Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

A venit și a luat-o într-o zi de sărbătoare…

21 May 2018

FELICIA DOLEANUDoar un vis. Un vis în care iar am intrat tiptil, ca o pisicuță, în camera bună a bunicilor.

Când eram mică, îmi imaginăm că se numește așa pentru că acolo sunt toate bunătățile: dulceață de vișine, de gutui, de nuci verzi, rahat, stafide, bomboane aurii umplute cu miere, chiar și zahăr cubic. Ce nu găseai în camera bună?!

Mai târziu am aflat că era bună, pentru că o țineau de bună… Adică așa, ca pe o haină de sărbătoare pe care n-o terfelești prin curte. În plus, era și camera de oaspeți. Chiar îmi doream să fiu și eu într-o zi oaspete acolo. Mă fascinau în mod deosebit șiragurile de mărgele, de sticlă probabil, atârnate de oglinda ovală în ramă de lemn de cireș… Strălucirea lor, în lumina soarelui care se reflecta în oglindă.

Într-un sertar, se găsea o casetă de bijuterii, într-o veche cutie de bomboane fondante. O luam ca pe o comoară, cu inima ticăind să-mi spargă pieptul, mă urcam cu ea în vârful patului, printre zecile de perne „fantezie” și le scoteam rând pe rând, admirându-le, înfășurându-le pe gât, pe mâini sau pe glezne…

Știți ce sunt pernele-fantezie? Sunt niște perne, probabil inspirate din Orient, rotunde ca niște roți, cu mătase plisată în culori cât mai vii, roșu, albastru, galben, verde, auriu. Pe o parte au o broderie cu flori, fluturi, îngerași sau monograme, neapărat prinse în volănașe sau dantelă. Pe vremuri, cred că le primeau nașii de la fini și cum bunicii mei aveau o armată de fini, eu puteam să-mi construiesc o cazemată din perne-fantezie.

bunici

În noaptea aceasta, în vis, am făcut din nou o vizită nepermisă în camera bună. Același miros de gutui coapte. Nu am umblat nici la borcanele de dulceață cu nuci verzi, nici cutia cu rahat n-am căutat-o, deși sigur ar fi fost la locul ei, nici măcar mărgelele roșii sau galbene de sticlă nu le-am atins… M-am uitat doar la poze. Poze îngălbenite, lipite unele de altele și înrămate în tablouri. Bunica, mireasă, speriată ca o potârniche și bunicul mândru ca un păun, lângă ea. Poze cu doamne în costume de epocă, alături de femei în costume naționale. Poze cu soldați – frații bunicii – care nu s-au mai întors din război.

Poze cu mine, pe la vreo cinci ani, în costum de cowboy, cu pălărie și pistoale (pentru cal nu a mai avut fotograful bani). Poze cu finii, cu nepoții și chiar cu strănepoții… Pe toți i-am revăzut în noaptea aceasta, în camera bună. Îmi aminteam în vis cum mă îmbrățișa bunica atunci când povesteam ceva cu patos:

– Doamne, Doamne, numai inimă și căc*t e-n tine! și mă pupa apăsat pe obraji.

Mi-am amintit când am vizitat-o ultima oară. Se însera. Am intrat în curte. Câinii lătrau. Luminile nu erau aprinse. Am început să o caut prin casă. Am găsit-o într-o cameră. Nu deschisese nici televizorul, nici radioul, nici lumina. Era lipită de sobă, ca o umbră mică.

Am aprins lumina. S-a uitat la mine cu ochii aceia albaștri ca safirul.

– Ce faci, mamaie ?

– Ce să fac, mamă? Mă întreb pentru ce mai trăiesc? mi-a răspuns cu vocea gâtuită.

Am îmbrățișat-o și a început să plângă. Îi era dor de bunicul. Plecase de doi ani după aproape șaizeci de ani de căsnicie, spunându-i mai în glumă, mai în serios:

– Fă, Lenuțo, io nu te las să te chinui mult. Te las să-mi faci pomenile și vin să te iau, fă!

S-a ținut de cuvânt bunicul. A venit și a luat-o într-o zi de sărbătoare. De onomastica ei, pe 21 mai. A sărbătorit un pic cu rudele și, acuzând o ușoară durere de cap, s-a retras, amintindu-i mătușii că a pregătit două coșuri pline cu căpșune pentru piață, a doua zi dimineața. Să vină deci la ora cinci să o ajute. A doua zi au găsit-o dormind, liniștită și frumoasă ca un înger, acoperită până la gât, cu mâna pe pernă, de parcă s-ar fi lăsat mângâiată.

M-am trezit în dimineața aceasta cu mirosul de gutui, cu imaginea atât de vie a bunicilor mei, simțindu-mă atât de mică și alintată, de parcă aș fi așteptat să-i aud certându-se: „Dă-i lui tataie să pupe o țițică!” „Nu, aia e a mea!” zicea bunica … Iar eu tot încurcăm dreapta cu stânga … Fiecare avea o țițică, o mânuță, o buculiță!

Dragii mei, vă mulțumesc pentru clipele minunate pe care mi le-ați dăruit, pentru sutele, miile de sărutări și îmbrățișări! Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Două puncte ucigașe

Zâna cu ochii verzi

Sunt viu, dar e ca și cum aș fi mort

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,889 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro