Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Un duș rece

11 July 2018

MONICA TONEACât îi fusese bine, când viața îi intrase, în sfârșit, pe un făgaș normal – de parcă deținea definiția normalității cu exactitate – nu se mai așteptase să intervină ceva destabilizator. Trecuse prin una și alta, ajunsese în iad pentru ea și pășise apoi pe nori afânați, cât mai sus. Atunci când respirația lor se sincronizase din nou, nimic nu mai perturba realitatea. Mda. Își croise drum printre stele, deși fusese (încă mai este) unul dintre cei mai pământeni indivizi. Și deodată, bum! Neașteptatul se insinuase strâmb și năucitor. Ca o găleată de apă rece turnată în cap de, să zicem, o mamă grijulie. Când nu te așteptai, absorbit fiind în joaca ta de copil în nisipul fierbinte al amiezii. „Ia de aici, poate îți trebuie să te răcorești!!” Cum să uite expresia siderată a puștiului care să fi avut pe atunci vreo 7-8 ani?

Savurau un moment împreună, toropiți de căldura iradiată dinspre nisipul alb și încins de soare. Întinși pe șezlonguri și pierduți undeva pe o insulă, în Mediterană, erau aninați în cadrul static al amiezii. Existau acolo, în acea clipă suspendată pentru o încercare disperată de vindecare a rănilor vechi care puseseră la îndoială conexiunea lor ce multă vreme li se păruse indisolubilă. Era o zi perfectă, de memorat doar pentru faptul că se aflau acolo, împreună, la un capăt al lumii. Cum glumeau ei, ajunși pe țărm, ai toate șansele să crezi că lumea se termină acolo… Așa moleșit cum era, bine tras sub umbrela uriașă, privea spre malul ce strălucea ademenitor în lumina intensă. Iubita lui citea și din când în când îi mai arunca un zâmbet neclar sau o privire cercetătoare. El, preocupat să studieze imaginea de carte poștală ce se desena în fața ochilor, mai mult o simțea că-l privește peste cartea deschisă. Briza aproape imperceptibilă și murmurul mării răzbăteau până la ei. Peisajul rămăsese de ceva vreme neclintit. În afara unui prichindel care se juca lângă prosopul părinților, absorbit efectiv de firele ude de nisip, decorul era nealterat. Familia aceea își stabilise tabăra improvizată chiar în buza apei. Maică-sa, preocupată pesemne de expunerea copilului la soarele puternic, avuse ideea subită de a se ridica și a umple cu apă din mare găletușa aruncată un metru mai încolo. Fără nici ce mai mică avertizare, i-o vărsă toată copilului în cap.

cuplu plaja

Scena îi captă imediat atenția. Micuțul se uită în sus spre ființa fundamental superioară (în speță mama, aici), ce le știa pe toate și întrebă contrariat: „Mami, de ce mi-ai turnat apa din găleată în cap?!” Șuvoaiele se prelinseră apoi pe figura lui șocată și peste tricoul alb ce-l proteja teoretic de radiațiile UV. Figura expresivă a copilului, care, dacă ar fi știut să se exprime, ar fi strigat ceva de gen, what the fff…?!,  i se păru lăudabilă.

Nu se putu abține să emită o remarcă pe care o împărtăși apoi cu ea. Există întotdeauna cineva binevoitor să-ți toarne o găleată de apă rece peste liniștea ta opacă. Oarecum, se aștepta, însă nu așa. NU! Categoric. Nu așa… Oare, expus de mic acestei atitudini, va sfârși micuțul prin a se resemna până la urmă? Îl pregătea mama lui pentru o lecție mai aspră? Fii gata să suporți când nu te aștepți un duș rece, poate așa te va feri viața de expuneri mai dureroase… „Tu măcar ai antrenament, dragul mamei!”, și-ar justifica ea gestul. „Nu să te resemnezi, ci să ajungi să fentezi viața mai încolo.”

Cum propria-i viață îl „ferise” de astfel de antrenamente, nu putea să nu regrete lipsa lui de expunere la situații șoc. În genere, plecăm de la premisa că nimic supărător nu ni se poate întâmpla. Fatalismul și privitul înapoi peste umăr sunt slăbiciuni de care nu se molipsise. Nu avea cum să înțeleagă de ce alții nu aleg să funcționeze conform principiilor sale pe care le considera extrem de simple. În definitiv, culegem ceea ce atragem. Se simțea condiționat de această ghidare, dar privind scena, începu să se îndoiască. Se temea că pornise de la un raționament eronat. Nu toți oamenii sunt la fel. Suntem definiți de norme diferite care ne îndeamnă să acționăm. Scormonind în trecut, descoperi ca sperase stupid ca iubita lui să aplice aceleași reguli. Greșise să-i pretindă aceeași manifestare. N-avea cum să vadă lumea prin ochii lui. Încercă acum să descifreze pe figura ei preocupată un semn, o cât de mică recunoaștere. Dar îi păru indiferentă față de starea lui înclinată spre meditație.

E numai vina lui, se mustră el în gând, neglijase informația la îndemână, aceea că ea a venise cu propriul bagaj emoțional în cuplu. Iar abaterea lui, care ei îi păruse catastrofală odată descoperită, nu avea cum s-o perceapă altfel decât hidoasă detașare. Admonestarea ei, fără drept la replică, îl condusese într-un final spre această deviere a spiritului. I se părea acum mai ușor să-i nege existența, decât să dezbată și să o convingă că e uman să greșești uneori. Într-un fel, soarele ăsta sticlos adusese lumină într-o zonă întunecată a minții. Așa se consola el privind-o încă o dată, cum era ea absorbită în lectură, neștiutoare de vina ce-l măcina în acel moment. Cum de reușise să-i clarifice trăirile un eveniment izolat de la marginea fâșiei de pământ pe care poposiseră în vacanță? mai apucase el să se întrebe înainte să o audă vorbind. „S-a făcut târziu și arde prea tare soarele. Mergem?”, îl îndemnă ea închizând cu un zgomot puternic cartea cu coperți cartonate.

Pe Monica o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Un părinte care pune în cârca copilului decizia de a nu ieşi dintr-o relaţie disfucţională pune tot acolo şi responsabilitatea pentru viaţa lui netrăită”

Un joc al seducției

Era perfectă, indiferent de parfum

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,022 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro