Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Soția moartă nu poate fi înlocuită cu altă femeie, chiar dacă-i seamănă!

7 November 2019

– continuare de aici – 

La un moment dat, ațipise, iar când se trezise era singură în compartiment. Poetul și protectoarea acestuia coborâseră fără să-și ia rămas bun. Pentru Elina, fuseseră doar o experiență inedită, tristă și atât.

Mai erau doar două zile până ce soarta ei avea să se schimbe în mod ireversibil. Până ce Kowalski va fi aflat motivul adevărat al plecării ei. Cu cât se îndepărta mai mult în spațiu de viața ei trecută, cu atât se simțea mai eliberată. De acum, nu știa nici ea de ce, nu-și mai făcea griji în ceea ce-l privea pe Kowalski. Singurul motiv pentru care nu ar fi acceptat să semneze actele de divorț ar fi fost poziția lui în bancă. Dar oricum totul era pierdut. Pe Elina sigur o pierduse pentru totdeauna și el avea să realizeze pe deplin lucrul acesta în momentul în care va avea înaintea ochilor actele de divorț. Din momentul acela, nu mai era cale de întoarcere pentru niciunul dintre ei. Viața lor va căpăta un cu totul alt sens.

Elina nu-și făcea griji în ceea ce-l privea pe Kowalski. Era mult prea arivist să nu găsească el o soluție, chiar și în cazul în care și-ar fi pierdut poziția în bancă din vina ei. Dar simțea că nu se va petrece lucrul ăsta. Weber avea să fie pus în poziția de a alege: să piardă un director bun, sau să-și modifice politica firmei?! Elina știa ce va alege Weber. Pentru el, divorțul ei de Kowalski putea însemna și o promisiune, o ușă deschisă, o posibilitate de a o avea. Dar pentru asta, ar fi trebuit să o găsească. Și tocmai de asta se temea ea, de faptul că Weber va porni pe urmele ei. Nu îl vedea capabil să accepte o înfrângere ca asta. Știa că, mai devreme sau mai târziu, tot o va găsi. Simțea lucrul ăsta, doar că de acum, în mod ciudat, era mai pregătită să-l înfrunte. Când a avut nevoie să fie apărată, ocrotită, nu se aflase nimeni lângă ea care să facă asta. Acum nici nu mai avea nevoie. Avea să-l înfrunte de una singură. Desigur, nu avea banii și posibilitățile lui, dar de-acum se afla pe un teren cât se poate de neutru. O altă țară, cu alte reguli.

Pentru o clipă, o bătu gândul să plece chiar în America. Ar fi putut emigra acolo și cu siguranță își va fi pierdut urma pentru totdeauna. Amână gândul cu speranța că va avea o perioadă de răgaz până să fie constrânsă să ia o astfel de decizie.

Încercă să-și imagineze figura lui Kowalski când vărul ei îi va înmâna actele și pentru o secundă îi fu milă de el. Dar sentimentul acesta trecu la fel de repede pe cât se iscase. Milă pentru ce? Pentru cine? Pentru un bărbat care o cumpărase ca pe o marfă, care nu știuse să o prețuiască și să o iubească? Care nu fusese în stare să o ocrotească? Ce voia să afle cel mai mult era dacă acesta știuse de ce se întâmpla între ea și Weber. Nu îi dăduse niciodată de înțeles că ar ști, dar nici contrariul.

Ce ciudat! Weber ar fi fost în stare să-l ucidă dacă rolurile ar fi fost inversate. De lucrul ăsta era absolut sigură. Într-un fel, îi era milă de Weber, de soarta lui, de nebunia lui. Dar îl ura pentru ceea ce îi făcuse. În definitiv, ar fi putut să încerce să o seducă, să o facă să îl părăsească pe Kowalski pentru a fi cu el, să recurgă la orice altă variantă. Dar trecutul lui îi luase mințile și îi distrusese ei mariajul și viața. Pentru asta nu putea să-l ierte. Cel puțin, nu acum.

Îndepărtându-se în spațiu și timp de toate astea, gândea că poate era mai bine că se întâmplase așa. Că aflase în felul acesta că soțul ei nu o iubea. Aflase adevărul despre părinții ei, despre mariajul ei prearanjat. Mai bine acum, decât mai târziu! Nu că rana ar fi putut fi suportată mai ușor în viitor decât acum. Dar în felul ăsta salva timp. Timp din viața ei pe care altfel l-ar fi irosit investindu-l într-un bărbat care nu o merita și care nu simțea nimic pentru ea. Slavă Domnului că nu am avut copii!, gândi ea. Dacă ar fi fost și un copil la mijloc, atunci nu ar fi știut ce să facă. Un copil reprezintă o responsabilitate mult prea mare. Lasă că au fost foarte responsabili ai mei! Nu îi putea ierta încă pentru ce îi făcuseră, dar îi era milă și de ei. De limitarea lor sufletească, de faptul că preferaseră să își asigure o bătrânețe confortabilă pe seama nefericirii ei, de faptul că nu avuseseră pic de mândrie și o folosiseră ca pe o monedă de schimb. Oare ăsta să fie motivul pentru care aduc oamenii copii pe lumea asta? Să îi folosească în felul ăsta?

Toată grija și atenția părinților ei față de educația ei, orele de franceză, de pian, de balet, de pictură, de înot, tot ce investiseră la începutul vieții ei fusese răscumpărat cu vârf și îndesat în clipa în care o măritaseră cu acel om. Și ea, care fusese atât de naivă! Care acceptase atât de ușor propunerea de a se căsători cu el pentru că era tânăr și frumos! Fusese fericită că nu îi aleseseră un bărbat mult mai în vârstă, divorțat sau poate chiar văduv, urât, cu burtă și cu chelie. Ce preț scump avusese o astfel de iluzie!

Oare ce aș fi făcut dacă în locul lui Kowalski ar fi fost Weber?!, se întrebă ea. Mai mult ca sigur l-ar fi respins. I-ar fi implorat pe părinți să nu o căsătorească cu un astfel de om. Dar pe atunci nu ar fi știut despre el ce știa acum. Tot ce ar fi știut era că are un statut financiar de invidiat, bănci, proprietăți și terenuri, că este văduv și nu are copii. Dar atât! Oare cum ar fi fost viața mea dacă Weber m-ar fi descoperit înainte să mă căsătoresc cu Kowalski? Oftă din toată ființa ei. Probabil că la început l-ar fi acceptat cu foarte mare greutate, dar cu timpul ar fi cedat în fața pasiunii lui pentru ea și l-ar fi lăsat să o iubească. De ce? De ce a trebuit să fie mai întâi Kowalski? De ce ne bate soarta în felul ăsta, și pe mine și pe Weber? Gândind acestea, își dădu seama că se asemuie lui Weber, că trece cumva de partea lui, în tabăra oropsiților de soartă. Și, într-un fel, așa și erau. Dar gândul îi dădu fiori. Nu voia să mai aibă de-a face niciodată cu acel om.

Două zile! Atât mai rămăseseră până ce totul se va fi schimbat. Pe de o parte, era bucuroasă că viața ei se va schimba complet și în sfârșit îi va sta în putere să-și controleze soarta, dar, pe de alta, era speriată de viitorul incert. Dacă lucrurile ar fi fost mai simple, dacă nu ar fi existat temerea că Weber va porni pe urmele ei și nu se va da bătut până nu o va găsi, ar fi respirat ușurată și și-ar fi văzut liniștită de drumul ei. Dar Weber fusese motivul inițial pentru care luase hotărârea de a-și părăsi pentru totdeauna căminul, familia și chiar țara. Nu mai vedea cale de întoarcere. Tot ce-și dorea era liniște. Să fie lăsată în pace. De Weber în primul rând. Dar știa că lucrul acesta nu era cu putință.

După ce divorțul va fi fost pronunțat, iar Weber va fi aflat vestea, ar fi fost și mai motivat să o găsească. O Elina eliberată de un mariaj aranjat și nefericit. O Elina doar pentru el. Cum putea să-i transmită acestui bărbat că nu vrea să-l mai vadă niciodată?! L-ar fi implorat să o dea uitării. Să o lase să-și trăiască viața în tihnă. Cum crede el că își poate înlocui soția care l-a înșelat și l-a părăsit pentru cealaltă lume, cu ea? Ce dacă semănau? Nu erau totuși aceeași persoană!

Rănită și deziluzionată, Elina dădu frâu lacrimilor de furie și de tristețe. Plânse așa pentru o vreme, singură în acel compartiment în care se întâmplaseră atâtea. Când, în sfârșit, reuși să se liniștească, suspinând încă, își adună puținele lucruri și se pregăti să coboare. Nu avea importanță unde se afla. Oriunde s-ar fi dus, trecutul o urma îndeaproape, ca o umbră de care nu poți scăpa nicicum. O umbră care dispare doar atunci când nici nu tu vei mai fi.

Asumându-și soarta, îndârjită, își îndreptă spatele, ridică fruntea și porni spre ieșire. Fie ce-o fi! Oricum, nu va putea fi mai rău decât a fost!

Citește continuarea aici.

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cititoarea (falsă poveste de Crăciun)

Iubirea este un cerc

O poveste terapeutică

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro