Ce stă la baza nerușinării PSD

Andrei Crăciun

10 March 2017

Andrei 2Într-o lume ideală, aș vota la fiecare rundă de alegeri cu un partid social-democrat, fiindcă vederile mele sunt de stânga, și, întâmplător, îl mai am și pe Noberto Bobbio la bază și chiar știu ce înseamnă asta (chiar și într-un secol în care ideologiile clasice se cer redefinite).

Ba poate chiar – cetățean fără condamnări penale, cu dreptul de a alege și de a fi ales – aș fi făcut politică social-democrată, urmând o agendă umanistă, cu drepturile omului în prim-plan.

Mi-ar fi plăcut și mie, desigur, o Suedie, dar nu în înțelesul iliescian al termenului, fiindcă, dincolo de o social-democrație decentă, Suedia mai e și monarhie. Nu are rost, însă, să intrăm pe tărâmul paradoxurilor multiple.

Să ne mărginim să constatăm că România este o țară distrusă de inechități sociale, frântă, cu o clasă de mijloc fragilă, dacă nu inexistentă.

Iar protecția socială, atât de hulita protecție socială, este, mai degrabă, o iluzie. Iar bătrâneți lipsite de griji au astăzi doar foștii nomenclaturiști, foștii securiști și alte categorii care au practicat, cu sârg, ticăloșia.

În România, poți trăi o viață deopotrivă decentă și liberă, dacă ești tânăr, sănătos și ai cât mai puțin contact cu instituțiile de stat.

În realitatea imediată, iată, nu pot vota cu Partidul Social Democrat, mai ales că nici nu e nici partid, nici social-democrat. De ce nu este PSD un partid de stânga? Argumentele elementare sunt: pentru că întreține o relație conservatoare, dacă nu de-a dreptul de o dreaptă habotnică, cu Biserica Ortodoxă Română. Pentru că este naționalist, ba chiar ceaușist-naționalist, nu internaționalist. Pentru că nu este progresist, ci, dimpotrivă. Pentru că nu este de partea minorităților, ci promovează o retorică feroce în care doar majoritățile contează.

Delia-Dobrescu-600x400

Foto: Delia Dobrescu

Pentru că președintele său de onoare este judecat pentru crime împotriva umanității, iar președintele din ziua de azi e judecat că a prejudiciat statul tocmai prin matrapazlâcuri la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, pe înțelesul oricui – i-a prejudiciat chiar pe cei mai vulnerabili dintre români. Curat-murdar stânga!

Pentru că, în rezumat, este o cloacă de baroni cu dezgustătoare apucături feudale.

Pot fi, de asemenea, de acord că a vorbi de teorie politică într-o țară în care jumătate dintre cetățeni se șterg la dos cu pietre, în mijlocul naturii, e totuși un moft.

Și, mai ales, că adevăratele probleme ale PSD sunt penalitatea sa exemplară. Antieuropenismul său crescând, felul în care se opune actului de justiție, modul netransparent în care lucrează, cultul (și abia acesta este pur bolșevic) secretului și – cel mai grav – meritocrația pe-invers pe care o practică dintotdeauna (cum, nu știați, că noul prefect de Teleorman e un fost gardian public și noul subprefect, un destoinic ospătar, oamenii de casă ai lui Dragnea?).

PSD este, de oriunde te uiți la el, un grup de interese al unor cetățeni care se reprezintă pe sine, interese aflate, de prea multe ori, în afara legii.

În toată tranziția, PSD a fost o haită de rapt, o haită de jaf, care a mutilat România – cele mai sărace județe din țara noastră sunt cele prăduite de PSD.

Ceea ce nu înseamnă – deloc! – că principalii lor adversari politici au fost mai breji. N-au fost. Deloc n-au fost.

Pe partea economică, direct, măsurile propuse acum de PSD, printre care creșterea salariului minim și creșterea consistentă salariilor bugetarilor, sunt bune, dar se vor dovedi ineficiente, ba chiar dăunătoare, dacă vor fi operate în afara logicii banale a productivității muncii.

Scurt exercițiu practic. Avem, de exemplu, un sistem total ineficient – sistemul de Educație. Cred că putem fi de acord că este catastrofal, din moment ce produce atâția analfabeți (cel mult) funcționali. Merită cadrele didactice și nedidactice din școlile țării noastre salarii mai mari? Bineînțeles că merită – cum altfel să schimbi sistemul, să îi menții motivați și să atragi în învățământ oameni noi și bine pregătiți? Sunt salariile mărite justificate de rezultatele muncii lor? Bineînțeles că nu sunt.

Suntem într-un cerc vicios? Niciodată nu va fi momentul potrivit pentru creșteri de salarii în România? Nu.

Însă toate acestea trebuie gândite într-un cadru mai larg și mai ales coerent. Pe scurt și din nou pe înțelesul oricui: de unde vin banii? Își vinde Dragnea cocotierii din bătătură? Nu. Ne vom tot împrumuta în speranța că nota de plată nu va veni. Dar va veni, iar costurile sociale le vor suporta, ca de obicei, tot săracii.

Cu giumbușlucurile cu bugetul practicate de PSD, România poate, foarte lesne, intra într-o etapă accelerată de grecizare sau, mai grav, de venezuelarizare.

Apoi, mai e și corupția care ucide, și nu doar pentru că în spitale s-a furat până n-a mai rămas nici leucoplast. Corupția ucide prin privarea de șanse la tot ceea ce face un om să fie un om.

Iar vina pentru zeci de ani de umilințe îndurate de cetățenii României o poartă, prin excelență, politicienii de la PSD (și ai sateliților lor).

De aceea, încerc, chiar încerc, să înțeleg cum poate trăi un om confortabil cu el însuși în Partidul Social Democrat sau în poziția de votant al Partidului Social Democrat.

Cum își dobândește imunitatea la rușine? Cum de nu îl jenează trecutul scris cu sânge din care vine PSD? Cum de nu are o strângere de inimă la gușele șerbannicolailor și cătălinvoicilor? La țățismul strident al atâtor pesediste de seamă?

Cum de nu îi crapă obrajii de rușinea proximității atâtor hoți dovediți, bandiți la drumul mare, agramați, analfabeți, nesimțiți, parveniți fuduli sau de-a dreptul incapabili să lege două idei una de alta (Daea, de la Agricultură, n-ar trebui să facă serviciu public în România anului 2017, e cu mult până și dincolo de ideea de jenă).

Pot să înțeleg că, uneori, echivalentul a cincizeci de euro la leafă sau la pensie fac diferența între a mânca și a nu mai mânca. Pot să înțeleg până și resorturile nostalgiei după comunism (deși PSD urmează PCR doar în ce e mai josnic). Dar nici măcar așa nu se explică grosul bazinului de votanți ai PSD.

Și atunci, ce îi ține pe toți acești oameni în această imunitate la minima morală? Chiar mă fascinează mecanismul.

Iar răspunsul, singurul răspuns pe care l-am găsit, și nu am deloc pretenția că este exhaustiv și nici măcar corect, este că nerușinarea are la bază un interes satisfăcut în afara unei competiții oneste.

Partidul asigură, Partidul înlesnește, Partidul pune la dispoziție. Mai un doctorat plagiat, o șefie, o funcțioară, o leafă sigură la stat, un contract, o poziție nemeritată în vastul nostru aparat bugetar.

Și toate acestea sunt întemeiate pe o neînțelegere majoră a rolului fiecăruia în stat. Altfel spus, prea puțini dintre alegători înțeleg că ei sunt deasupra autorităților și niciodată invers.

Și atunci, dacă există în România o mie de cetățeni autonomi în raport cu această imensă caracatiță de mâini care se spală necontenit una pe alta, sunt gata să mănânc toate literele textului acestuia în Piața Victoriei, noaptea, ca hoțul.

Dar dau din nou în scris că nu există.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Amar Pelos Dois

Omul cu masca de… fiere

Avem femei în politică. Avem și motive să ne mândrim cu ele?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
362 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro