Când m-am mutat în chirie, în inima orașului care m-a adoptat, nu mi-am imaginat o clipă că peste 10 ani, că atâția au trecut, o să fiu mai entuziasmată ca la început. Paradoxal, dar așa e.
Și când te gândești că e vorba de o garsonieră micuță. Cosy, ce-i drept, cu apusuri de invidiat, înconjurată de sălbăticia Tâmpei, unde cântă vara păsărele, iar dimineață de dimineață văd veverițele cum sar din copaci. Nu, nu m-au năpădit amintirile din balconul înghesuit care mi-a auzit toate văicărelile, toate agoniile, dar și conversațiile filosofice pline de sublim. Nu e vorba nici de liniștea sau răcoarea Tâmpei, aflată la o aruncătură de băț. Nu e vorba de prietenii care adorau balconul meu ultracentral – cu statut câștigat de a doua mea cameră, unde soarele apune în mod misterios sau de unde Cetățuia se vede iluminată multicolor în seri de vară splendide. E locul, e acel loc unde mă simt cel mai bine.
Îmi tot aduc aminte de concertul pasărilor dimineața la 6, din timpul verii și mă întreb: de ce să plec? Dar trebuie.
Și așa a început călătoria mea către capătul nopții albe a apartamentelor disponibile. Am refuzat apartamente după apartamente vechi. Ca și bărbații însurați. Am refuzat periferiile. Ca și apartamentele mai puțin centrale sau bărbații fără valori. Am refuzat apartamentele prost compartimentate. Ca și bărbații cu idei fixe.
Am căutat ceva relativ central, poziționat spre soare, nici prea mare, nici prea mic, cu dotări cât de cât, cu finisaje corecte, musai cu geam la baie, debara, nu într-o zonă prea aglomerată, cu mijloace și facilitați învecinate, cu ceva verdeață la orizont și cu priveliște. Un apartament ca un bărbat. Dar cu inimă caldă și empatie în venă, din familie bună, cu dotări de bun simț, cu umor pe partea dreaptă și rațiune pe stânga, cu priveliște pe termen lung. Un bărbat valabil ca un apartament vandabil peste cinci ani.
Dar, nu e de găsit. Atunci am înțeles că iubesc locul care mi-e casă, deși nu-mi aparține. Cu tot cu veverițele zburdalnice, cu tot cu iernile friguroase, cu tot cu urcușul din deal, cu tot cu vecinii ciudați. Cu totul, cu tot tacâmul. Și atunci am realizat ca de fapt, eu nu vreau să mă mut.
Guest post by Helene
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Este rar ca bărbații să aleagă lângă ei o femeie profundă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
