Printr-un straniu joc al sorÈ›ii, mi-a fost dat să locuiesc, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, în diferite țări din lume. Nu asta e important, ci faptul că statutul de călător sau acela de rezident a determinat diferite feluri de a simÈ›i ce înseamnă a fi român. De cele mai multe ori (È™i mai ales în urmă cu vreo zece ani), a fost vorba despre un puternic complex de inferioritate, resimÈ›it în toate formele lui, mai ales dacă mă aflam într-una dintre țările Europei. DeÈ™i nu voiam să recunosc, a fi român venea la pachet cu ruÈ™inea că, bunăoară, muzicantul care cerÈ™ea pe pod era român sau femeile care rătăceau suspect, fără un rost aparent, în faÈ›a unui muzeu celebru, vorbeau româneÈ™te. Tăcerea politicoasă, cu gura încreÈ›ită sau cu un zîmbet îngheÈ›at, care însoÈ›ea răspunsul meu întrebarea De unde sunteÈ›i?, pusă de un interlocutor din spaÈ›iul vest-european, era deopotrivă de natură să mă uimească, dacă nu să mă întristeze. ȘtiÈ›i, suntem romanici, latini, încercam apoi o explicaÈ›ie timidă, A, da?, interesant…
ÃŽntr-un caz fericit, unii auziseră de Hagi sau de Nadia Comăneci, È™i asta, în mod cert, mă bucura, e totuÈ™i mai bine decît nimic. Și-mi venea apoi să zic ceva grozav cu care naÈ›ia mea să poată fi identificată, Dac-aÈ›i È™ti ce deltă sau ce munÈ›i sau ce mare avem, ehe, dar È™i că… BrâncuÈ™i, Coandă, uite, Matisse a pictat ia românească È™i Eliade, È™i Ionesco, È™i Culianu, o, È™i Enescu È™i Vladimir Cosma, È™i uite naiul lui Gheorghe Zamfir, dar staÈ›i că mai am, uite Alina Cojocaru, È™i românii care iau premii la concursurile NASA È™i româna care se vorbeÈ™te în Silicon Valley, informaticienii români... Un puternic sentiment de superioritate, generat de cel, la fel de puternic, de inferioritate, m-a determinat, în astfel de momente, să vreau să cred că suntem o naÈ›ie compusă din cavaleri în armuri strălucitoare, rămaÈ™i, printr-o neÈ™ansă istorică anonimi (È™i ceva cu PorÈ›ile Orientului), cel puÈ›in, dacă nu moÈ™tenitori paradoxali ai unei romanități izolate È™i, prin asta, spectaculoase È™.cl., È™.cl. ÃŽn alte spaÈ›ii, în afara continentului european, de pildă, sentimentul ăsta nu a mai apărut, poate pentru că generozitatea È™i ospitalitatea, în aceste spaÈ›ii, se manifestă după alte criterii È™i au în vedere alte considerente.
Citiți și Cum recunoști un român în Europa occidentală
ÃŽn timp, mi-am dat seama că tot ce e, de fapt, important e ca românii, acolo unde se află ei, È™i se află peste tot, dar peste tot, în lume – È™i nu vorbesc aici de turism, cât de faptul că s-au dus să muncească sau să înveÈ›e -, să facă figură onorabilă. Să-È™i vadă de treaba lor. Am avut ocazia să văd că generaÈ›iile tinere, ajunse să înveÈ›e sau să muncească în spaÈ›ii străine de România, nu simt complexul de inferioritate pe care eu l-am simÈ›it ori de câte ori am călătorit. Să se fi schimbat lucrurile? Am stat de vorbă cu ei È™i am văzut, întâi cu surpriză È™i apoi cu bucurie, că ei se simt, în primul rând, cetățeni ai lumii È™i-abia apoi români, că fraternizează egal cu cei din jur, că nu se simt deloc inferiori altor naÈ›ii, ci doar colegi cu cei aflaÈ›i, exact ca ei, la învățătură sau la muncă, indiferent dacă sunt români, englezi sau indieni, chinezi sau bulgari. Mi-a venit inima la loc odată cu generaÈ›iile astea de români tineri È™i nonÈ™alanÈ›i, încrezători È™i dornici să facă treabă bună. Printre ei poate vor fi fiind È™i unii dintre cei cărora le-am semnat aplicaÈ›ia sau recomandarea de a studia la una dintre universitățile engleze, germane, olandeze sau americane È™i cărora, înainte de a pleca, le mai spuneam o dată să nu-È™i vorbească de rău È›ara din care au plecat, dar nici È›ara de adopÈ›ie È™i mai ales să nu uite să se întoarcă acasă È™i să aducă tot ce e bun din ceea ce au învățat.
În tot acest timp, m-am mai lecuit de rușine, cerșetori români nu mai văd, românii fac treabă foarte bună pe unde sunt prin lume. Încă mi se mai strânge inima, din alte (vechi) motive. Că nu avem pârtii de schi, că nu avem autostrăzi, că unii dintre guvernanți sunt mai degrabă personaje din farse sau comedii de moravuri etc. Că nu știm ce să facem cu oamenii excepționali et alii.
Dar știți ce? Mie îmi plac românii. Pentru că fac treabă bună pe unde se duc. Pentru că sunt veseli, pentru că umplu spațiul din jur cu voie bună, pentru că își adună patriotismul spart în bucăți și încearcă să îl recompună cum pot, că încă mai poartă ii. Că știu să bea cu poftă. Că știu să bea cafea și să stea la taclale. Că există mici. Și sarmale. Și fasole cu ciolan. Că se duc în curse imposibile la Cercul Polar și le mai și cîștigă. Că Salonul Cărții de la Paris sau Tîrgul Internațional de Carte de la Leipzig. Că sunt toleranți. Of, și sentimentaaali. Că sunt seducător de anacronic de mândri de folclorul lor. Că nu sunt xenofobi sau extremiști, iar asta nu e deloc puțin lucru.
Eu m-am lecuit și de complexul de inferioritate pe care îl aveam ca român călător sau ca rezident periodic. Acum, dacă aud românește în jur, mă duc și salut și îmi ofer ajutorul. E tare bine. Trăiesc într-un spațiu în care a ști că România e în Europa e mare lucru.
Nu mă mai supăr. Zîmbesc și știu că Simona Halep o să mai cîștige un meci. Și că tinerii care acum sunt risipiți în multe dintre universitățile lumii se vor întoarce în România.
Și că, în definitiv, rumânii, cîți se află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramuroșu, de la un loc suntu cu moldovenii și toți de la Rîm se trag, vorba-aia.
Pe Ohara o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt o bancă de amintiri olfactive
De unde începem să construim?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
