În mai multe oraşe ale României, câteva mii de oameni au ieşit în stradă să protesteze împotriva puterii. Deocamdată prea puţini pentru a-i speria pe guvernanţi, dar surprinzător de mulţi pentru o demonstraţie încropită pe Facebook.
Brusc, revine în actualitate o întrebare care chinuie de ani buni think-tank-urile lumii mai mult sau mai puţin civilizate: cum influenţează reţelele de socializare societatea civilă? O fac mai robustă, mai activă, mai bine organizată? Sau, dimpotrivă, promovează un fals militantism, oferă consolări iluzorii pentru inacţiune şi încurajează apatia?
Cât şi cum profită democraţia de pe urma noilor tehnologii de comunicare? Pot ele să devină o armă eficientă împotriva tiraniei şi o pavază împotriva derapajelor autoritariste? Acum câţiva ani, Occidentul credea cu tărie că da. Se vorbea cu entuziasm despre SMS-urile revoluţiilor portocalii sau despre rolul jucat de Twitter în schimbările de regim din Moldova şi Tunisia. Apoi, eşecul sângeros al „Revoluţiei Facebook” din Iran a demonstrat brutal că accesul la informaţie nu e suficient în lupta cu o putere lipsită de scrupule. După cum protestele virtuale nu impresionează guvernele care au pierdut legătura cu cetăţenii.
E nevoie de mai mult decât un click pentru a atrage atenţia politicienilor, chiar în cele mai funcţionale dintre democraţii. Reţelele de socializare pot fi un instrument util, dar nu sunt un panaceu universal. Bătăliile pentru democraţie nu se dau în faţa unui ecran de computer, ci la urne. Şi, uneori, în stradă.
Citiţi şi
Viitorul care ne depășește? Episodul 1 – Ne grăbim. Dar spre ce?
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ce înseamnă să te simți copleșit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
