În România, fiecare trăim așa cum ne duce capul. Unii, trăim așa cum am fost educați și crescuți, cu bun simț, responsabili, respectuoși etc. Și chiar și aceștia ne-am adaptat traiul la societatea din jurul lor. Și, ca urmare a acestei adaptări, în loc să luăm atitudine atunci când suntem martori la ceva anormal, lăsăm capul în jos sau întoarcem privirea că, deh, doar nu te-ai apuca tu de unul singur să schimbi lumea ori să-ncerci s-o faci mai bună.
Rezultatul este că acum trăim, dar trăim în România lor… a parveniților de tot felul, a nesimțiților care se cred superiori dintr-un motiv oarecare și-ți răspund agresiv și cu tupeu dacă le zici ceva. În România tuturor celor care dacă au posibilitatea își pun odraslele în funcții și poziții fără nici o pregătire sau calificare în acel domeniu.
În România, la 4 ani și jumătate de la tragedia din Colectiv (când s-a demonstrat că sistemul medical din țara noastră e la pământ), cu excepția câtorva membri ai săi direct afectați, NIMENI din personalul medical nu a ieșit să protesteze. Sau să-și dea demisia, așa cum fac acuma. Cei câțiva (atât de puțini, încât îi pot număra pe degetele de la o mână și încă-mi mai rămân câteva) care-au tras atunci un semnal de alarmă, au fost izgoniți, marginalizați etc. Am plătit atunci scump, cu viețile unor tineri ce ar fi putut fi salvați.
Dar timpul trece și viața merge înainte, iar noi acuma vom plăti un preț și mai mare, deoarece NOI, cei care ne regăsim în prima categorie, i-am lăsat pe ceilalți să schimbe valorile normale ale vieții. Iar pe cei mai nemernici dintre ei i-am votat la conducerea acestei țări. Indiferent de culoarea politică și numele partidului, în ultimi 30 de ani NU A EXISTAT UN SINGUR POLITICIAN care să vrea binele țării și al acestui neam.
Trăim în România, țara iresponsabililor, țara în care organul de ordine îți dă amendă mare dacă n-ai bifat căsuța care trebuie pe declarația pe propria răspundere, dar nu vede tirurile cu lemnul din pădurile noastre defrișate ilegal. Țara în care… m-am și săturat să tot enumăr câte și mai câte nereguli și abuzuri se petrec.
Trăim e un fel de-a spune. Și dormim pe noi în continuare cum am făcut-o și pînă acum.
Noapte bună, România!
Guest post by Costi Boșneag
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Nu rata urmatoarele articole Catchy!
Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
Sunt un om singuratic. Refuz să aparțin oricărei grupări, oricărui trib, oricărei organizații. Nu sunt afiliat, nu merg în nicio coloană. Este nu doar o alegere, e un destin.
Ca orice om singur (care are încredere doar în alți oameni singuri), îmi repugn...
Dacă mâine aș câștiga la loto, n-aș mai avea nicio grijă tot restul vieții.
Dacă aș fi ales să dau admiterea la UNATC, în loc de Drept, acum aș fi fost mai împlinit.
Dacă nu mă căsătoream așa devreme, eram și eu mai liber.
Sunt vorbe pe care le au...
O abordare psihosexologică explicativă pentru o experiență s_xuală plăcută și sănătoasă
1. Ce reprezintă prima noapte de dragoste sau prima experiență s_xuală?
Prima noapte de dragoste este un moment semnificativ în viața oricărei femei și poate...