Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Aventuri în Thailanda

27 April 2018

FELICIA DOLEANUDin ciclul: „Sunt plină de amintiri”

– continuare de aici

A sosit clipă îmbarcării. Era un avion imens, nu mai călătorisem niciodată cu asemenea mașină. De data aceasta, dintr-o neînțelegere, nu am călătorit la clasa întâi. Am încercat să lămuresc situația, însă stewarzii erau atât de amabili, eu eram așa de obosită, încât am renunțat și m-am așezat pe locul indicat. Călătorisem câteva ore cu mașina, câteva ore așteptasem în aeroportul din Dusseldorf, peste șase ore primul zbor, încă vreo șase ore de așteptare în Teheran, nu visam decât un duș fierbinte și un așternut curat, dar era drum lung până acolo.

Avionul avea scaune pe trei rânduri: stânga, dreapta și pe mijloc. Eu mă aflăm pe rândul din mijloc, încadrată în stânga de un domn de peste șaptezeci de ani și în dreapta de unul de vreo patruzeci. Cred că eram câteva sute de pasageri la bord, din care vreo trei patru femei europene, vreo cinci-șase thailandeze și restul, bărbați nemți. Era o atmosfera de stadion. Auzisem, dar refuzasem să cred, că Thailanda este o țară a sex-turismului. Acum mă convingeam cu ochii mei. Nici nu decolasem bine și atmosfera se încinsese. Băieți vorbeau fără rezerve, își dădeau ponturi, sfaturi, prețuri, făceau bancuri cu și despre pedofili. Mă uitam la ei și încercam să-i înțeleg. Mulți dintre ei nici măcar la un bordel nu ar fi avut șanse să primească vreo femeie. Prostituata din Germania e cam pretențioasă; dacă nu-i place fața cuiva, nu o poate nimeni obliga să accepte orice.

Simțeam cum oboseala mă toropește și conștientizam că nu voi putea dormi în următoarele șase ore în poziția șezut, cu balamucul din jurul meu, așa că am încercat să citesc. Bătrânul din dreapta avea un ten închis la culoare, un început de chelie, o tentă de cocoașă, niște ochi bulbucați, un nas coroiat și buze groase-groase, de culoare violet. Îmi amintea de personajul acela din Felix și Otilia, sau Enigma Otiliei (tatăl Otiliei, cel care își tot numără banii, zgârcitul) sau poate așa mi-l imaginasem eu!

Domnul din dreapta avea o față de limbric. Insipid, blond, cu câțiva fulgișori lipiți pe creastă, cu niște buze subțiri și umede, întinse peste niște dinți mărunței, o privire fixă și excitată de onanist. De câte ori îmi întorceam capul spre el, îmi zâmbea pervers și-și ridica un pic sprâncenele subțiri și roșcate la modul: Singurică-singuricăăă?

femeie thailanda

Hagi-Tudose buzatul completa cuvinte încrucișate și încă un joc asemănător cu cifre. Cam la fiecare sfert de oră, îl apuca o tuse tabagică, neapărat în direcția mea. După câteva minute de luptă vitejească, reușea să o învingă, urmând un ritual înfiorător de scârbos. Bucățile de plămâni, flegmele și ce mai rezulta în urma accesului de tuse erau după aceea adunate sârguincios, strivite între vârful limbii și cerul gurii, făcând să i se vadă niște scrijelituri ca un gard, pe limba aproape violetă, scoțând niște plescăituri ca un motan la lins smântână. Îmi simțeam stomacul în gât. De câte ori încercam să evit să-mi tușească în față, mă întorceam spre domnul limbric, care abia mă aștepta cu semnul întrebării pe față, rânjind. Eram disperată. Mi-am scos parfumul din geantă, mi-am udat eșarfa, m-am bandajat peste tot capul și pe față, mi-am înfipt dopurile-n urechi și am dat muzica la maxim…

Am ajuns, în sfârșit, la Bangkok. Făceam pipi pe mine. Mi-a fost imposibil să folosesc toaleta din avion. Nici măcar nu am încercat, văzând câtă vânzoleală era. După ce am aterizat, a început un adevărat travaliu. Oboseala, căldura și vezica super-plină mă ucideau. Benzi rulante care nu se mai sfârșeau. Simțeam că mă comprim ca burduful unui acordeon, în mâinile unui lăutar bun.

Mi se părea un aeroport interminabil. Până la urmă, am ajuns la ghișeu. Un haos total. Peste tot în lume, mai puțin în Bangkok și București, stă un pasager în fața unui ghișeu, respectiv a unui om în uniformă. Acolo erau zeci de ghișee, cu sute de cozi, cu mii de persoane. Îmi aminteau de cozile copilăriei, când mă pedepsea tata, după ce mă prindea citind noaptea, să cobor la complexul alimentar de la parterul blocului în care locuiam, la șase dimineața, la coadă la sana.

M-am așezat la o coadă care mi s-a părut mai scurtă și doar pe vreo trei rânduri, nu ca celelalte, pe cinci. Mă mutăm de pe un picior pe altul ca o barză. Nici măcar nu mai aveam puterea să-mi ridic bagajul de mână, așa că îl tot împingeam cu piciorul câte zece centimetri. Mi se părea că nu avansez deloc. Dintr-odată, le-a venit o idee genială celor din aeroport: băștinașii să treacă fără control. S-au mai rărit rândurile, dar s-a produs și un pic de ambuscadă. Devenisem ușor mai optimistă. Mai aveam cam doi metri până la ghișeul unde prezentam pașaportul cu viza de intrare, iar dincolo de ghișeu trebuia să fie un veceu, un veceu frumos, cu apă multă, rece… abia așteptam. Când mai aveam doar două persoane până să dau pașaportul la control, apare un tip de vreo doi metri, mă calcă pe picior, mă împinge cu abdomenul și se proptește fix în fața mea. De regulă, nu accept așa ceva, sunt olteancă, ce naiba!, dar de data aceasta nu aveam forță să mă lupt cu animalul și-n plus, făceam pipi pe mine. Thailandezii sunt foarte amabili, prietenoși, nu vorbesc cam nicio limba străină, dar zâmbesc în toate limbile. Domnul mare și grăbit se apleacă spre micuța asiatică zâmbitoare și în timp ce cu dreapta îi dădea pașaportul apare din stânga și cadâna lui, tot brunetă, tot mare ca el, înveșmântată în ceva negru, ca o rândunică imensă, și-i pune pașaportul în mâna stângă. Mă uit atentă și constat că sunt egipteni. Între timp, mai apar încă vreo două rândunici d-astea mari, cu rândunoii din dotare. Se adunaseră vreo patru perechi. Nu-mi venea să cred. Primul, cel care mă împinsese mai în spate, nu rezolvase încă problema lui și a soției, dar aduna harnic pașapoartele celorlalți. Eu, furioasă, dau un șut la bagajul meu de mână, uit de vezica plină și de căldura ucigătoare, mă cațăr pe geamantan și-l trag pe egiptean de haină, întrebându-l în toate limbile pe care le știu dacă sunt cumva invizibilă. El, surprins, încearcă să-mi explice, să se scuze, arătând către adunătura de pinguini giganți, că este Familia, familia lui. Printr-o mișcare dibace, de la înălțimea conferită de geamantane, strecor pașaportul la vizat și apoi, privindu-l direct în ochi, exclam surprinsă:

– Aaaa, familiiiaaa! Mo-ment!

Mo-meeeeeeeeeeent! zic cu vocea mea de soprană, și-i fac cu mâna unei doamne în vârstă, nemțoaice – cu care călătoream din Germania, și-mi zâmbise de câteva ori amabil.

– Tanteeeeee Gerdaaa? Vinooooo te rog!

Femeia mă privea mirată, arătând cu degetul spre piept, neîncrezătoare.

– Daaaa! zic eu făcând nerăbdătoare din mână.

– Ia-l și unchiul Jurgen! urlu eu în germană și-i indic domnul de lângă ea.

Îmi fac loc cu spatele, ca la handbal, când trebuia să pătrund pe semicerc. Tante Gerda și unchiul Jurgen vin neîncrezători, iar eu îi invit să dea pașapoartele la ghișeu rapid. Privesc în sus spre egiptean și-i spun radiind de fericire: Familie, meine Familien! zic mândră, nevoie mare.
„Tante Gerda” mă îmbrățișează, râzând în hohote. „Unchiul Jurgen”, disciplinat, mi-a mulțumit și atât. Familie iubitoare, ce naiba! Mă mai întorc o dată și mai chem încă doi, mai din spate, care-mi păreau mai familiari, intersectându-ne de câteva ori, prin trei aeroporturi și două avioane, în ultimele douăzeci de ore din viața mea, adăugând cu voce puternică: Schwester, Brudeeer!

– Familie, Familie, meine Familie! zic zâmbind amabil atât nemților, cât și egiptenilor și constat că nici măcar nu mă mai trecea pipi.

Probabil că familia mea ar fi fost mult mai numeroasă decât a egiptenilor, dacă nu ar fi sunat telefonul. Prietenii mei nemți erau disperați, că-mi trimiseseră un taxi, iar taximetristul se plictisise așteptându-mă.

Am plecat apoi să-mi recuperez sticlele de vin (o altă odisee!) Taximetristul obosise să țină pancarta cu numele meu deasupra capului și se așezase jos, punând-o la picioare, încercând să telefoneze în Hua-Hin să vadă dacă mai așteaptă sau am rămas pe undeva. După ceva căutări, l-am descoperit. M-am prezentat și am plecat.

În mașină, iar simțeam că nu pot să-mi țin ochii deschiși. Aveam de parcurs câteva sute de kilometri. Autostrăzi imense, cu foarte multe benzi, apoi, plantații de orez, plantații de ananas, muzică asiatică cu voci pițigăiate la radio. Demi-semi adormită, simt că pune frână. Visam că mă răpise taximetristul și voia să-mi taie gâtul. Mă trezesc respirând sacadat, agresivă, pusă pe scandal. Tocmai voiam să-i ard o geantă-n cap bietului om, când îl văd arătându-și toți dinții și întrebându-mă probabil dacă doresc kaffeeee, koffeeee, kaaafee și-și ducea o ceașcă imaginară la gură, sorbind din ea. Oprise la o benzinărie. Am coborât doar că să fac mișcare. A cumpărat pe lângă cafea și niște fructe proaspete, curățate, tăiate în cuburi mari și reci, prezentate în pungi: pomelo, pepene roșu și galben, ananas. Delicioase.

Peste trei ore și ceva am ajuns în Hua-Hin, orașul regelui, la Golful Siam.

– va urma –

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Câteva neînțelegeri în marginea referendumului

Tu cum gestionezi nostalgia post-vacanță?

Bhutan, Regatul Fericirii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
659 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro