Femei care iubesc prea mult

Mihnea Rudoiu

9 October 2015

Mihnea RudoiuSentimentele, nu-i un mister, sunt motorul care pune în mişcare întreaga existenţă spirituală, iar lumea sentimentelor e o pendulare haotică între ceea ce avem nevoie şi ceea ce ne încântă.

Ca urmare, întrucât ceea ce ne încântă ne şi farmecă mult mai uşor, în lumea sentimentelor se dă chix cu nemiluita. Dezastrul, ca să parafrazez titlul unui film, flirtează cu atâta neobosit succes cu viaţa umană tocmai fiindcă în extrem de puţine cazuri ceea ce ne încântă coincide cu ceea ce avem nevoie. Şi tot din această pricină dă rateu şi iubirea, sau ceea ce unora le place să înţeleagă prin iubire.

Căci măsluind elementele trebuincioase, oricâtă “iubire” ai investi, eşecul te-aşteaptă după colţ, dotat cu toate cele necesare pentru o eviscerare ritualică a emoţiilor, printr-un seppuku de înaltă clasă.

Succesul unei relaţii nu e direct proporţional cu cantitatea de sentimente la care faci apel, ci cu profunzimea lor şi cu felul în care circulă dintr-o parte în alta. Cu alte cuvinte, într-o relaţie nu trebuie să iubeşti nici prea mult, nici prea puţin. E suficient dacă ai norocul să iubeşti. Dacă te încearcă senzaţia că iubeşti prea mult, e numai fiindcă ţi se oferă prea puţin. Mă refer la frustrarea greu digerabilă când oferi cu generozitate ceea ce se întoarce către tine cu multă parcimonie.

Când scrii zece cuvinte şi primeşti unul, nouă cuvinte sunt degeaba. Dar dacă nu ai scrie cele nouă cuvinte în plus, nu ai primi nici acel singur cuvânt după care tânjeşti şi pentru care te bucuri ca şi cum ai fi primit nu zece, nu o sută, ci o mie de cuvinte. Un cuvânt cu atât mai preţios în imaginaţia îndrăgostitului cu cât e mai lipsit de valoare reală.

În asemenea situaţii se spune că iubeşti prea mult: când unui cuvânt sau gest îi acorzi o importanţă disproporţionată, diminuând amploarea eforturilor făcute spre a-l obţine.

Dar “a iubi prea mult” nu e nicidecum expresia unui suflet frumos şi altruist, ci a unei inimi speriate şi egoiste care, cu masochism, refuză să accepte o realitate nesatisfăcătoare, fiindu-i teamă de ceea ce ar putea găsi înăuntru dacă ar renunţa să mai accepte minciuna în care trăieşte.

Acum, înlăturând detaliul că iubirea cu supra de măsură nici măcar nu e posibilă – când ea depăşeşte un anumit prag, psihologii şi psihiatrii au inventat alţi termeni pentru a defini ce se petrece cu persoana în cauză –, şi dacă ar fi posibilă, cea care o probează ar trebui să ia în calcul că poate o face degeaba! Mai ales că nimeni nu o obligă, fiind o alegere unilateral asumată !

Femeia, spune Kierkegaard, e liberă doar în mod estetic, în sens profund ea devenind astfel cu ajutorul bărbatului. După el, când bărbatul îi cere mâna, gestul e unul de eliberare simbolică. Însă, adaugă, asta face cu atât mai dezonorantă prestaţia lui dacă e respins, căci s-ar găsi în postura de a se fi supraestimat că o poate elibera, când ea nu-i recunoaşte această capacitate.

(Las’ că-i trece până s-o-nsura!)

De cealaltă parte, e cu atât mai neplăcut când femeia îşi încredinţează “eliberarea” unuia căruia nici nu-i trece prin cap aşa ceva. E şi mai neplăcut când îl priveşte pe gagiu ca fiind cel pe care l-a aşteptat o întreagă existenţă. Dar cel mai şi cel mai neplăcut e când tipul râvnit o viaţă se preface c-ar fi un asemenea eliberator şi, de fapt, îl doare undeva de prostiile astea, iar la primele proteste mai serioase, alea rostite cu juma’ de gură, îşi ia catrafusele şi pleacă.

Ei, aici avem iar a face cu femeile care, spun ele, iubesc prea mult. De ce le place femeilor să pretindă că iubesc prea mult? Prea mult în comparaţie cu cine? Sau cu ce?

femeie durere

Problema e în felul următor: când iubeşti şi ţi se răspunde cu aceeaşi monedă, nu te deranjează deloc cât de intens şi mult iubeşti. Dimpotrivă: iubirea pe care o dăruieşti nu te apasă, ea se revarsă ca o fântână arteziană prin toţi porii şi e văzută ca o binecuvântare, ca un zbor ori… mai bine să întrebăm poeţii, că ei se pricep la asta. Tot ceea ce doreşti e să oferi şi mai mult şi, dacă te macină ceva cu adevărat, e neliniştea că poate nu ai dat tot ce puteai oferi sau că nu e timp suficient. Şi îţi permiţi luxul să gândeşti astfel, întrucât primeşti cu aceeaşi măsură, ceea ce o face pe femeie să se simtă “atotputernică precum o zeiţă”.

Însă, când nu primeşti nimic, sau prea puţin, din sentimentele pe care le oferi, e doar o iluzie că iubeşti prea mult. Mai exact, o deziluzie convertită în iluzie. În realitate, iubeşti exact cât ai iubit de la bun început, numai că timpul a căscat deasupra inimii o prăpastie uriaşă între ceea ce aveai de oferit şi ceea ce sperai să primeşti în schimb.

Tot Kierkegaard spune că femeile, plictisindu-se să rămînă în statu quo, tânjesc în secret după un eveniment care să le bulverseze viaţa. Astfel, când sunt singure, ar prefera să iasă din această stare indiferent de preţul pe care ar fi nevoite să-l plătească (deşi, în mod naiv, ele cred că nu va exista nici un preţ de plătit). Şi preţul, de regulă, e cu atât mai mare, cu cât aşteptarea va fi mai îndelungată. Cum nici un alt eveniment nu le ajută să scape mai rapid de singurătate ca o aventură nefericită sau o dragoste neîmpărtăşită, ajung post factum foarte uşor să se autoconvingă şi să convingă şi pe alţii că fac parte dintre cele a căror iubire bărbaţii o folosesc pentru a-şi lustrui pantofii.

E inevitabil, aşadar, ca, dedicându-şi resursele unui salt erotic periculos în bezna unei relaţii deloc promiţătoare, să ajungă a regreta spectacolul seducător al căror protagoniste au fost la început. Care regret se va accesoriza de minune cu hăinuţele trendy ale victimizării.

Ulterior, întrucât majoritatea “victimelor” – complet nevinovate, bineînţeles – nu posedă “calităţile necesare să intre într-o mînăstire de maici”, se vor alătura, zice Kierkegaard, “cetei plîngăreţelor”.

Şi încep să scrie furibund pe Catchy :)))

Buuuun !

Mai departe, ca să vă scot din starea în care v-au adus remarcile misoginului din Copenhaga, ia ziceţi cât face logaritm în baza doi din opt? 🙂



Citiţi şi

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

Îți amintești?

Și poate că și tu ai vrea altceva, dar ce dracu’ o să zică mă-ta şi vecina de la parter dacă-l laşi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,238 views

Your tuppence

  1. md / 17 May 2016 23:58

    Robin Norwood- Femei care iubesc prea mult si
    Marie Cardinal- Cuvinte care elibereaza
    Am citit articolul si m- a dus gandul la aceste doua carti..le recomand cu drag..

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. deea / 29 January 2016 12:42

    Domnule autor,
    Articolul tau m-a atins un pic(mai mult) eu aflandu-ma cumva in situatia descrisa de tine si fiind nevoita sa recunosc ca daca ar fi sa apelez la logica in mare parte ai dreptate cu ceea ce ai scris.Totusi nu inteleg de ce ai scris asta:
    Dar “a iubi prea mult” nu e nicidecum expresia unui suflet frumos şi altruist, ci a unei inimi speriate şi egoiste
    Inteleg inima speriata dar nu inteleg de ce egoista.Poate ai timp sa-mi explici si mie.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. o alta / 11 October 2015 20:49

    Mihnea, se supara baietii pe tine!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Jack(ass) / 11 October 2015 17:23

    De ce esti rau!?…De ce te-ar interesa sa stii rezultatul daca il poti primi “mocca” de la unul din noi ,care ar da orice pentru o “noapte de dragoste”?Asta n ar fi o mare problema…cel putin cineva “beneficiaza”…Daca,intamplator,tu esti principial si nu dai rezultatul cuiva care nici macar nu se straduie nu-i nimic se gaseste un altul…mai putin “chitros”,mai putin…”ursuz”.Mai nou ,exista un individ care se cheama Goagal,extrem de “prietenos” cu imbecilii…Le face “doctorate”,”lucrari de licenta” si nu primeste nici macar “sex”…Idiotul asta ,atunci cand a fost creat a inghitit o multime de stiinta…si acum o cam da mocca! Nu stiu de unde ideea asta ca cineva ar trebui sa iti ofere “tot” ,fara ca tu sa te simti obligata sa oferi…nimic,nici macar atentie…Cred ca singura iesire ar fi sa le oferim cheile economiei pentru ca se pare ca asta vor…Presupun ca le vom primi inapoi cu scuzele de rigoare deoarece nu vor mai avea timp sa discute despre “toalete”,”coifuri”,pantofi” si…..iubire…

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  5. Miriam / 11 October 2015 6:56

    Am un amic care atunci cand vrajeste cu cate o femeie, primul lucru ii spune ” stii, eu sunt cam magar cu femeile”. Ea fireste are convingerea ca e o gluma si oricum dat fiind faptul ca ea e o femeie minunata, el fascinat ii va ramane alaturi si niciodata nu se va comporta magareste.
    Teapaaaaaa!
    El cand se plictiseste, cu ochii senini si goi, ii aminteste ca a informat-o de la inceput ca din pacate…el e cam magar.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply
  6. o alta / 11 October 2015 2:33

    in rest, e simplu, cam cat face combinari in baza 3 din 2 🙂 Dar, clar, nu e bine sa ne bazam pe triada misoginului din Copenhaga, ci doar pe jumatati. :))

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  7. o alta / 10 October 2015 21:57

    si, un final apoteotic, dar, ma intreb eu, cum o fi cu barbatii care scriu pe Catchy :))

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro