Unul dintre obiceiurile cu care am rămas în urma pandemiei este acela de a petrece cât mai mult timp în natură. Un colț de verdeață și un petic de cer, eventual câteva flori și păsărele ciripitoare sunt îndeajuns pentru a-mi înveseli ziua.
Locul meu preferat din București este Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău. Spre surprinderea mea, nu mulți locuitori ai Bucureștilor o cunosc. Dar hai să vă spun cum am descoperit-o eu!
*
©Cristian-Mihail Miehs
Vă mai amintiți, pe vremuri, când obișnuiam să primim musafiri? Când casele erau mici, dar ușile mereu deschise? Când apropiați, rude sau prieteni de-ai părinților veneau uneori neanunțați, însă nimănui nu i se părea acest lucru nepoliticos? Când casele se umpleau de voie bună și miroseau a prăjituri?
Vă spun, mama făcea cele mai bune prăjituri! De la pandișpan pufos cu vișine și zahăr pudră, la negrese sau tăvălite. Torturi cu cremă de vanilie și fructe exotice sau cu mere caramelizate. Casa mirosea când a vanilie, când a zahăr ars, ciocolată, nucă de cocos sau rom… Ce bucurie pe capul meu când făcea mama prăjituri! Abia acum îmi dau seama că ar fi trebuit să mă mai bucur o dată: pentru că, oricât de multe aș fi mâncat, nu mă îngrășam niciun gram. Dar asta e o altă poveste…
Cum vă spuneam, eram convinsă că prăjituri mai bune ca mama nimeni nu face! Dar asta, numai în cazul în care nu așteptam musafiri.
Când mama gătea doar pentru noi, ai casei, totul ieșea perfect: blatul cel mai pufos, crema cea mai… cremoasă. Când, însă, știa că are invitați, ceva se întâmpla, invariabil. Atunci blatul nu mai creștea sau se ardea pe fund, tortul se încăpățâna să iasă strâmb, ca un cap de balaur, iar crema… ei bine, și crema ba se prelingea, prea apoasă, ba avea niștea cocoloașe. Oricum, ceva se ivea, încât musafirii noștri sunt convinsă că n-ar fi înțeles de ce-s așa de mândră de prăjiturile mamei.
Eu încercam să vin în ajutor și, ori rașchetam arsura cu un cuțit, ori netezeam „capul de balaur”, până ce, în final, dulciurile erau servite, chiar și așa.
Vă mărturisesc că erau destul de bune, chiar și în condițiile date, dar mie tot îmi era cam ciudă că nu puteam să mă mândresc pe deplin la prietenele mele cu specialitățile mamei. Prietenele mele erau, evident, fetițele prietenelor mamei.
Poate vă întrebați ce anume m-a făcut să vă povestesc de prăjiturile mamei. Sau ce legătură au ele cu Grădina Japoneză. Păi, să vă spun.
Acum câțiva ani, prin 2018, a avut loc vizita premierului japonez în România, vizită istorică, așa cum a fost denumită de presă, întrucât a fost singurul premier japonez care ne-a vizitat țara. Doar că, la aterizare, înaltul demnitar nu a putut să-și viziteze omologul român, întrucât… omologul tocmai își dăduse demisia, iar țara rămăsese așa, cam fără premier.
Vă spun, într-un fel îmi venea să râd când urmăream știrea la televizor, căci, cum spunem noi, românii, numai nouă ni se putea întâmpla. Dar vă mărturisesc că am încercat și un sentiment de rușine. Mai degrabă mi-am amintit stânjeneala cu care serveam, în copilărie, musafirilor, prăjiturile înjumătățite de cât le “rașchetasem” cu cuțitul. Și mi-era ciudă! Mi-era ciudă, că știam că putea fi și altfel!
Ei, dar să luăm partea bună a lucrurilor. Căci, ca și prăjiturile pentru musafirii noștri, orice lucru are și o parte bună. Prim-ministrul Japoniei nu a fost lăsat chiar de izbeliște. E drept că n-a mai fost la Palatul Victoria, ci a fost poftit… să se plimbe. Și chiar s-a plimbat prin Grădina Japoneză din Herăstrău.
Așa am aflat eu, iată, că avem o grădină japoneză chiar în inima Bucureștilor. M-am dus, deci, s-o văd și eu, numaidecât. Și, de atunci, de când cu premierul Japoniei, a rămas unul dintre locurile mele preferate din București.
Fie că merg primăvara, să-i admir cireșii în floare, fie ca merg vara sau toamna, îmi place colțul ăla de verdeață, fără alei betonate, unde oamenii sunt liberi să calce iarba, ba chiar organizează picnicuri sau ședințe de yoga.
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Câteva săptamâni după aceea am visat numai prăjituri
Nu era prima oară când soțul meu avea o amantă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
