Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

A naibii femeie! Cred ca i-am zărit c*aiele

28 April 2018

Nicoleta BeraruMă apuc să dau cu aspiratorul. Mi-e plin capul de gânduri. Ca viermii împăratului Irod forfotesc gândurile în capul meu. Tăceți naibii din gură! De ce-mi curg lacrimile? Nu zic unii că-s eu o femeie cu c*aie? Ce-o mai fi şi aia? Că eu n-am văzut niciuna plimbându-se cu testicule la gât?! Se zice că femeile astea-s tari ca piatra. Eu nu-s aşa. Uite, acum, habar n-am de ce plâng. Că-i cărpănosul de bunicu-miu în sicriu? Că n-am avut minte nici cât o curcă să-i fi spus nişte vorbe frumoase înainte de-a se tot duce? Că nu pot şi eu să fiu acolo cu ai mei, să-l văd, să-l conduc la locul de veci  şi să-i arunc un mână de ţărnă peste coşciug şi să-i zic „Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească! Să-ţi fie ţărna uşoară!”?

A murit bunicul azi noapte.

Dumnezeu să-l ierte!

Pfff. Ce obosită sunt! N-am niciun chef să iau telefonul în mână sau să deschid calculatorul ca să-mi anunţ verii, neamurile… Şi câte am de făcut azi!… O altă zi de rahat, în care abia am timp să-mi trag sufletul. Acum şi-a găsit şi el să moară! Hai să-i aprind o lumânare, că-s botezată creştineşte şi aşa se cuvine.

Isuuseee! De unde vin lacrimile astea? Oare joc teatru? Te pomeneşti că sunt tristă?? Moşneagul ăsta mort, care e bunicul meu, care-a trăit nouăzeci şi şase de ani, m-a crescut. Mirosea a lapte de oaie şi a caş, când mă dădea huţa pe picioare, seara, când venea de la stână şi-mi zicea o poveste cu nişte păsări care-şi făcuseră cuib în barba unui moş. Nu mai ştiu despre ce mai era povestea. Cred că aveam vreo trei ani. Doar mirosul acrişor, mâinile lui aspre, care ţineau zdravăn şi tandru mânuţele mici şi calde ale nepoatei şi senzaţia de siguranţă în balans, când mă ridica şi mă cobora, dându-mă huţa, mi-au mai rămas.

plâns

Flacăra lumânării pâlpâie calmă. Je pleure comme une Madeleine, cum ar zice francezii (plâng ca o Magdalenă) şi mi-e ciudă pe mine. Bunicu-miu a murit singur, aşa cum a trăit o viaţă. Şi ce mă tot mir? Parcă nu suntem noi toţi nişte singuratici pe lumea asta? Nu l-am mai văzut de anul trecut, când am fost în vacanţă de vară în România. Şi nu i-am simţit lipsa. Fiecare cu viaţa lui! Ahh: sau cu moartea lui! Că, dintre noi doi, viaţă mai am doar eu. Accidental. Putea să fie şi invers. Fir-ar să fie de plâns! Trebuie s-o tai la muncă. Viaţa – parşivă şi mincinoasă: de cele mai multe ori îţi arată ciocolată şi când întinzi mâna pofticios, cu balalele curgându-ţi, precum câinele lui Pavlov, ţi-o retrage, cu un surâs viclean şi maliţios. Moartea e mai cinstită. Cinstită şi cinică. Dar cine are nevoie de cinism?

De miercuri n-am mai dat cu aspiratorul. Azi e vineri. Trebuie să caut bine câteva fire de păr sau câteva firimituri. Caut asiduu şi mă mişc iute. Dar gândurile viermuiesc mai iute decât mine. Gata! Acum şterg praful. În seara asta am invitat la masă o colegă. O afgană. Singură-cuc în Belgia. Bărbat-su, fost chirurg, a fost omorât de talibani. Ea trăieşte în Belgia, băieţii, amândoi studenţi – în Canada. Frate-su, în Germania. Soră-sa, în Afganistan. C*cat de viaţă! Singură! La serviciu, uneori, o văd plângând după computer. Alteori, o văd fericită cu o pereche de pantofi noi. În Afganistan a fost profesoară la o universitate. Îşi iubise bărbatul tare. Mi-a arătat poze cu el. Frumos bărbat! L-au omorât talibanii pentru că lucra la Crucea Roşie Internaţională; opera şi soldaţi din armata statului, şi talibani. După un atac într-un sat, talibanii l-au suspectat că a transmis informaţii armatei şi l-au omorât. Viaţa… – fragilă; ca un firişor de scuipat care se evaporă la cea mai firavă pală de vânt. Doar moartea e puternică. Asta nu ştie nici de ruşine, nici de bună-cuviinţă, nici de milă. Nici Dumnezeu n-o poate controla. Îşi face de cap după bunul său plac.

Odată, când am mers să mâncăm în oraş, văzându-mă abătută, Fahima, colega asta a mea afgană, mi-a zis: „În viaţa noastră, necazurile vin şi pleacă – e mereu un flux şi-un reflux. Avem impresia că nu le putem face faţă, însă suntem mai tari decât ne ştim noi pe noi înşine sau decât am putea să credem. Nu absenţa necazurilor, ci tocmai ele ne fac puternici. Şi tot ele dezvăluie şi formează caracterele oamenilor. Cât suntem încă vii, mai putem inventa posibilităţi. Doar morţi suntem total neputincioşi.” A naibii afgana! Cred ca ei i-am zărit c*aiele. Încep oare să pricep şi eu ceva?

Dar mortul de bunicu-miu tot mort rămâne. Şi cât am crezut eu că n-am nicio treabă cu moartea lui, că sunt o actriţă în lacrimi!… Ei, uite, că m-a doborât moşneagul! E tare şi-n sicriu. A fost tare toată viaţa lui grea şi acum dusă. Nu vreau să piş ochii. Unde, Doamne, Dumnezeule Mare, mai e vreun firicel de praf?

Casa mea arată acum ca un pahar scos din maşina de spălat vase. Dar e pentru că vine Fahima la cină…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea care se repetă la nesfârșit

Bărbații nu plâng și nu se vaită niciodată

Casa părintească

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,070 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro