Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Toți avem povești neterminate…

25 January 2017

Se spune că femeile nu știu să conducă. Și că bărbații se pricep mult mai bine la asta. Dar eu am învățat să conduc. Cum? Ca un bărbat! Pentru că am fost un excelent autodidact.

Am învățat din greșelile mele și din greșelile altora. Și știu acum să mă descurc. Știu să fac față provocărilor și grelelor încercări la care amica viață ne supune zilnic.

Monologul meu mă doare… Nu am învățat să fac față durerii unei absențe în lecția mea de până acum. În drumul meu spre cunoaștere, am învățat să rabd, să îndur, să sufăr, dar nu am învățat să trăiesc în lipsă.

timpul trece, femeie

Crezi că doar tu ai socoteli neîncheiate? Crezi că doar tu lași în urmă povești neterminate și întrebări fără răspuns? Nu, nici gând! Trăiesc blestemul pierzaniei în propria dorință de mine. Mă lovesc zilnic de priviri însetate de arderi trupești, de tortura sufletului ce nu vrea să își părăsească principiile, de ambiția minții ce nu vrea să se topească în neant. Mă dezgustă și mă întristează deopotrivă. Am pornirea disperată de a pleca, de a fugi mâncând pământul și de a nu privi înapoi.

Toți lăsăm în urma noastră povești. Toți lăsăm în urma noastră suspine. Iar fericirea de după va păstra mereu în colțul ochiului o lacrimă amară a neîmplinirii depline.

Cât am învățat să conduc, am aflat că nu trebuie să îmi permit să visez irealul. Trebuie să trăiesc în concret și să las deoparte așteptările, trăind doar cu credința apariției lucrurilor minunate ce vor să vină.

Nu mă mai mint. Nu mă mai trădez. Nu mă mai înșel. De acum, las timpul să treacă. Mă supun lui cu capul plecat. Îi ofer supremația. Îi dau viața mea și îmi aștept în liniște deznodământul. Îmi asum consecințele. Doar trecerea firească îmi va mai putea aduce înapoi liniștea cea mult prea mult râvnită.

Toți avem povești neterminate…

Guest post by Ioana Milea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

… Și bucură-te de singurătate!

„Da, a meritat!”

Scrisoare către un străin iubit în noapte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,875 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro