Fericirea are chipul tău (doar 40% cum îl văd eu)

15 March 2021

”Ecuația fericirii” (sau ”Rețeta fericirii”) sună ca un titlu de carte de Barbara Cartland sau de film difuzat masiv în preajma Valentine’s Day. Știți voi, de-alea cu mare risc să-ți crească glicemia. Iată însă că o doamnă care, probabil, nu prea citește literatură romantică (și nici de filme nu cred că are timp, la câtă muncă de cercetare face), pe numele ei Sonja Lyubomirsky, ne dă într-o carte genială, The How of Happiness (rezultatul a 18 ani de cercetări pe mii de subiecți umani) fix asta: o ecuație. Adică

H = x×C+y×A+z×G

În ecuația asta, H este nivelul de fericire (vorbim de fericire sustenabilă, nu de extazul efemer) x, y și z sunt niște procente pe care vă las să le ghiciți, C vine de la context, A de la alegere (comportamentală)/atitudine și G de la genetică.

Transformând matematica în cuvinte, reiese că fericirea are exact trei componente:

  1. contextul în care trăim, acele lucruri din afara noastră care ne fac (sau nu) fericiți – de la fundalul spațiotemporal (corporatist în Europa anului 2021 sau sclav în Egiptul anului 3000 îHR) la micile posesiuni – mașină, casă, cont în bancă, statut social și toate lucrurile astea după care alergăm încă de când suntem copii crezând că numai asta ne poate face fericiți;
  2. alegerile pe care le facem la nivel de comportament – dacă dimineața, blocați în trafic, pomenim (în gând sau cu voce tare) diverse grade de rudenie, părți anatomice, legume sau obiecte bisericești (legate de ceilalți șoferi, starea drumurilor, politicieni sau viața noastră în general) sau profităm de ocazie să ascultăm un podcast, un audiobook sau doar o muzică relaxantă; alegerile legate de ceea ce citim, ascultăm, mâncăm și mai ales de oamenii cu care ne petrecem timpul (un alt studiu despre fericire, cel mai lung din istorie, care a durat peste 100 de ani, a demonstrat indubitabil că relațiile reprezintă elementul determinant în asigurarea nivelului de fericire sustenabilă);
  3. genetica – pare destul de greu de crezut, dar suntem programați genetic să fim – sau nu – fericiți.

V-aș propune să acoperiți restul textului sau doar să închideți ochii și să ghiciți valorile lui x,  și z… dar eu, una, știu că n-aș avea răbdare, așa că n-o să mai prelungesc suspansul și rescriu ecuația:

H = 10%C+40%A+50%G.

Suntem 50% programați genetic să fim fericiți. E o veste minunată, dacă avem gene norocoase (cel puțin din punctul ăsta de vedere), dar și dacă ne tragem din înaintași mai morocănoși și depresivi, tot ne mai rămân aproape 50% în puterea noastră!

Marea revelație, însă, e că se cam răstoarnă sistemul de valori în care am fost crescuți – nu doar românii și nu doar în epoca actuală. Să recunoaștem: am crezut, credem că fericirea e ceva pentru care trebuie să te zbați: să muncești intens ca să îți poți lua o casă (sau mai multe), o mașină (sau mai multe), să asiguri o educație de calitate copiilor (bazată de fapt pe aceeași idee de luptă pentru a dobândi chestii care să te facă fericit). Și așa este. Dar numai 10%! Restul e în noi!

Transformând matematica într-un cântec, unul pe care trebuei să-l fi auzit măcar o dată, chiar dacă nu sunteți neapărat fani ai Mihaelei Runceanu, cred că refrenul ar fi sunat cam așa:

Fericirea are chipul tău: 50% cum l-ar vedea părinții, bunicii și toți cei care au lucrat la codul meu genetic, 40% cum îl văd eu și doar 10% cum e el de fapt!

Parcă altfel sună și zicala ”Frumusețea e în ochii privitorului”… păi, fix 90% chiar acolo e!

Fericirea MEA e în culorile apusului de soare pe care le admir când conduc, seara, spre casă… și mă simt norocoasă nu doar că am parte de un peisaj magnific, ci și că scriitorii codului meu genetic mi-au dăruit capacitatea de a mă bucura intens de tot ce e frumos în jurul meu.

Fericirea MEA e în ecranul computerului pe care văd ”admis” în dreptul unui titlu de proiect la care am muncit intens. De fiecare dată retrăiesc momentul în care am văzut ”admis” în dreptul numelui meu pe lista candidaților la Facultatea de Fizică. Și mă simt norocoasă că am încă o șansă de a construi, de a schimba destine.

Fericirea MEA este obrăjorul catifelat și roz al fiicei mele, pe care îl sărut dimineața, înainte de a pleca la muncă. Ea doarme și, probabil, în cele mai multe zile, nici nu știe. Dar mă simt norocoasă și mândră. Cel mai mare motiv de mândrie și cel mai intens motiv e fericire e copilul meu!

Și, last but not least, fericirea MEA, cea de ACUM, are ochi blânzi și plini de căldură, ca lacurile de munte în care cerul senin își amestecă albastrul luminos cu verdele întunecat al pădurilor de brad. Și un zâmbet pe care, dacă l-ar fi văzut da Vinci acum jumătate de mileniu, cu totul altfel ar fi arătat Mona Lisa azi. Doar că acel surâs apare doar lângă mine. Și mă simt norocoasă pentru că prezența mea poate genera un astfel de zâmbet.

Restul e doar un amestec variabil de oxitocină, dopamine, serotonină și endorfine.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Noi și Ei (I) – De ce NU suntem mai buni decât ceilalți

Idei pentru o zi luminoasă

Cine mai postează un selfie fără să-i fi aplicat un filtru prin care să schimbe înfățișarea?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro