Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Te rog, redă-mi libertatea…”

16 January 2019

– continuare de aici

Luă primul taxi și comandă să o ducă la gară. Avu noroc să prindă trenul de prânz. În mai puțin de două ore avea să fie acolo. Ajunsă la destinație, ieși din gară și se interesă cum poate ajunge la adresa pe care o avea notată pe un bilețel. Fiind relativ aproape, hotărî să meargă pe jos.

Orașul era mic dar aglomerat. Se strădui să nu se facă observată, să nu atragă atenția în niciun fel. Găsi cu ușurință adresa. Biroul se afla la parterul unei case vechi, dar bine întreținute. Nu ieșea cu nimic în evidență, însă avea un aer cochet și liniștit. Urcă cele câteva trepte și, tocmai când se pregătea să apese butonul sonerie, ușa se deschise și se trezi față în față cu un domn aflat între două vârste. Acesta o salută fugar, se strecură pe lângă ea îndepărtându-se în grabă, lăsând ușa întredeschisă. Elina intră fără să mai sune.

Din micul hol de la intrare porneau două uși și o scară care ducea la etaj. Pe ușa din stânga era o plăcuță argintie, pe care scria: Birou de avocatură: Thomas Johnson. Bătu firav în ușă și așteptă. De partea cealaltă a ușii nu se auzea niciun sunet. Își luă inima-n dinți și apăsă clanța. Ușa se deschise. Intră într-un fel de anticameră. Biroul secretarei era gol. Merse mai departe, la cealaltă ușă și o deschise și pe aceea, fără să mai bată.

Thomas, aflat în spatele unui birou mare acoperit cu dosare, era cufundat într-un volum legat în piele. Cu o ținută zveltă, deșirat, îngrijit și spilcuit, ridică nasul din carte, privind pe deasupra ochelarilor. Uimit din cale-afară, se ridică grăbit, pornind în întâmpinarea ei:

femeie strada iubire libertatea

@ Stanley Kubrick

– Elina! Tu aici?

– Bună ziua, dragul meu! M-am gândit să îți fac o… vizită.

– Sunt deosebit de încântat. Cu ce ocazie? Încă nu-mi vine să cred… Puteai să te anunți.

– Aș fi stricat surpriza. De fapt, hotărârea de a veni aici fusese luată spontan, Elina neavând când să-l mai anunțe.

– Într-adevăr, o surpriză minunată! Dă-mi voie să te îmbrățișez.

– Arăți superb! Dar te rog, ia loc!

– Mulțumesc. Sper că nu te deranjez…

– Tu, niciodată!

– Nu vreau să îți răpesc prea mult timp.

– Spune-mi, e vreo problemă? S-a întâmplat ceva cu ai tăi?

– Nu, răspunse Elina crispându-se brusc.

– Nu-mi vine să cred că nu ne-am mai văzut de la nunta ta.

– Așa e, spuse Elina, străduind-se să zâmbească.

– Tu ce mai faci? Am rupt complet legătura și regret enorm. M-am îndepărtat de voi toți.

Thomas, cu cinci ani mai mare decât Elina, era un văr de-al doilea din partea mamei ei. Mama Elinei și mama lui Thomas erau la rândul lor verișoare. Crescuseră împreună, în copilărie fiind aproape nedespărțiți. Mai târziu, în adolescență, Thomas fusese desemnat de mama Elinei să aibă grijă de ea și să le însoțească pe fete – Elina, Eva și Mireille, ori de câte ori plecau de acasă. Un cavaler însoțitor care avea responsabilitatea de a le feri pe fete de orice primejdie și a le aduce cu bine acasă. Atâta doar că nebunaticele profitau de prietenia cu el, forțându-l să încalce multe din interdicțiile părinților, neatacând însă buna cuviință. Din slăbiciune și pentru faptul că, în taină, era îndrăgostit de Elina, le făcea pe plac de fiecare dată, cu riscul de a intra în mare bucluc cu părinții fetelor. Elina realizase slăbiciunea care o are pentru ea și profita cu fiecare ocazie, amuzându-se copios pe seama lui, împreună cu prietenele ei. Niciuna din aventurile lor nu se sfârșise prost, deși în câteva rânduri fetele fuseseră gata să-l bage în mare bucluc pe bietul băiat.

Timpul trecuse, iar cei patru se împrăștiaseră prin lume. Doar Eva rămăsese în localitatea în care crescuseră cu toții. Thomas plecase la facultate să studieze dreptul, după care-și deschisese un birou de avocatură mai aproape de facultate decât de casă. Nu avea mare succes, însă erau suficienți clienți care să-i asigure un trai mai mult decât decent. Era mulțumit și își propusese ca în timp să se dezvolte și să își ia chiar și câțiva asociați.

După ce schimbară câteva amintiri, impresii despre viață și așa-zise noutăți, Elina îi spuse:

– Thomas, am venit la tine ca la verișorul și prietenul meu, dar și în calitatea ta de avocat.

– Desigur. Îți stau la dispoziție…

– Thomas, am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să mă scoți din impas.

De acum, Thomas o privea cu îngrijorare, fără să mai intervină.

– Vreau să divorțez!

Cuvintele doar gândite până acum, fură rostite suficient de răspicat încât să se înțeleagă că nu există cale de întoarcere.

– Elina, ce spui!?

– Am convingerea că poți face asta pentru mine.

– Dar… ce s-a întâmplat?

– Prea multe pentru timpul pe care-l avem la dispoziție și pentru a te împovăra și pe tine cu ele.

– Ești sigură că vrei să faci pasul ăsta? Au trecut doar câțiva ani de când te-ai căsătorit…

– Da, Thomas, sunt sigură.

Thomas căzu pe gânduri, neștiind cum să procedeze în continuare. Elina continuă:

– Vreau să te ocupi de acte și tot ce este nevoie. Să mă ajuți în așa fel încât să nu fie nevoie ca eu să fiu de față. Știu că există posibilitatea asta…

– Cu ai tăi ai discutat?, făcu Thomas o ultimă încercare.

– Thomas, este vorba de viața mea. Nu am ce să discut cu ei. De altfel, pentru mine, ei nici nu mai există.

Thomas rămase fără cuvinte. O privea consternat, neștiind ce s-a putut întâmpla ca Elina să ajungă la astfel de decizii grave și irevocabile.

– Desigur, se poate aranja, dacă asta îți dorești cu adevărat, adăugă el descumpănit.

– Firește, am să îți achit onorariul ca oricare alt client.

– Elina, nici nu se pune problema!

– Thomas, dacă aș fi avut altă soluție, cu siguranță că nu te-aș fi împovărat pe tine cu treaba asta. Dar nu cunosc niciun alt avocat în care să am atâta încredere. Iar ceea ce-ți voi cere să faci pentru mine va trebui răsplătit și pe deasupra onorariului tău obișnuit.

Amândoi lăsară să treacă minute bune pentru a-și aduna gândurile și a relua discuția. Prima vorbi tot Elina. După ce rostise cuvântul divorț, căpătase și mai mult curaj și încredere. De acum nu avea de ce să mai dea înapoi.

– Uite cum propun să procedăm. Eu îți spun planul meu, iar tu îmi spui dacă poate fi pus în aplicare.

– În regulă!

– Dacă nu ești foarte ocupat, aș vrea să întocmești chiar acum toate actele necesare. Eu le voi semna, iar tu te vei ocupa mai departe de restul. Precum ți-am spus, mă vei reprezenta astfel încât eu să nu mai am de-a face în niciun fel cu treaba asta. Onorariul ți-l voi plăti acum, pe loc și te voi contacta periodic, până ce se va rezolva în întregime.

Thomas o asculta siderat, neștiind ce să mai creadă.

– Actele necesare le vei depune exact peste două săptămâni, urmând să te întâlnești cu soțul meu pentru a-l anunța și a-i da ce are de semnat. Am convingerea că nu îți va ridica niciun fel de probleme și totul se va rezolva pe loc. Desigur, îți voi achita totodată și costurile de călătorie plus timpul alocat.

De acum, hotărârea Elinei de a nu se mai întoarce niciodată acasă era luată. Thomas se simțea năucit. Nu recunoștea sub nicio formă persoana din fața lui, matură, hotărâtă, care se gândise la fiecare mic detaliu, luându-și toate precauțiile ca afacerea să se încheie cu succes. Dacă divorțul putea fi considerat o afacere.

– Spune-mi te rog ce fel de pretenții ai de la el?

– Niciun fel. Nici pecuniare, nici de altă natură. Singura pretenție este să semneze actele și să uite de existența mea.

În scurta lui carieră de avocat, Thomas avusese de-a face cu câteva divorțuri problematice, dar niciun de forma aceasta. Ar fi vrut să o întrebe pe Elina dacă e sigură că nu vrea să pretindă absolut nimic de la soțul ei, dar văzând-o atât de decisivă, realiză că nu are niciun rost. Îndrăzni totuși să o întrebe:

– Bine Elina, dar din ce ai să trăiești? Cum ai să te descurci?

– Așa cum se descurcă toată lumea, Thomas. Am să lucrez. Nu am avut șansa unei instruiri sau alegerii unei profesiuni, dar ceva s-o găsi și pentru mine în lumea asta. Cu siguranță nu am să mor de foame.

Thomas oftă și se apucă să întocmească actele. Elina îl urmărea pasivă, neștiind dacă să fie tristă sau să se bucure că în sfârșit făcea pasul aceasta. Se ridică și se duse la geam, pentru a-l lăsa pe Thomas să lucreze nestingherit.

Afară era o după-amiază obișnuită. Oamenii își vedeau liniștiți de treburile lor zilnice, indiferenți la mica dramă care, spera Elina, lua sfârșit tocmai atunci, în biroul de avocatură al vărului ei.

Când toate actele fură gata, Elina le semnă indiferentă, ca și cum ar fi semnat niște hârtii oarecare, după care scoase carnetul de cecuri. Se felicita pentru inspirația de a fi pus totuși banii la bancă, pentru a nu fi nevoită să umble cu suma aceea după ea. Thomas îi tăie chitanță, iar Elina rotunji suma pe foaia de cec, spre nemulțumirea vădită a vărului ei. La final, îi ceru acestuia un plic, luă un cartonaș din cutiuța de pe birou și scrise doar atât:

Dacă m-ai iubit vreodată câtuși de puțin,
Te rog, redă-mi libertatea.
Elina

– citește continuarea aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Aseară, la Nisa

V-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa?

Când am verificat ultima dată, copilul era al meu, nu al tău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro