Anthony Bourdain – o posibilă explicație pentru sinucidere

28 September 2022

„Călătoria nu este întotdeauna frumoasă. Nu este întotdeauna confortabilă. Uneori doare, chiar îți rupe inima. Dar e în regulă. Călătoria te schimbă; ar trebui să te schimbe. Îți lasă urme în memorie, pe conștiință, pe inimă și pe corp. Iei ceva cu tine. Cu puțin noroc, vei lăsa și tu ceva bun în urmă.”

“Eu știu ce vreau. Vreau totul. Vreau să încerc totul o dată. Dacă pledez pentru ceva, acest lucru este să te miști. Cât de departe poți, cât de mult poți. Să traversezi oceanul, or, pur și simplu, râul. Mergi în pantofii altcuiva sau cel puțin mănâncă din mâncarea altor oameni. E un câștig pentru toată lumea”.

“Mănâncă la un restaurant local în seara asta. Gustă din sosul de smântână. Bea o halbă rece la ora 4 într-un bar aproape gol. Du-te undeva unde nu ai fost niciodată. Ascultă pe cineva despre care crezi că nu are nimic în comun cu tine. Comandă friptura în sânge (n. red. dar dacă e de ceafa de porc, și sos pentru friptura de porc). Mănâncă o stridie. Ia un Negroni. Ia două. Fii deschis către o lume în care s-ar putea să n-ol înțelegi sau să nu fii de acord cu persoana de lângă tine, dar oricum bea ceva cu ea. Mănâncă încet. Lasă bacșiș chelnerului. Verifică cu un telefon ce-ți fac prietenii. Verifică și cum ești tu. Bucură-te de călătorie.”

“Corpul tău nu e un templu, e un parc de distracții. Bucură-te de călătorie.”

Cuvintele de mai sus îi aparțin celui care a fost Anthony Bourdain. Care nu s-a mai bucurat de călătorie și și-a luat zilele pe 8 iunie 2018, la doar 61 de ani.

De atunci, n-am avut niciodată întreaga poveste care să ne spună ce s-a întâmplat, cum și-a luat viața tipul care avea cel mai bun serviciu din lume.

Dar pe 11 octombrie 2022, editura Simon & Schuster va publica așa zisa primă biografie neautorizată a scriitorului și documentaristului de călătorii. „Down and Out in Paradise: The Life of Anthony Bourdain” semnată de Charles Leerhsen.

Leerhsen nu este prima persoană care încearcă să explice de ce s-a sinucis Anthony Bourdain, dar cartea lui oferă o teorie – când ești gata de orice umilință pentru a nu fi părăsit de femeia pe care o iubești, iar ea taie în carne vie pentru că e deja a altui bărbat, viața devine insuportabilă.

Bourdain și actrița Asia Argento, iubita pentru care a renunțat la tot.

New York, aprilie 2018, la un eveniment

©Derek Storm/Everett Collection/Alamy

După ce Anthony Bourdain și-a luat viața într-o cameră de hotel din Franța, în 2018, prietenii săi apropiați, familia și oamenii care timp de decenii l-au ajutat să devină un star internațional de televiziune și-au închis rândurile împotriva roiului de anchete din mass-media și au păstrat o mare tăcere, în special despre ultimele lui zile.

Acea tăcere a continuat până în 2021, când mulți din cercul său interior au fost intervievați pentru documentarul „Roadrunner: A Film About Anthony Bourdain” și pentru „Bourdain: The Definitive Oral Biography”. Cele două lucrări au arătat o latură mai complexă a lui Bourdain, care devenise din ce în ce mai conflictual cu privire la succesul său și în ultimii doi ani făcuse din relația cu actrița italiană Asia Argento principalul său punct de interes. Dar niciuna nu a arătat în mod direct cât de dezordonată devenise viața lui în lunile care au precedat noaptea în care s-a spânzurat.

Ei, bine, cartea cea nouă este plină de detalii proaspete, intime, inclusiv texte neprelucrate, pline de angoase din zilele de dinaintea morții lui Anthony Bourdain, cum ar fi schimburile sale finale de mesaje cu iubita lui, dar și cu Ottavia Busia-Bourdain, soția lui de 11 ani care, până s-au despărțit în 2016, devenise confidenta lui.

„Îmi urăsc și fanii. Urăsc să fiu faimos. Îmi urăsc slujba”, i-a scris fostei soții  într-unul dintre schimburile lor de mesaje aproape zilnice. „Sunt singur și trăiesc într-o incertitudine constantă.”

Informațiilr cele mai interesante au venit în principal din dosarele și mesajele extrase din telefonul și laptopul lui Anthony, care erau în proprietatea și controlul soției. Autorul nu a dezvăluit cum a ajuns în posesia acestor informații, dar nu se așteaptă să existe/apară obiecții.

Cartea aprofundează în relația lui Bourdain cu Argento. Cei doi au fost implicați aproape doi ani într-o relație tumultoasă și foarte publică pentru care Bourdain părea dispus să facă orice ca s-o păstreze.

23 septembrie 2017, Italia, în vacanță, de ziua ei, împlinea 42

„Sunt îndrăgostit fără speranță de această femeie”, i-a scris el soției sale.

Bourdain a cheltuit sute de mii de dolari pe Argento, oferind sprijin financiar pentru ea, cei doi copii ai săi și uneori și pentru prietenii ei, potrivit cărții. A insistat în fața colegilor cu care lucra ca ea să regizeze și să apară în serial și a devenit un susținător feroce al mișcării #MeToo după ce Argento i-a spus reporterului Ronan Farrow în 2017 că Harvey Weinstein a agresat-o sexual.

La un moment dat, scrie Leerhsen, Bourdain a angajat un detectiv privat să-l investigheze pe Jimmy Bennett, un tânăr muzician și actor care avea 7 ani când a fost ales pentru rolul fiului doamnei Argento în filmul „The Heart Is Deceitful Above All Things”, regizat de ea în 2004. Pentru că, după ce Argento a povestit despre agresiunea sexuală din partea lui Weinstein, Bennett a depus o notificare de intenție de a o da în judecată pentru ceea ce avocații săi au susținut că este agresiune sexuală: el și Argento au făcut sex când ea avea 37 de ani și el, încă minor, doar 17 ani. Bennett a cerut 3,5 milioane de dolari, Bourdain a aranjat în liniște să-i plătească doar 380.000 de dolari.

Argento îi controla viața, conturile de social media, o scoteau din sărite postările în care apărea alături de copii și fosta soție. O situație care îl stânjenea și întrista.

Cu cinci zile înainte de moartea sa, Argento a fost fotografiată dansând cu reporterul francez Hugo Clément în holul Hotelului de Russie din Roma, unde ea și Bourdain stătuseră împreună. Bourdain a fost supărat și în următoarele câteva zile a căutat numele ei online de sute de ori, iar cei doi s-au certat prin mesaje și la telefon.

„Cred că la sfârșit, în ultimele zile și ore, și-a dat seama ce a devenit”, a spus Leerhsen în carte. „Nu îl respect pentru că s-a sinucis, dar și-a dat seama și, în cele din urmă, a știut că nu vrea să fie acea persoană care a devenit.”

Starea minții lui Bourdain în ultimele sale zile și ore va fi pentru totdeauna o chestiune de speculație. Dar nu există nicio îndoială că prietenii lui erau îngrijorați, iar ultimele sale texte au aruncat puțină lumină asupra stării sale de spirit.

Cu o zi înainte de final s-au certat din nou.

„Sunt bine”, i-a scris el. „Nu sunt răutăcios. Nu sunt gelos că ai fost cu un alt bărbat. Nu te dețin. Esti liberă. Așa cum am spus. Așa cum am promis. Cum am vrut să spun cu adevărat. Dar ai fost neglijentă. Ai fost nesăbuită cu inima mea. Viața mea.”

Singurul lucru care a durut, a scris el, a fost că întâlnirea a avut loc în hotelul din Roma pe care l-au iubit. I-a cerut mila. Ea a scris: „Nu mai suport asta”. I-a spus că nu poate suporta posesivitatea lui și că nu mai poate rămâne în relație.

După filmările de a doua zi, relatează Leerhsen, Bourdain a ieșit singur și a mâncat și a băut mult. El și Argento au avut apoi ultimul lor schimb de mesaje, pe care domnul Leerhsen îl plasează la începutul cărții sale:

Bourdain: E ceva ce-aș putea face?

Argento: Să nu mă mai f*ți la cap!

Bourdain: OK

În seara aceea, s-a spânzurat.

sursa

N.red. 

În 2021, de ziua lui Bourdain, când ar fi împlinit 65 de ani, Argento a postat pe Insta o serie de fotografii și filmulețe, la care a comentat: “Mi-e frig și aș vrea să fiu cu tine acum.” Sau “Sărbătorindu-l pe cel mai incredibil bărbat pe care l-am întâlnit vreodată. Mi-e dor de tine în fiecare zi. Prețuiesc fiecare moment pe care l-am împărtășit în viața noastră împreună. Îți simt prezența și forța. Strălucești atât de tare cu în mine. Te iubesc, dragul meu A. Happy Birthday!”

Acuzată de moartea lui Bourdain din cauza infidelității ei, la două luni de la moartea lui, Argento a vorbit:

“Oamenii spun că l-am omorât. Înțeleg că lumea are nevoie să găsească un motiv. Și eu aș vrea să-l găsesc. Oamenii au nevoie să creadă că s-a omorât pentru așa ceva. Și el m-a înșelat. Nu era o problemă pentru noi. Era un bărbat care călătorea 265 de zile pe an. Când ne vedeam, ne făcea o mare plăcere să fim împreună, dar nu suntem copii. Suntem adulți. De ce-mi pare extraordinar de rău este că era atâta durere înăuntrul lui și eu n-am văzut-o. Și pentru asta mă voi simți vinovată toată viața.”

În 2020, la comemorarea dispariției lui Bourdain, Argento a postat o fotografie în care era nemachiată și cu ochii plânși. “Vrei durere? Iată durere. N-am nevoie de filtre. Doi ani fără dragostea mea. ”

Asia Argento, 47, este azi într-o relație cu actorul Michael Pitt, 41.



Citiţi şi

O altă sinucidere – Anthony Bourdain

De ce nu sunt femeile cei mai buni bucătari

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro