Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Ce înseamnă familie tradițională?”

20 September 2018

Ramona DogaruPrietena mea ajunsese deja la restaurantul unde se servește mâncare tradițional românească. Eu sunt acolo o „obișnuită a casei”. Realizez atunci că cei mai mulți dintre prietenii mei locuiesc peste hotare. Dar nimic nu-i face mai fericiți decât să se simtă, măcar în puținul timp pe care îl petrec acasă, iar, români.

Și își doresc, mai întâi, să simtă gustul copilăriei fără griji, mai exact al bucatelor românești, preparate odată de bunica sau de mama… Și atunci, în scurtul popas pe care îl fac în București, în drum spre micul nostru oraș natal, propunându-le să ne vedem la un astfel de restaurant, îi ajut să-și recreeze atmosfera caldă de odinioară…

Fața i se luminează de bucuria revederii. Eu mă amuz de imaginea contranstantă a tenului ei bronzat și a iei albe, tradiționale, pe care a ales să o poarte în prima zi de vacanță în România.

Locuiește, de câțiva ani, într-o țară arabă. Acolo și-a găsit un loc de muncă mult mai bine plătit decât la noi și asta a făcut-o să nu stea prea mult pe gânduri până să accepte oferta. Fusese conștientă de diferențele mari de cultură și mentalități, dar hotărâtă să pornească pe acest nou drum.

familie nebuna

Iar acum, gustând cu poftă dintr-o salată de vinete și așteptându-și sărmăluțele cu smântână și mămăliguță, ciocnește, voioasă un pahar de vin roșu și… se transformă într-o adevărată Șeherazada, începând să-mi povestească tot felul de istorioare din deșert…

„Cum te-ai adaptat în Qatar?” o întreb eu, curioasă… „Și cum te îmbraci pe acolo?” Mă fâstâcesc puțin, însă continui: „Ia zi-mi, nu sunt cam misogini arabii ăștia? Și… chiar își iau patru neveste?!”

Îmi răspunde, răbdătoare și amuzată de curiozitățile mele. De adaptat, se adaptase repede. Ba chiar găsise o comunitate de români, cu care a legat o prietenie strânsă. „Și apoi” îmi spune ea „sunt o mulțime de străini care locuiesc acolo: europeni, americani, australieni… acum înțeleg pe deplin cum e cu globalizarea aceea de care învățam noi prin liceu…” Zâmbește.

„Cât despre localnici, sunt foarte primitori. Înțeleg ei foarte bine că au nevoie de străini, pentru a se dezvolta și mai mult. Iar economia țării merge bine. Au și mare noroc cu resursele lor naturale.

Nu-s misogini chiar deloc” continuă ea. „Din contră, sunt foarte respectuoși cu femeile…

De îmbrăcat… mă îmbrac ca pe la noi. Ei înțeleg și respectă faptul că suntem atât de diferiți. E drept că și noi trebuie să facem asta. De exemplu, în timpul Ramadanului, am fost de acord să port „abaya”. Nu m-a obligat nimeni, dar mi s-a părut de bun-simț. Haha, până la urmă, mă obișnuisem atât de tare cu așa o îmbrăcăminte comodă și cu faptul că nu mai trebuia să-mi pregătesc „outfit”- ul pentru a doua zi, că mi-a fost greu să revin la ținutele mele office pretențioase.”

Îmi povestește apoi de frumoasele petreceri în deșert, cu muzică orientală, dans sub stele și miros de narghilea…

„Și totuși, nu mi-ai răspuns… chiar au mai multe neveste?” insist eu… „Se mai întâmplă” îmi zice. „Uite, de exemplu, șeful meu tocmai și-a luat a doua nevastă.. A avut timp, într-o zi, și mi-a povestit mai multe… Era foarte bine dispus. Probabil bănuia ce părere am eu despre astfel de căsătorii… și… parcă a încercat să se justifice… el e, altfel, foarte modern în gândire…” Și își începe povestirea.

*

„Ți se pare ciudat că o să am o noua soție, nu?” îmi zice el amuzat. Recunosc că, deși sunt la curent cu scrierile Coranului, ba chiar știam câte ceva din filmele pe care le urmărisem cândva, nu puteam rezona cu obiceiurile lor. „Sunt foarte fericit. Sunt așa de fericit cum n-am fost niciodată. E prima oară când m-am îndrăgostit…” Îmi remarcă privirea mirată, căci nu mă așteptam la o astfel de confesiune de la un om care tocmai împlinise cincizeci de ani. „Pe mine și pe prima mea soție ne-au căsătorit părinții de mici… așa e obiceiul pe la noi… La optsprezece ani aveam deja primul copil… Și uite așa, am ajuns la cinci… pe care îi iubesc ca pe ochii din cap. Iar pe soția mea o respect tare mult. E mama copiilor mei… țin la ea… dar, cum să-ți spun… ca la o verișoară…” Rămâne puțin pe gânduri… „Însă, până acum ceva timp nu iubisem niciodată cu adevărat… Ce frumos e să fii îndrăgostit!” exclamă el, ca un copil. Știi… am o vârstă la care nu îmi mai permit să irosesc nimic… mai ales timp… și cred că merit să fiu fericit…”

Îmi caută privirea, însă probabil nu găsește în ea acceptarea la care se aștepta… „Voi, occidentalii, credeți că sunteți mai civilizați…” Zâmbește iar. „Și totuși, spune-mi, câți bărbați nu au amante?! Ce oferă ei în schimb soției înșelate? Dar… iubitei?!” Până la urmă… tot femeile au de pierdut… și una, și cealaltă… Pe când noi, crede-mă, respectăm femeia. Îi oferim un statut decent, dacă o iubim. Nu o numim „ibovnică”. Zâmbește: „Ce să-i faci, dacă Allah a lăsat pe lume mai multe femei?!”

Continuă. „Sau, cel puțin acesta e cazul meu… Uite, primei soții i-am făcut cadou o casă frumoasă, cu o mulțime de servitori și, nici ei, și nici copiilor mei nu le va lipsi nimic… Doar că la noi nu există divorț și luptă în instanțe pentru averi…” Face o scurtă pauză. “Dacă nu m-aș fi îndrăgostit acum, aș fi rămas doar cu ea toată viața… am avut o viață tihnită… și totuși…”

Îmi arată o fotografie cu viitoarea lui soție. Deși îmbrăcată în abaya, e frumos machiată, cu ochii negri evidențiați cu tuș negru, cum obișnuiesc arăboaicele. E foarte frumoasă, ușor trecută de treizeci de ani. Îmi povestește că provine dintr-o familie foarte bună, că a studiat mult și că ea a ales să își continue munca într-un minister (nu mai știu care). Se vede că e tare mândru de ea. Și… îndrăgostit-lulea.

„La noi, femeile nu obișnuiesc să muncească. E datoria noastră, de bărbat, să le întreținem. Până la urmă, au cea mai importantă meserie: educația copiilor. Dar, dacă ea vrea și e fericită așa, eu n-am s-o împiedic…”

*

Prietena mea își încheie povestirea. Nu că i-aș da dreptate întru totul (ar însemna să arunc pe fereastră ani întregi de studii și elogii la adresa curentului feminist, pe care îl aprofundasem în facultate, chiar alături de interlocutoarea mea), însă, recunosc că arabul rostise un sâmbure de adevăr în „pledoaria” lui…

*

„Dar spune-mi, ce mai e prin țară?” vine și rândul prietenei mele să pună întrebări… Ia zi-mi, te rog, ce înseamnă „familie tradițională?” Și cum vor să modifice Constituția? Am citit ceva în ziar, cât am stat în aeroport, dar n-am înțeles prea bine…” Stau puțin să mă gândesc cum să-i explic în câteva cuvinte… „Se organizează un referendum… se redefinește conceptul de „familie”… „Cum așa? Ce vor să schimbe?!” întreabă, contrariată, prietena mea, abia întoarsă dintr-o țară unde „familia” e într-adevăr ceva mai diferită decât o știm noi… „Păi… nu se schimbă nimic… practic… se redefinește familia tradițională.” „Nu înțeleg…” îmi mărturisește ea, cu sinceritate… Iar eu, încerc să fiu mai explicită: „De fapt, e vorba de căsătorie. Potrivit noului articol din Constituție, familia are la bază „căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nu „între soți”, cum era până acum…

„Am înțeles… ce vremuri trăim…” continuă ea să se mire…

„Îți amintești, în copilărie, când ne jucam „de-a mama și de-a tata?” Haha, atunci nu era nevoie să definim nimic… Ce simplu era…”

*

Încep să cadă câțiva stropi de ploaie… tună și fulgeră… „din senin”… De fapt, privesc spre cer și văd norii cenușii, ce se adunaseră deasupra noastră, pe nesimțite… Ploaia se întețește cu repeziciune… Mă enervez puțin, căci trebuie să plecăm de la terasă… Prietena mea exclamă, însă, cu exuberanță: „Ah, ploaie! Ce dor mi-a fost de ea…”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Drama premiantului

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

Se spune că părinții nu mor niciodată…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,027 views

Your tuppence

  1. Valentina / 27 September 2018 15:53

    In contextul globalizarii, acum si arabii au acces la informatie, educatie, mai ales ca au bani, din turism si petrol.Am stat saptamana trecuta si pe primul loc in topul preferintelor lor sunt rusoaicele, vor blonde, ten alb.Chiar daca este admisa poligamia in continuare, multi arabi cu bani traiesc in afara tarii, isi iau rusoaice, ori astea nu accepta poligamia.Peste tot unde ma duceam eram intrebata daca sunt rusoaica.Distanta intre hotel si statia de metrou era de 300 de metri, eu mergeam pe jos si bineinteles, cel putin o oferta pe zi primeam, sa ma duca pana la hotel, sa iesim in oras, etc..La angajare prefera “white women”. Am vazut araboaice la aeroport muncind,cand mi-a luat pasaportul si in avionul flydubai, desi era cam masiva, nu avea dimensiuni de stewardeasa.Bineinteles ca au preluat si lucrurile”bune” din occident.Am vazut un arabete la tv militand impotriva consumului cocainei.Atunci, de ce n-ar prelua si adulterul?Fiul lui Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, Rashid a murit la 34 de ani, in 2015,a avut atac de cord.Cand am vazut atac de cord, eu banuiesc ca a fost de la consumul de cocaina.Eu stiu ca consumul de cocaina slabeste inima, in primul rand.P.S. Pentru mine si arabii, si indienii sunt tot tigani.Daca pui un tigan, arab sau indian si ma pui sa le ghicesc natia, nu reusesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. axelle / 20 September 2018 10:32

    Fix ca nuca-n perete!Foarte bine ca barbatul acela si-a luat a doua nevasta,asa e la ei,asa au crescut ,au grija de femeile lor,au alta mentalitate.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro