Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cerere de divorț

19 November 2019

– continuare de aici

Kowalski acționa ca un robot pus pe pilot automat. Se trezea dimineața, își făcea toaleta, se îmbrăca și pleca la serviciu. Dădea telefoane, semna acte, superviza întreaga bancă, iar la sfârșitul programului pleca acasă așa cum venise, ca un mecanism fără suflet. Nu știa ce avea să se întâmple de aici înainte cu viața lui, nu știa cum să dea de Elina, nu știa dacă îi mai e permis să simtă ceva față de fosta lui secretară. Nu mai știa nimic. Se purta ca un condamnat la moarte, care așteaptă ziua în care va fi executat. Nu mai avea putere să se lupte. Făcuse atâtea eforturi să ajungă unde ajunsese, iar acum avea să piardă totul din indiferență și neglijență. Nu îi mai rămăsese energie nici măcar să se auto-învinuiască pentru situația în care ajunsese.

După prânz, noua secretară îl anunță că îl caută un oarecare domn Thomas Johnson, într-o problemă personală, nelegată de bancă. În prima secundă, Kowalski se gândi la tot ce putea fi mai rău: Elina murise. Rămase cu receptorul lipit de ureche, uitând să mai respire. Secretara aștepta răbdătoare la capătul firului, decizia directorului. Un tumult de gânduri se amestecă rapid în capul lui Kowalski, împiedicându-l să răspundă. Într-un final, reuși să se adune puțin și îi ceru secretarei să îi mai acorde câteva minute, după care să-l introducă pe străin.

Ar fi vrut să se poată ridica și să facă doi-trei pași prin birou, să se ducă până la fereastră și să încerce să se calmeze, însă nu reuși nimic din toate astea. Rămase pironit în scaunul masiv al biroului, cu privirea pierdută. După câteva clipe auzi un ciocănit ușor în ușă și, ca prin ceață, auzi vocea secretarei care-l introducea pe cel care simțea că avea să îi schimbe viața în mod ireversibil:

– Domnul avocat Thomas Johnson.

Secretara se retrase elegant, închizând ușa biroului la fel de ușor precum o și deschisese.

În fața lui Kowalski se înfățișa un bărbat mai degrabă tânăr, frumos, zvelt, cu o mină serioasă și o servietă de piele maronie în mâna stângă. Cei doi bărbați se salutară, măsurându-se scurt din priviri, încercând să aprecieze unul valoarea celuilalt. Thomas oftă scurt, își reprimă gestul de a da mâna cu Kowalski și ocupă fotoliul din fața biroului, indicat de director.

– Așa cum ați fost informat de secretara dumneavoastră, sunt avocat și reprezint interesele doamnei Elina Kowalski.

Directorul răsuflă ușurat: Elina era în viață! Avocatul își așeză servieta pe genunchi, o deschise și scoase din ea un plic de format mare, pe care-l desfăcu tacticos și din care scoase niște acte. Înainte de a i le înmâna lui Kowalski, spuse:

– Prin aceste acte, doamna Elina Kowalski vă solicită divorțul. V-aș ruga să citiți cu atenție documentele, inclusiv biletul aflat în plic, care vă este adresat personal. Dacă se poate, aș dori să aștept aici, în speranța că îmi veți înapoia pe dată documentele semnate.

Pentru câteva clipe, Kowalski îl privi împietrit pe avocat, cu maxilarul încleștat și ochi împăienjeniți. Simți cum îl ia amețeala și agăță cu disperare de mânerele fotoliului rulant. Gâtuit de emoție, rămas fără glas, într-un final reuși să-și înfrâneze teama de a atinge hârtiile care i se cereau a fi semnate și prin care-și pecetluia soarta. La soarta Elinei nu avea putere să se mai gândească. Din clipa în care avocatul intrase pe ușa biroului lui, termenii se schimbaseră. Elina și cu el nu aveau să mai alcătuiască un cuplu. Acum era vorba de ea și el. Două persoane distincte, fiecare cu viața și cu soarta lui.

Străduindu-se să-și stăpânească tremurul mâinii, reuși să preia într-un final actele din mâna lui Thomas, care rămăsese suspendată în aer cele câteva clipe. Thomas ar fi putut să lase documentul pe biroul lui Kowalski, însă considerase că gestul ar fi fost o invitație la o amânare pe care nu era dispus să o accepte. El se înfățișase acolo cu un scop precis, pe care dorea să-l atingă neapărat, în acea zi, în acel moment.

Kowalski apucă hârtiile cu o mână pe care și-ar fi dorit-o fermă, dar pe care o simți lipsită de vlagă. În pofida recomandării avocatului, lăsă documentele pe birou, se ridică fără niciun cuvânt și se duse la fereastră. Cu mâinile în buzunare și spatele la avocat, într-o atitudine de renunțare la tot și la toate, Kowalski privi, pentru câteva clipe pe geam, în tăcere. Thomas rămase impasibil pe locul lui, așteptând conștiincios și îndârjit rezolvarea speței pentru care se afla acolo.

Totul părea pierdut pentru Kowalski. Nu mai avea niciun rost să se zbată, să se lupte, să se împotrivească. „Pariase” totul pe o carte și pierduse. „Așa-mi trebuie!”, își spuse resemnat. Se întoarse la birou, fără să se așeze, nemaiconsiderându-l de-acum al său. Simțea că în momentul în care va semna actele de divorț, poziția sa în acea bancă va fi implicit revocată. Fără a-i arunca măcar o privire lui Thomas, luă plicul care conținea biletul Elinei, îl deschise încet și citi ultimele cuvinte pe care i le adresa cea care îi fusese soție.

„Dacă m-ai iubit vreodată câtuși de puțin,
Te rog redă-mi libertatea.
Elina”

Împături biletul, îl băgă la loc în plic, luă actele și, fără să arunce măcar o privire asupra lor, le semnă, după care i le înapoie pe toate avocatului. Fără niciun cuvânt, se îndreptă spre ușă, lăsându-l pe Thomas în urma lui, nedumerit și contrariat. Kowalski trecu pe lângă secretară fără a-i lăsa nicio indicație și fără a saluta, traversă banca, ieși în stradă și o porni fără grabă spre casă.

Thomas strânse documentele, lăsă pe biroul lui Kowalski un exemplar al actului de divorț și plicul cu biletul Elinei și ieși din biroul directorului, lăsând ușa deschisă. O salută pe secretară și ieși din bancă ușurat și în parte bucuros că lucrurile decurseseră atât de simplu. Ar fi vrut să o poată anunța pe Elina că treaba fusese încheiată, că de acum înainte era o femeie liberă. Tot ce mai avea de făcut acum era să aștepte un semn de la ea, un telefon prin care va putea să îi dea vestea eliberării ei, cu speranța că de acum înainte, viața verișoarei lui preferate o să fie ceva mai norocoasă și mai fericită.

Spre sfârșitul programului, Weber se înfățișă în biroul lui Kowalski. Secretara îl anunță că acesta plecase de câteva ore bune, fără a lăsa nicio instrucțiune, fără a spune vreun cuvânt. Contrariat, Weber o întrebă pe secretară dacă se întâmplase ceva deosebit la birou în ziua aceea. Aceasta îi povesti fără lux de amănunte vizita avocatului. Inima lui Weber tresări.

– A solicitat el avocatul?

– Nu. Domnul Thomas Johnson a venit complet neanunțat, fără a avea stabilită o întâlnire.

– Cât timp a durat întâlnirea?, insistă Weber.

– Mai puțin de jumătate de oră.

– Și imediat după aceea a plecat domnul director?

– Da. Chiar înainte de plecarea avocatului. Ceea ce a părut puțin ciudat…, se aventură totuși secretara să comenteze.

Cum ușa directorului rămăsese deschisă, ca o invitație, Weber intră și se duse direct la birou. Observă imediat actele și plicul, pe care-l deschise fără niciun fel de reținere.

„Dacă m-ai iubit vreodată câtuși de puțin,
Te rog redă-mi libertatea.
Elina”

Citi și reciti biletul de câteva ori, respirând din ce în ce agitat. Verifică apoi actul de divorț, văzu semnătura lui Kowalski și, pentru câteva secunde, se simți imponderabil. Deschise sertarul din mijloc al biroului, puse înăuntru actul de divorț semnat și, fără să-și dea seama de ce, luă plicul cu biletul Elinei pe care-l vârî în buzunarul hainei, după care părăsi biroul, închizând ușa în urma lui. O salută scurt pe secretară și porni spre casă.

Tot ce mai avea de făcut era doar să o găsească pe Elina. Elina, care de acum era numai a lui.

– citește continuarea aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubirea este un cerc

O femeie liberă

Nu sunt o femeie pentru publicul larg

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro