Oare dacă nu ne mai epilăm pe nicăieri scăpăm de viol?

17 July 2015

Am mai spus-o într-un comentariu la acest articol, feminismul nu rezidă în părul de la subraț, oricât de metaforic am vrea să ne exprimăm. Toată lupta pe care femeile au dus-o și o duc, la nivel individual și social împotriva machismului și a misoginismului societății este pur și simplu luată în derâdere de o astfel de „definiţie” pe care unele feministe active o flutură. Libertatea de a dispune de corpul tău, așa cum dorești, fără că acest lucru să deranjeze pe nimeni este un drept pentru care femeile au luptat de mult. Inițial era vorba tocmai de dreptul de a putea avea grijă de tine ca femeie, incluzând epilarea, vopsitul părului și purtarea pantalonilor, însă astăzi, odată dobândite aceste drepturi, unele feministe luptă pentru… renunțarea la ele! Cel puțin asta rezultă din înverșunarea celor care susțin că ar exista un drept să nu te îngrijești și în el rezidă feminismul. Căci feminitatea, în niciun caz. Când astfel de gesturi simple depășesc granița esteticului, nu mai pot fi agitate ca argumente. Acestea fac parte dintr-un ritual intim pe care evoluția l-a înglobat. Ești liberă să nu îl respecți, dar nu ridica lenea și nesimțirea la grad de superioritate, căci nu faci altceva decât să calci în picioare tot ceea ce pretinzi că susții!

femeie neepilată

Cele mai frumoase axile… (concurs pornit de feministe pe internet)

Căci dacă ești femeie, în primul rând, și apoi feministă, în loc să te aprinzi pe teme de toată jena, militează împotriva mizeriei și a nedreptăților la care încă sunt supuse unele femei către societatea românească care, destul de des, dă semne de scleroză în stare avansată. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat de curând nu face decât să confirme acest lucru: cazul fetei din Vaslui violată de șapte indivizi care, culmea, primesc sprijin local (pe principiul „femeia e de vină, indiferent de ce se întâmplă, din cauza statutului ei de ființă inferioară”) și sunt judecaţi în stare de libertate. Acesta este un caz care merită energia tuturor, precum și furia neconsumată a unora dintre feministe. Acesta este un abuz a cărui gravitate crește prin precedentul periculos pe care îl creează.

ciorapi păroși anti-viol

Ciorapi “păroși” anti-viol

Căci feminismul, înainte de toate are ca obiective egalitatea de șanse și eliminarea discriminărilor de gen, dar și a altor tipuri de discriminări (sexuale, religioase, de vârstă, statut social sau dizabilități), conştientizând opinia publică de existența unor probleme grave, cum ar fi violenţa domestică și agresiunile de orice fel asupra femeilor (incluzând hărțuirea sexuală şi violul). De asemenea, există numeroase femei care provin din medii defavorizate sau care, pur și simplu, nu au avut acces la informație și educație sau poate din teamă (căci nu vreau să cred că din convingere) au o atitudine sexistă, iraţională şi plină de ură la adresa altor femei, ceea ce, iarăși, la nivel social este o problemă, căci în acest spirit deformat își educă, la rândul lor, copiii.

Să revenim, așadar, doamnele mele, cu picioarele pe pământ, în realitatea dură a zilelor noastre și să ne ducem lupta acolo unde este într-adevăr nevoie de ea.

Pe Cristina o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce nu te vopsești, Maia?

Când devine feminismul prea mult?

Din câte parfumuri ar fi bine să aibă o femeie, unul ar trebui să fie Capelli d’Oro (Linari)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. NUinseamnaNU / 26 September 2015 16:53

    Bună!

    Îți mulțumim pentru participarea în faza inițială a campaniei ”NU înseamnă NU”!
    Articolul tău a însemnat mult pentru noi, dar suntem siguri că a făcut diferența pentru cel puțin o persoană care avea nevoie de încurajare!

    Suntem gata să facem următorul pas în campania noastră, și avem nevoie de ajutorul tău:

    Vrem să construim o comunitate online, pentru ajutorul și susținerea victimelor violenței sexuale. Vrem să alcătuim acolo grupuri de suport private, unde victimele să poată să fie ascultate și susținute.

    Dacă ne ajuți, acesta este doar primul pas, pentru că din această comunitate și prin ajutorul articolelor tale, vom reuși să ajungem la acele persoane care sunt gata să se întâlnească cu noi față în față, și să ne povestească experiența lor: primul grup de suport pentru victime, cel pilot, va fi în București.

    În acest scop am pregătit o serie de teme de interes pentru public și victime, cu informații concrete despre care poți scrie. Scopul ar fi să le spunem tuturor că existăm, și încercăm să facem o schimbare.

    Pentru mai multe detalii, avem nevoie să continuăm să comunicăm cu tine, așa că te-am ruga să te înscrii în lista noastră de e-mailuri, pe care o găsești aici: http://nuinseamnanu.ro/nuinseamnanu-a-ajuns-la-faza-a-doua/.

    Te rugăm să ne susții în continuare, și îți mulțumim pentru tot, pe această cale!

    Echipa NU înseamnă NU

    Reply
  2. cristinalincu / 17 July 2015 21:04

    Nu am avut intentia sa jignesc pe nimeni, cum probabil nici voi, desi o faceti la adresa mea. Pe de alta parte, probabill ca nu m-am exprimat destul de clar, insa ideea e ca accentul NU trebuie sa cada pe probleme mici – de genul epilare, chiar daca ele exista si sunt discutate, ci pe probeme grave – nenorocirea din Vaslui fiind un exemplu in acest sens. Cu alte cuvinte, aceste inversunari ar trebui canalizate pozitiv. Pe de alta parte, daca eu aduc “shaming” sustinand ce am explicat cat am putut eu de clar in fraza anterioara, atunci ma retrag lasand adevaratele specialiste in domeniu sa-si faca treaba… Probabil ca nici campania #NuinseamnaNU nu va spune nimic. Acolo nu e vorba de epillare, stati linistite. Va invit sa va alaturati.
    In ceea ce priveste rastalmacirile, fiecare se pricepe sa le faca…

    Reply
    • icsela / 18 July 2015 1:15

      Nu am recurs la nicio rastalmacire. Am raspuns punct cu punct unui articol de shaming la adresa celor care aleg sa nu se epileze. Repet: nu esti in masura sa stabilesti prioritatile nimanui. Daca problema aceasta este atat de insignifianta de ce ai mai scris despre ea? Pe mine, personal, ma priveste aceasta problema si am raspuns unui articol public cu care sunt in dezacord. Desi mi se pare aiurea sa ma justific, am sa mentionez ca am luat atitudine atat personal, cat si public in mediul academic si cel activist privind hartuirea sexuala si nu numai de mai bine de 4 ani. Avand in vedere resursele limitate pe care le detin eu consider ca am facut o treaba buna. Ai tras concluzii, din nou, in necunostinta de cauza. Mi se pare lipsa de bun simt sa imi atragi atentia asupra lucrurile pe care ar trebui sa le fac si pe care nu. Stau linistita, drept pt care m-am alaturat de la bun inceput campaniei.

      Reply
    • Simone / 18 July 2015 3:27

      Cristina, n-as lua-o personal, site-ul este virusat cu ‘autoare’ si comentatoare cu pen!s fobia, niste bully cu 2idei fixe, care-si spun pe aici “feministe”, fara nici o legatura cu fenomenul. Rau faci ca le bagi in seama, ba vad ca au gonit si pe aia cativa autori care stiu sa scrie de pe catchy.lol, sper sa revina!

      Reply
  3. Ana Manolea / 17 July 2015 17:07

    Doamna, daca epilatul e o tema de toata jena, de ce ati abordat-o?
    Apoi, sunt si toti barbatii care nu se epileaza neigienici, lenesi etc.? Sau e o jignire care se aplica numai femeilor, ca ele au o datorie morala milenara si evolutionista de a se epila, pentru a putea fi validate drept igienice?
    Sau ati vazut ca e rost de trafic pe site si ati zis sa continuati?

    Reply
  4. Formatia Bucuresti / 17 July 2015 15:53

    Mă îndoiesc că pe cei ce recurg la asemenea gesturi/acțiuni i-ar interesa dacă e sau nu epilată..

    Reply
  5. icsela / 17 July 2015 15:00

    Pentru ca faci referire la unul din comentariile lasate de mine, as dori sa lamuresc cateva ceva. Nu a pretins nimeni ca aceea este o definitie a feminismului. Autonomia corporala este doar un aspect al feminismului. Nu lupta nimeni pentru renuntarea la drepturi, ci lupta tocmai pentru a dobandi unul si, anume, dreptul de a face ce vrei cu corpul tau fara sa vezi articole pe internet care te injosesc pentru alegerea facuta. Nu am pretins superioritate. Din contra, am cerut egalitate in tratament cu cele care au o alegere diferita de a mea. Asa cum eu le respect pe cele care se epileaza, asa as vrea sa fiu si eu respectata. Mi-ar placea sa nu sa mi se spuna ca sunt lenesa si nesimtita pentru o alegere care nu se afla in spectrul celei care cu atata usurinta ajunge la concluzii nefondate.

    M-am aprins pe un articol de toata jena, daca mai era necesar de mentionat asta. Faptul ca cineva este femeie nu garanteaza adeziunea la feminism – dovada fiind atat articolul, cat si mentalul colectiv.
    Nu stiu ce anume te face sa crezi ca feministele urmaresc sa raspunda DOAR unor astfel de articole. Nu cred ca esti in masura sa stabileti prioritatile nimanui, doar pe ale tale. Iar daca consideri ca ce s-a intamplat in Vaslui merita atentie: go for it! Dar pana acum s-a dovedit contrariul. Nici macar acest articol nu aduce o contributie, ci doar shaming.

    Din respect pentru victima din Vaslui, n-am s-o includ mai mult de atat in aceasta discutie epilat-viol. Sunt doua probleme diferite care trebuie abordat diferit. Solidarizarea cu celelalte femei (epilate sau nu) este un prim pas. Nu atacurile nefondate.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro