În cel mai recent clasament al celor mai bune universități din lume, The QS World University Rankings, Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) este pe primul loc pentru al treilea an consecutiv, într-un top 20 de invidiat. De remarcat că 11 sunt americane, una este canadiană și opt sunt europene, că Londra are nu mai puțin de trei și că două sunt elvețiene. Iar 18 sunt de limbă engleză…
1. Massachusetts Institute of Technology (MIT)
2=3. Imperial College London și University of Cambridge
4. Harvard University
5=6. University College London și University of Oxford
7. Stanford University
8. California Institute of Technology (Caltech)
9. Princeton
10. Yale
11. University of Chicago
12. ETH Zurich
13. University of Pennsylvania
14=15 Columbia University și Johns Hopkins University
16. King’s College London
17=18. University of Edinburgh și Ecole Polytechnique Federale de Lausanne
19. Cornell University
20. University of Toronto
Acest top, deși are o vechime de doar 10 ani, a devenit o parte inevitabilă a imaginii universităților, ajutându-le să atragă studenți, profesori și investiții în cercetare. Dar cum ajunge o universitate în acest top și mai ales în partea de sus, unde supremația este deținută de același mic grup de ani de zile?
Cel mai important criteriu în clasamentul QS este reputația academică, apreciată de mai mult de de 60.000 de academicieni din întreaga lume care-și dau cu părerea despre toate universitățile mai puțin cele din care fac parte. Asta înseamnă că universitățile cu un nume solid și un brand academic puternic e de așteptat să se claseze mai bine. Următorul criteriu se referă la numărul de “citări/facultate” și reflectă puterea de cercetare calculată în funcție de numărul de citări ale lucrărilor de către alți cercetători. Dar și raportul dintre numărul de cadre didactice și studenți reprezintă un criteriu decisiv. Toate aceste trei criterii reprezintă patru cincimi din ceea ce contează în întocmirea clasamentului. Se mai dau note și pentru un număr mare de cadre și studenți străini – să fie cât mai “internaționale”.
Desigur că există și nemulțumiri legate de întocmirea acestui top în care reputația academică e hotărâtoare și garantează succesul. Cu cât prestigiul este mai mare, departamentele ștințifice mai puternice, cercetarea mai extinsă și colaborările internaționale mai multe, cu atât mai sigură va fi poziția lor și cu atât mai greu pentru celelalte instituții, deși de calitate, să acceadă ori să urce pe scara valorică. Plângerile se referă de obicei faptul că nu se iau în calcul nici calitatea procesului de predare și nici abilitățile studenților. Imperfecte sau inechitabile, acest gen de clasamente sunt instrumente orientative până la urmă, neavând valoare de adevăr absolut.
Dar un alt top anual, Times Higher Education World University Rankings, care va apărea luna viitoare, este chiar mai specific cu privire la criteriile ce trebuie bifate pentru a figura în topul celor mai bune 200 universități din lume: un venit total anual/cadru universitar de peste 750.000 dolari (462.000 lire sterline); un raport student-profesor de aproape 12/1; aproximativ o cincime din personal și studenți să fie “internaționali” și un buget de cercetare de aproximativ 230.000 dolari (£ 142,000)/universitar. Adică bani serioși, fără de care nu poți atrage și păstra profesori de elită, savanți, și nu poți construi facilitățile necesare pentru cercetare.
O încercare de a crea un alt tip de comparație și ierarhizare a universităților, care să evite concurența între cele concepute pentru cercetare intensivă și cele concentrate pe predare, a fost lansat în acest an de către Uniunea Europeană sub forma proiectului U-Multirank. Acesta pune mai puțin accent pe reputație și permite elevilor să selecteze propriile criterii pentru a face comparații.
Cam asta se întâmplă în lumea universităților de top din lume, unde România nici nu se poate gândi să acceadă, oricare ar ajunge să fie criteriile în următorii 100 de ani. Învățământul superior românesc a fost recunoscut în câteva discipline, a dat cândva chiar savanți de renume, dar acum situația e de-a dreptul dezamăgitoare. Tot ce-i mai bun ca material uman ieșit din licee pleacă. La aceste universități de top sau la altele mai puțin celebre. Și nu se mai întorc… De ce, se știe.
Sursa: BBC News
Citiţi şi
Upgrade Education sau despre cum ajung elevii români studenți la Harvard, Yale, King’s College
După 50 de ani, schimbările sunt mult mai profunde decât bufeurile și oboseala
Când posteritatea te omagiază cu un… creier
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.