Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

1917 (film)

11 February 2020

Primul Război Mondial este exemplul cel mai clar al cruzimii unei lumi în care puterea și dorința de dominație au vrut să fie mai importante decât viața oamenilor. Acel război nu a avut decât făptași și vinvoați deveniți din ironia soartei victime. Învigătorii și-au construit gloria întorcând privirea de la oglinda istoriei, învinșii au arătat după câteva decenii că nu au învățat nimic din această năucitoare tragedie.

Un film de autor cu un pariu al discursului plastic venit din dorința depășirii „modelor”, a maestrului. Sursa de inspirație a discursului filmic (cadrul unic) este Alfred Hitchcock, „The Rope”, un film mai puțin celebru al celui mai cunoscut regizor al anilor 50 din Marea Britanie.

Pentru cei care nu cunosc istoria filmului, ăsta e un amănunt, dar pentru cine vrea să înțeleagă de ce e filmul o artă și nu un produs de larg consum pentru stârnirea emoțiilor en gros, este un amăunt esențial.

Această unitate de spațiu și timp în care se desfășoară plot-ul constrânge spectatorul să trăiască în aceași celulă cu eroii poveștii, îl leagă de ce se întâmplă pe ecran, îl împrietenește la cataramă cu personajele și îl prinde emoțional în gesturile, privirile, deciziile pe care aceștea le iau.

Cadrul unic a fost realizat în filmul lui Hitchcock de acum aproape șaptezeci de ani cu ajutorul travelling-ului, aici este produs cu un handy-cam, ceea ce arată că progresul tehnologic în artă nu e chiar inutil. Avem o libertate de mișcare care conduce și acțiunea și privirea spectatorului în cele mai diverse spații, lăsând creatorilor libertatea de a alege de se potrivește cel mai bine cu firul poveștii. Nu degeaba când au luat marele premiu Bafta al Academiei regale de film britanice, creatorii de pe scenă au tot ținut să atragă atenția asupra echipei de filmare care îi însoțise și era plasată undeva pe la galerie. Fără implicarea acestor oameni care rămân invizibili publicului, filmul chiar că nu ar fi putut fi făcut.

Citiți și Teritoriul nimănui dintre speranță și moarte – 1917

Ce este greu de realizat într-un cadru unic este tocmai diversitatea plastică care să țină atenția spectatorului vie, să îl implice în story și să îl lege emoțional de ce vede. E un montaj implicit și nu realizat prin alternarea de cadre separate. Planurile generale și detaliile trebuie să apară firesc, să umple povestea cu semnificații, cu emoții fără să pară că cineva le arată cu degetul. Și aici regizorul și operatorul și-au arătat din plin dibăcia.

Pentru cine nu a trăit un război decât prin filme și seriale e greu de înțeles de ce regizorul insistă atât de mult pe lungile drumuri prin tranșee, adăposturi subterane, prin mațele unei mizerii umane pe care supraviețuriea în război a născut-o fără să ne întrebe dacă ne place sau nu. Omul trăiește o viață cu capul plecat ca să nu îl găsească glonțul rătăcit al nenorocirii. Tranșeea este imaginea dură, dar realistă a ceea ce trăim mulți fără să ne dăm seama.

Omul modern e o cârtiță care crede că întunericul e tot ce are la dispoziție ca să se simtă în siguranță. Dacă o scenă m-a convins de valoarea filmului a fost cea în care eroul alege să sară din tranșee în bătaia puștilor dușmane ca să poată fugi mai iute. Când își asumă riscul să fie luat în vizor de armele inamice numai pentru a-și îndeplini misiune, el își asumă destinul indiferent de risc. Și ăsta e adevăratul eroic. E un moment de eliberare pe care l-am simțit cum se spune popular „prin toții porii”.

Personajul principal e un caporal oarecare, un antierou care s-a săturat de zăcut în noroi și nu mai are chef de nicio luptă. Aflăm chiar la început că și-a vândut decorația contra unei sticle de vin franțuzesc. Și da, regizorul a ales bine doi protagoniști care nu sar în ochi prin nimic, nici fizic și nici comportamental. Numai asumarea misiunii îi face să se „mărturisească” cu tot ce au bun și rău în ei.

E o poveste plină de surprize și răsturnări de situație, deși contextul pare foarte puțin generos. În război mulți își închipuie că e vorba despre cine trage mai iute și mai precis. Nu-i deloc așa. În război norocul și nenorocul joacă poker cu viețile noastre și de multe ori cacialmalele se umplu cu sânge de dau pe afară. Și soldații îndură și mor, iar cei care ies vii de acolo nu uită niciodată să tacă despre ce au trăit fără acolo.

O poveste despre eroism acolo unde el e motivat numai și numai sub forma salvării comune din marasmul unei confruntări fără sens. Starurile filmului britanic apar în roluri secundare sau episodice, ca să înțelegem că nu e vorba de un film oarecare, ci unul de mainstream. După mulți ani văd un film despre care pot spune liniștit că este „artistic”, adică se ocupă de emoțiile spectatorului pentru a construi, redescoperi, reînvia în el umanitatea. Discursul narativ și imaginativ se nasc dintr-o opțiune stilistică și nu din dorința de a plăcea, de a lăsa cu gura căscată, de a epata.

Povestea filmului este până la un punct absolut realistă, apoi devine metaforă, oglindire a destinului uman în generalitate.

N.red. 1917 a luat două Globuri de Aur (pentru cel mai bun film dramatic și pentru cel mai bun regizor Sam Mendes) și a avut 10 nominalizari la premiile Oscar, printre care Cel mai Bun Film, Cea Mai Bună Regie și Cinematografie și este câștigătorul premiilor Globurile de Aur pentru Cel Mai Bun Film Dramatic și Cel Mai Bun Regizor. A luat trei statuete pentru cel mai bun mixaj sonor, ceam mai bună imagine și cele mai bune efecte vizuale. 

Citiți și alte articole scrise de Dan.



Citiţi şi

Brâncuși, acum 100 de ani, la Festivalul Dada

Eu nu cred că lumea se va schimba foarte mult

Femeile nu sunt egale cu bărbații

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro