E miezul nopţii şi lătratul câinilor nu o lasă să adoarmă. Ioana îşi ridică cearşaful şi coboară încet din pat, apoi ascultă: niciun zgomot în casa cufundată în întuneric. Toţi dorm: părinţii şi sora ei, Anica, după o zi lungă de muncă la câmp. Îşi trage repede pe ea rochia neagră, se urcă în pat şi apoi coboară pe fereastra larg deschisă. Şi-a dat întâlnire cu Dumitru sub nucul din grădina. Merge repede, cu pasul măsurat, aşa cum face dimineţile când se grăbeşte să ajungă la săpat. „Haideţi, haideţi odată”, îl aude parcă strigând pe tatăl ei.
Nu se mai aud câinii. Trece podul peste pârâul din curte şi paşii i se împleticesc, găseşte cu greu cărarea spre copac.
Dumitru o să meargă pe front. Ce o să facă ea singură? Ce o să se întâmple cu ei? Şi de n-ar fi atât de orgolios, ar putea să rămână acasă, dar nu asta vrea el. „Măcar să facem nuntă şi apoi om vedea ce o să fie”, îşi spune oftând.
Ajunge sub nuc şi începe să îl strige uşor, apoi fluieră ca pe vremuri, când erau copii şi se ascundeau printre căpiţele de fân. Niciun răspuns.
Unde e? „Unde eşti, Dumitre? La ce am venit aici ca proasta să te aştept?” Îi vin în minte toate întrebările astea şi simte cum frigul îi cuprinde braţele, apoi parcă nu îşi mai simte picioarele… se sprijină de copacul reavăn şi îşi îndreaptă ochii mari spre cer. Aude paşi şi vede apoi o siluetă înaltă apropiindu-se. Da, aşa e el, întotdeauna o face să îl aştepte, dar îl iubeşte şi nu s-ar mărita cu altul, numai să vrea să rămână, să nu plece pe front. „O să fim fericiţi, Dumitre!”
Februarie 2006, dimineaţa devreme. Sunt la birou. Sună telefonul şi ridic după câteva secunde receptorul. E tata. „A murit mamaia Ioana” îmi spune şi simt în vocea lui plânsul de-abia stăpânit. „Am găsit-o în dimineaţa asta căzută în grădină”.
După moartea bunicului, mamaia a dat primele semne de Alzheimer şi ai mei voiau să o interneze curând. De obicei, erau acolo, cu ea, să o supravegheze. Nu şi în noaptea aceea geroasă de februarie.
Au găsit-o sub nuc, având în mână o poză veche, poza lui Dumitru, primul ei soţ, mort în al doilea război mondial.
Guest post by L.N.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
