Voi cum vă înțelegeți cu Mercur?

13 May 2023

Nu știu la alții cum s-o simți, dar la mine e clar că Mercur se dă peste cap să aflu că iar e în retrograd. Dar ce spun că doar Mecur?! Se pare că, în ce mă privește, planetele n-au vreo disciplină anume și nu-mi amintesc de când nu s-au mai așezat în linie.

Sunt cam obosită, așa că încec să fiu succintă. Nu-i oboseala mea obișnuită de vineri, ci asezonată cu bormașina vecinului care, sporadic (dar susținut), de vreo trei ani încoace, parcă ghicindu-mi orele în care m-aș odihni puțin, începe în forță să găurească orice o mai găsi el de găurit prin casă.

*

Dar să încep cu începutul.

 În urmă cu vreo două săptămâni, ignorându-l complet pe Mercur, am decis să merg într-o scurtă vacanță. Fiind sezonul lalelelor, dar și ziua regelui olandez, destinația Amsterdam mi s-a părut destul de potrivită. Dar parcă, de când am ales-o, n-am mai “făcut casă bună cu banii”. Ei, asta e, mi-am asumat. E clar, prețurile au explodat în perioada asta. Însă lalelele-s frumoase, de mult voisem să le văd la ele în țară. Și l-oi serba și pe regele lor, pe străzi, cu mulțimile, dacă așa se cade. Zis și făcut.

Pe Facebook cred că s-a văzut drăguț, ca de obicei: lalele multicolore, mori de vânt, saboți colorați, oameni voioși, îmbrăcați în portocaliu la ceas aniversar.

 Nu s-a văzut pe Facebook însă că tinerelul de la recepția hotelului, voios și el, m-a taxat dublu, astfel că, încă din prima zi, m-a lăsat fără bani pe card.

– Îmi pare rău, îmi zice, când merg la el, „cu jalba-n proțap”, atunci când banca m-a anunțat că mi-au fost retrași banii. De două ori! Fiți fără griji, se rezolvă. Contactați-vă banca și explicați-le că s-a făcut o greșeală. Trimit și eu un mail. Dar, din păcate, fiind ziua regelui, la noi e liber mâine. Apoi vine weekend-ul, deci nu se lucrează. Însă banii îi primiți până plecați de la noi. Iar dacă nu, ii primiți oricum la dumneavoastră în țară.

-Dar eu am venit în vacanță, să mă relaxez. Nu să contactez bănci! Și, deci, eu cât stau în Olanda, vacanța mea de câteva zile o s-o petrec fără o lețcaie?!

Sorry! repetă el, ușor absent, căutând cu privirea noii veniți pentru cazare.

Simt cum mi se accelerează pulsul. Încerc să mă calmez. Ei, lasă, eu nu i-am spus lui, dar aveam și câțiva euro cash la mine. Că nu mă bazez numai pe lumea virtuală. Doar că, dincolo de situația iscată de un puști ignorant, m-a enervat atitudinea lui.

Așa că, pe când zâmbeam la poze printre minunatele lalele multicolore sau mă cocoțam pe saboți giganți, mintea îmi mai zbura la cardul meu mai gol decât saboții în care mă vâram.

Seara, în loc să merg direct la saună (că-mi luasem și spa, să știu că mă relaxez, nu alta!), comunicam cu banca, salvam parole și-mi făceam selfie-uri, să-i asigur că-s chiar eu cea care își vrea banii înapoi. Și i-am primit, cu două zile înainte de plecare. Și cu 50 de euro mai puțin, taxele băncii.

Sorry! repetă, din nou, ridicând, nepăsător din umeri recepționerul, când l-am muștruluit puțin că, din vina lui, am pierdut și echivalentul banilor de taxi  spre aeroport.

Asta e, am petrecut și eu cum m-am priceput, asistată fiind, se pare, de „prietenul” Mercur. Ce n-am știut eu atunci e că banca mea m-a cam “luat la ochi”. I s-au părut ciudate tranzacțiile mele (de parcă mie nu?!).

Întoarsă în țară, mi-am reluat activitățile obișnuite. Și totuși, m-am gândit eu să mai fac ceva deosebit (că, dacă am stat câteva zile fără bani pe card, acum parcă-mi chiar prisoseau puțin). Și am decis să țin și eu pasul cu lumea modernă, ba chiar, poate, să mă și îmbogățesc. Nu chiar acum, dar mai știi când le-o trăzni prin cap planetelor să se alinieze și pentru mine?!

Mi-a venit așa, deodată, ideea să-mi cumpăr și eu o fărâmiță de bitcoin. Fără prea mari speranțe, serios. Dar cum nici la Loto nu joc (să-mi aflu și eu norocul) mi-am zis că mă pot dispensa de o sumă. Și am dat click!

Acum, cei care ați investit și voi în moneda virtuală, să nu dați vina pe mine că a început să scadă vertiginos. Că eu tot pe Mercur îl bănuiesc.:) Cert e că, în timp ce am dormit (după ce mi-a dat voie vecinul cu bormașina!), am și pierdut 30 de dolari!

 Ei, dar vorba bunicului „de câștigi, de păgubești, tot negustor te numești”. Bine, negustor de iluzii sau speranțe, că nu și-ar fi imaginat bunicul că eu aveam să devin “mare investitoare” în monedă virtuală. Le-am „pus sare pe coadă”, cum s-ar zice, și dolarilor ăstora. Dar noi să fim sănătoși! Și să ne ferească Dumnezeu și de alte rele, dezastre și calamități!

Că veni vorba, azi la serviciu, aveam exercițiu de simulare a unui incendiu. Estimam eu ora, dar vezi bine că domnul de la serviciul de curierat habar n-avea de incendiul nostru simulat. Și a venit să-mi aducă un colet, pe care, evident că și-a vrut banii.

 Nimic mai simplu. Dau fuga la bancomat (că nu se putea plăti cu cardul) și urmez pașii, mecanic. Însă bani – ioc. Mai încerc. Schimb bancomatul. Mai încerc o dată – nimic! Noroc că și eu sunt și mai „old fashion”, nu doar progresistă. Și m-am scotocit în portofel până, culmea, chiar am găsit să-i dau toți banii!

Dar, vă mărturisesc că ceva m-a pus pe gânduri. Intru în aplicația băncii. Aplicația zice „Ooops!” Mie îmi crește pulsul ca la auzul „sorry” al recepționerului. Îmi anunț colegii că dau fuga la bancă să întreb ce se întâmplă. Noroc că banca e chiar în instituția noastră.

– Revin imediat, anunț eu, cu gândul că n-o să înceapă sirena de incendiu chiar atunci. Dar a început, fix când eram prosternată în fața afișului băncii (revenim în 30 de minute!).

În fine, mi-am “petrecut” simularea de incendiu cu foștii colegi, că la cei actuali mi-a fost imposibil să mai ajung. Am învățat să folsesc extinctorul, dar și manevra Heimlich.

 Nervii mi s-au mai atenuat. Am ajuns, în final în birou și, la sfârșitul programului mi-am chemat un Uber. „Încercați altă metodă de plată”, îmi amintește platforma de ride sharing că am cardul blocat. Sun banca. După melodii interminabile, îmi răspunde sec o domnișoară:

– Da, noi v-am blocat cardul!

– De ce?! întreb, nedumerită. Deși aveam vaga bănuială că văzuseră că mi-am luat și eu o fărâmiță de bitcoin. Și asta-i intrigase. Înțeleg că poate încercau să mă protejeze împotriva phishing-ului. Dar chiar așa, să nu mă anunțe?!

– Ați făcut ieri o tranzacție pe o platformă cu monede virtuale.

– Da!

– De ce?

– Cum de ce?! Am vrut să-mi cumpăr și eu, încerc să mă justific.

– V-a pus cineva să faceți asta?

– Nu, doamnă, am vrut eu! Nu l-am „expus” pe colegul de birou, care era așa de entuziasmat ieri de… bucățicile lui de monede virtuale, că mi-a făcut și mie poftă. Am luat singură decizia, continui.

– Trebuie să vă mai verific. În data de 12 s-a încercat retragerea unei sume de bani de patru ori! De patru ori! insistă ea, parcă certându-mă.

– Păi ăsta e și motivul pentru care v-am sunat! N-am putut azi să-mi scot banii! Era să n-am cu ce plăti curierul…

Vocea, ușor robotică, îmi repetă ultimele mele tranzacții. Mie îmi vine să râd când îmi ascult „tranzacția” de ieri, când nu găsisem pâine la cantină, așa că-mi cumpărasem de la bar:

– O tranzacție de doi lei!

– Da, o recunosc și pe aceea, răspund spășită.

În fine, am convins-o. Așa că am mers acasă, să mă relaxez un pic, că-i deja weekend! M-am relaxat. Vreo zece minute, până a scos vecinul bormașina!

Nu mi-am mai dat telefonul pe silent, că era inutil. Mă sună soră-mea:

– Știi că nu merge aplicația băncii?! Eu trebuie neapărat azi să plătesc rata!, îi ascult vocea precipitată.

Știam…

În același timp primesc Whatsapp și de la sora din Franța: “M-a sunat prietena mea, Adela. Să vezi ce a pățit! Și-a stricat mașina. A urcat cu ea pe trotuar, la un sens giratoriu, a doborât un panou. I s-au dezumflat roțile! M-a rugat s-o duc eu mâine, că are o treabă urgentă la bancă…”

*

Altfel? Voi cum vă înțelegeți cu Mercur?:)

Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)

Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață

8 aprilie 2024 – eclipsă totală de Soare în Berbec

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro