Că nu-mi doresc să fiu responsabilă pentru nimeni, că nu vreau pe nimeni care să depindă de mine. Că oricât de egoist ar suna, vreau ca dorinƫele mele să primeze. Cum să faci oamenii să înƫeleagă o realitate care pentru ei nu există?
E greu să fii femeie, să ai treizeci de ani şi să fii singură. E al naibii de greu. Întodeauna vor apărea întrebări care te vor face să te simƫi incomod, întotdeauna vor fi sfaturi care pentru tine nu înseamnă nimic şi întodeauna vor fi glasuri compătimitoare. Când nu sunt compătimită, sunt judecată. Nu prea există cale de mijloc şi, mai ales, nu prea există persoane care să fie dispuse să accepte că ceea ce îi face fericiƫi pe ei nu te face fericită şi pe tine.
Eu sunt fericită pentru fericirea ta alături de soƫ/soƫie şi copil. Tu de ce nu poƫi să fii fericit pentru fericirea mea aşa incompletă cum e ea? De ce simƫi nevoia să mă faci să mă simt vinovată pentru asta? Sau, şi mai rău… de ce îƫi doreşti să-mi dovedeşti că, de fapt, sufăr, dar încerc să ascund asta? De ce nu poƫi pur şi simplu să trăieşti şi să-i laşi şi pe alƫii să trăiască, aşa incompleƫi cum sunt?
Guest post by Claudia Anton
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Despre feminitate conștientă, vulnerabilitate asumată și atracție autentică
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
