Ca în fiecare an, primăvara ne ia parcă pe nepregătite, căci noi, prinși în vâltoarea vieții, uităm că natura e nepăsătoare față de viața politică sau socială internă sau externă. Nu ține cont nici de alegeri, nici de războaie sau armistiții. Ea pur și simplu… înflorește.
Și bine face, nu-i așa? Căci, să recunoaștem, oricât am fi de triști sau dezamăgiți de ce se petrece în lume, prima floare de primăvară zărită, primul copac înflorit peste noapte sau primul tril de păsărele vesele, căutând să-și facă cuib, toate acestea, pe noi, nu ne pot lăsa nepăsători.
*
Cum se apropia 8 martie, iar soră-mea mă vizita la București, am avut grijă amândouă să-i amintim fiului ei, respectiv nepotului meu (acum tânăr adult, întors, după studii, în orașul natal), să nu cumva să lase să treacă această sărbătoare atât de importantă pentru femei, fără să-i cumpere mamei noastre (bunicii lui) un buchet de flori.
Nepotul meu îmi răspunde ușor ofensat:
– Cum ai crede că aș uita să-i iau flori lui Buni?!
Însă eu tot insist, să mă asigur că totul va decurge perfect:
– Să-i iei un buchet frumos, cu flori de primăvară!
– O să-i iau trandafiri! îmi răspunde el, cu naturalețe.
O privesc, încurcată, pe soră-mea. Evident că îmi plac trandafirii. Însă, pentru mine, la început de pimăvară, nimic nu se compară cu florile de sezon. Eu îmi imaginam un buchet de lalele, de frezii, de narcise sau de zambile. Sau un aranjament floral, care să cuprindă… întreaga primăvară.
Soră-mea mă privește zâmbind. Și îi răspunde fiului, cu un ton indulgent:
– Sigur că poți să-i iei trandafiri. Știi că ea o să se bucure de orice flori o să-i dăruiești.
Odată conversația telefonică încheiată, soră-mea îmi povestește, amuzată, cum prietena ei cea mai bună primise anul trecut, de la nepotul ei, de 8 martie, un frumos buchet de lalele. Până aici, nimic ieșit din comun. Doar că băiatul, entuziasmat, o întrebase pe mătușă-sa: “Îți plac trandafirii? Eu i-am ales!”
Prietena soră-mii evident că se bucurase de buchet și, mai ales, de gestul băiatului. Dar fusese uimită că nepotul ei, elev de liceu, nu cunoștea florile.
O sunase numaidecât pe soră-mea să-i povestească “pățania”. Dar soră-mea, indulgentă cum e ea, s-a amuzat și l-a “apărat” pe băiat. Până la urmă, așa e, trebuie să recunoaștem: gestul bărbaților de a dărui flori de 8 martie femeilor din viața lor trebuie musai apreciat. 🙂
*
Nu-mi mai amintesc de la care anume băiat am primit, pentru prima dată, flori de 8 martie. Știu sigur însă că în fiecare an primeam de la colegii de clasă câteva buchete de ghiocei, legați simbolic cu fir alb-roșu, de mărțișor. Pe măsură ce am crescut, am primit zambile, frezii, lăcrămioare, fiecare floare primită bucurându-mi… primăvara.
Abia acum îmi dau seama că în spatele fiecărui buchețel primăvăratic oferit de vreun coleg zâmbitor, stătea o… mamă grijulie.
Bineînțeles că, mai târziu, poate prin liceu, florile oferite puteau căpăta și o semnificație romantică. Dar asta trebuia deslușită cu dibăcie, dacă nu era însoțită deja de o declarație fățișă… Ah ce emoții! De parcă nu ne ajungea că venise deja primăvara!
Însă, în general, colegii bine educați aveau grijă ca fetele din preajmă să plece acasă cu minunatele daruri ale primăverii.
*
Zilele trecute am ieșit cu sora mea la o terasă, să profităm de vremea însorită și pomii îmbobociți. Singurul inconvenient al terasei respective e că mesele sunt cam înghesuite, iar uneori poți auzi, fără să vrei, conversații întregi ale unor oameni străini. Ceea ce s-a și întâmplat.
La masa de lângă noi s-au așezat două domnișoare tare drăguțe. Și iată cum, fără să-mi doresc vreun pic, le-am auzit discutând:
– Auzi, știi că ți-am zis săptămâna trecută că am fost chemată la un oficiu. Un caz ușor, de furt. (Asta m-a făcut să deduc că fata de vreo 23- 24 de ani era proaspătă avocată). Oricum, era în afara orașului. Și m-a sunat polițistul cu care eram în dosar. M-a întrebat dacă am cu ce să vin. I-am zis că iau un taxi, însă el s-a oferit să vină să mă ia cu mașina.
– Crezi că te place? o întreabă, curioasă, prietena ei.
– Păi, inițial, nu m-am gândit la asta. Știi, se obișnuiește ca polițistul să fie amabil și, mai ales că n-am mașină, să se ofere să mă ia și pe mine. E, doar, interes de serviciu.. Dar stai să-ți spun!
– Așa? o urmărește, atent, interlocutoarea.
– În drum spre secția de poliție unde trebuia să ajungem, a oprit la o florărie și mi-a cumpărat un buchet de flori!
– Aha, deci te place… conchide prietena.
*
Schimb priviri cu soră-mea. Auzisem amândouă relatarea fetei de la masa vecină. Eu, una, eram uimită. Cum se gândiseră fetele că, doar pentru că bărbatul respectiv îi oferise un buchet de flori colegei lui (pe data de 8 martie!), erau convinse că acesta nu putea fi decât un gest romantic?!
*
– Știi, eu n-am primit niciodată flori de la un băiat… mărturisește avocata.
*
Ei, acum vă spun sincer că abia m-am abținut să nu exclam eu! Cât de trist putea să fie?! O fată de douăzeci și ceva de ani nu primise în viața ei flori de la un băiat?! Am privit-o mai cu atenție. Era de-a dreptul frumoasă. Înaltă, zveltă, îmbrăcată elegant. Nu știam ce să-i admir mai întâi: ochii verzi, pătrunzători sau părul lung, castaniu, care lucea în lumina soarelui primăvăratic.
*
– Dar tu… îl placi? continuă, cu curiozitate crescândă amica povestitoarei.
– Stai un pic să-ți spun! răspunde, răspicat fata. Poți să crezi că azi am văzut la el pe Facebook că și-a cerut în căsătorie iubita?!
– Incredibil! exclamă prietena, oripilată.
– Da, și eu m-am șocat… ce neserios, nu-i așa?
– Fată, scuză-mă că-ți spun, dar omul e de-a dreptul nesimțit!
*
Eu vă spun sincer, mi-am impus să nu le mai ascult pe tinere de aici încolo. Bine, am avut și norocul că chelnerul a sosit, în sfârșit, cu comanda noastră.
Însă, la fel de sincer vă mărturisesc că m-a uimit și m-a întristat deopotrivă conversația lor.
E posibil ca o fată (nu mai punem că extrem de atrăgătoare și educată) să ajungă deja în câmpul muncii, fără să fi primit în viața ei o floare?! Ce spune asta despre bărbați?…
Însă, totodată, e posibil ca un gest mai mult decât admirabil al unui bărbat de a oferi un buchet de flori, de 8 martie, unei colege să fie privit ca un… avans fățiș? Ba chiar… nesimțire?! Ce spune asta despre femei?…
Nu vreau să mă gândesc că am ajuns deja la vârsta la care să povestesc cum se făceau lucrurile… “pe vremea mea”. Dar parcă prea s-au sucit vremurile…
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
