Fetele sunt cei mai răi chiriași

Marius Iacob

6 September 2015

Marius IacobV-am povestit cum s-a-ntâmplat de-am devenit clujean serios, adică mi-am găsit chiriașă. Cum puțină lume cunoaște însă problemele proprietarilor, am să vă spun ce-am pățit – poate mă ajutați să-mi răspund la întrebarea “proprietar falit sau chiriaș?”. Căutând unde să stau, fiindcă proprietarii (mai ales cei faliți) trebuie să stea și ei undeva, dau anunț la ziar. În câteva zile primesc un telefon: bat palma cu proprietăreasa și mă mut. C-o fi fost vorba de bani sau de altceva, nu știu, dar m-am înțeles de la-nceput foarte bine cu madama. O femeie inteligentă, încă simpatică, rămasă văduvă. Stătea într-o zonă liniștită din centru, într-o casă cu două etaje, în care ocupa apartamentul de la parter – mobilat frumos, elegant, pe roșu.

Din prima zi am făcut cunoștință cu fiul dânsei, Răzvan care locuia în apartamentul de deasupra, mobilat la fel de modern cu al mamei sale, însă pe wenge. Eu urma să stau deasupra lui, la ultimul etaj, în apartamentul unor rude de-a lor. M-am bucurat că ne-am înțeles așa repede și-am apucat să-mi mut lucrurile, fiindcă trebuia să-i predau apartamentul meu chiriașei. Abia după ce-mi așez calabalâcul reușesc și eu s-arunc o privire mai atentă de jur-împrejur.

călător

– Pentru mine-i bun, important e că nu miroase și că-i o frumoasă zona, îmi făcusem curaj la prima vedere.

– Da, știți, noi suntem mai liniștiți, stau doar cu fiul meu și cu nora! Preferăm o persoană civilizată, care să nu facă zgomot, îmi prezentase doamna succint condițiile coabitării.

Ei, noul meu apartament de la ultimul etaj al casei vechi – care păruse ok la prima vizionare – stătea acum să cadă pe mine. Pereții fuseseră zugrăviți cândva, demult, într-un mov – care acum, decolorat, bătea în roz. Și ce era mai rău, vopseaua se cojea și stătea să cadă. Într-adevăr, de mirosit nu mirosea decât a cărți vechi – era o casă de intelectuali. Toți pereții, în afara celui ocupat de ferestrele recent schimbate (cu geamuri termopan) erau acoperiți de bibliotecă, argintar și dulap, așa că mi-a fost dificil să găsesc o priză pentru laptop. Noroc că era o lampă veche pe undeva, așa că am improvizat o măsuță dintr-un taburet, și l-am așezat acolo, în locul lămpii deconectate.

Aprind luminile candelabrului cu mărgele de sticlă, și mă afund într-o canapea. Aveam două și dintr-astea. Camera e imensă, cât apartamentul meu cu terasă cu tot. Atâta că în jurul ferestrelor noi se vede reparația cu tencuială și glet alb, de la montaj, apoi începe o zonă mov. Parchetul vechi, solid, noroc cu covorul roșu de la mama, făcut sul pe hol. Dar parcă-ncepea să și miroasă, cum stăteam și mă uitam în sus și-n jos. Așa că mi-am pus inima-n jep și-am trecut la un șmotru rapid, că doar de-aia aveam mătură și mop. Când am tras canapeaua cea mare, am dat de-o pereche de chiloți de damă. Evrika!

I-am luat în vârful măturii și i-am studiat un pic din colțul ochelarilor: erau roz, nedecolorați. Hm, îmi spusese mie madama că-nainte stătuse cu chirie o fată, vânzătoare pe undeva. O să preiau oare, odată cu camera, și karma ei rozalie? stau și mă-ntreb. Și rămân așa nemișcat o vreme, ca-ntr-un fel de asană, făcând exerciții de respirație. Apoi încep să mă pipăi de sus în jos: toate chackrele mi-s la locu’ lor, click-clack, funcționale. Și hai să fim serioși, ce-are casa cu karma unei persoane? Cel mult cu mirosul! Eu sperasem într-o tranziție lină, de fapt. Nu credeam c-o să intru-atât de repede-n contact cu istoria locului prin vestigiile chiriașei, uitate sub patul meu. Care nici nu era al meu, ci al proprietarilor, și de fapt era o canapea: moale, raiată, extensibilă.

– Fetele sunt cei mai răi chiriași, mi-am amintit apoi remarca unei prietene clujene, și ea tot… proprietăreasă.

– Ai crede că țin mai curat decât băieții, dar nu-ți vine să crezi ce mizerie fac unele. Ultimei mele chiriașe, îmi povesteștea, a trebuit să-i schimb yala!

– Nu-ți închipui ce-mi lăsase în apartament. Am făcut curățenie două zile după ea, și abia în a treia am ajuns în bucătărie și-am deschis cuptorul cu microunde. Ghici ce-am găsit înauntru?

– Pui la rotisor? speculam eu. Sau carne de oaie? încerc să continui, dar mă oprește c-o privire ucigașă:

– Ce oaie visezi? Am găsit acolo, uscat și învechit, un tort – iar în mijlocul lui, ce crezi că era? O pereche de chiloți! Deci, lasă-mă cu fetele!

Deci, așa. Ok, la gunoi cu ei. După canapele, am tras în mijlocul camerei argintarul și corpurile bibliotecii, unul câte unul. După ce termin de șters după tot, nu prea-mi mai vine să le trag la loc. Mă uit un pic la pereți, apoi la ferestre, și iar la pereți. Mă gândesc cum să fac să igienizez tot, iar ideea care-și făcuse deja loc pe pereții goi, îmi țâșnește în fața ochi, simplă, albă, clară: mâine zugrăvesc!

 

– va urma –

Pe Marius îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

„Fără mine ești vai de capul tău…”. Nu mai spune!

Sentimentul ăla copleșitor al sărăciei fatale…

Am învățat că…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,906 views

Your tuppence

  1. Marius / 6 September 2015 17:16

    Sorry Nico, dar cred că ai căzut în plasa titlului și ai sărit direct la dialogul final, fără să citești chiar tot! Dacă ai fi citit, trebuie să fi remarcat că nu era vorba de chiriașa mea – aici eu eram chiriașul – plus că nici măcar remarca nu-mi aparținea 🙂 era a unei… proprietărese. Dar mă rog, hot debate 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Nico / 6 September 2015 10:38

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 10
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro