Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Trăim e un fel de-a spune

6 April 2020

În România, fiecare trăim așa cum ne duce capul. Unii, trăim așa cum am fost educați și crescuți, cu bun simț, responsabili, respectuoși etc. Și chiar și aceștia ne-am adaptat traiul la societatea din jurul lor. Și, ca urmare a acestei adaptări, în loc să luăm atitudine atunci când suntem martori la ceva anormal, lăsăm capul în jos sau întoarcem privirea că, deh, doar nu te-ai apuca tu de unul singur să schimbi lumea ori să-ncerci s-o faci mai bună.
Rezultatul este că acum trăim, dar trăim în România lor… a parveniților de tot felul, a nesimțiților care se cred superiori dintr-un motiv oarecare și-ți răspund agresiv și cu tupeu dacă le zici ceva. În România tuturor celor care dacă au posibilitatea își pun odraslele în funcții și poziții fără nici o pregătire sau calificare în acel domeniu.
În România, la 4 ani și jumătate de la tragedia din Colectiv (când s-a demonstrat că sistemul medical din țara noastră e la pământ), cu excepția câtorva membri ai săi direct afectați, NIMENI din personalul medical nu a ieșit să protesteze. Sau să-și dea demisia, așa cum fac acuma. Cei câțiva (atât de puțini, încât îi pot număra pe degetele de la o mână și încă-mi mai rămân câteva) care-au tras atunci un semnal de alarmă, au fost izgoniți, marginalizați etc. Am plătit atunci scump, cu viețile unor tineri ce ar fi putut fi salvați.
Dar timpul trece și viața merge înainte, iar noi acuma vom plăti un preț și mai mare, deoarece NOI, cei care ne regăsim în prima categorie, i-am lăsat pe ceilalți să schimbe valorile normale ale vieții. Iar pe cei mai nemernici dintre ei i-am votat la conducerea acestei țări. Indiferent de culoarea politică și numele partidului, în ultimi 30 de ani NU A EXISTAT UN SINGUR POLITICIAN care să vrea binele țării și al acestui neam.
Trăim în România, țara iresponsabililor, țara în care organul de ordine îți dă amendă mare dacă n-ai bifat căsuța care trebuie pe declarația pe propria răspundere, dar nu vede tirurile cu lemnul din pădurile noastre defrișate ilegal. Țara în care… m-am și săturat să tot enumăr câte și mai câte nereguli și abuzuri se petrec.
Trăim e un fel de-a spune. Și dormim pe noi în continuare cum am făcut-o și pînă acum.
Noapte bună, România!

Guest post by Costi Boșneag

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ne pasă!

România: pentru unii ciumă, pentru alţii… papanaşi

Am fost şi eu copil (I)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro